duminică, 2 februarie 2014

Comitetul Parohial


Art.66 - (1) Comitetul Parohial este organismul bisericesc parohial care functioneaza sub presedintia de drept a preotului paroh. Membrii Comitetului Parohial sunt alesi de Adunarea Parohiala. Comitetul Parohial are un numar dublu de membri fata de cel al Consiliului Parohial.
O parte din membrele Comitetului  Parohial,depunand juramantul

(2) Comitetul Parohial este alcatuit din persoane majore ale comunitatii parohiale, pe principiul voluntariatului.
(3) Comitetul parohial este prezidat de paroh ajutat de un Birou de Conducere compus din: coordonator de programe, secretar si casier.
(4) Comitetul Parohial are prevederi si evidenta gestionara proprie in cadrul bugetului parohial pentru activitatile desfasurate utilizand, sub controlul preotului paroh, acelasi cont bancar si face justificarea financiara anuala fata de Consiliul Parohial. Pentru controlul financiar al Comitetului Parohial sunt desemnati doi cenzori de catre Consiliul Parohial.
(5) Revocarea membrilor Comitetului Parohial se face potrivit procedurii prevazute pentru membrii Consiliului Parohial, la art.60 din prezentul Statut.
Art.67 - (1) Comitetul Parohial are cinci servicii, fiecare fiind condus de un coordonator numit de catre Biroul de Conducere.
(2) Serviciile Comitetului Parohial au urmatoarele atributii:
a. Serviciul social:
1. Coopereaza permanent cu asistentii sociali ai parohiei, Protopopiatului si Centrului eparhial;
2. Coopteaza in Comitetul Parohial, pentru colaborare, pe asistentul social sau lucratorul social de la primaria locala, sau, dupa caz, il
invita la sedintele Comitetului;
3. Colaboreaza cu unitatile medicale si sprijina diferite programe de sanatate;
4. Se ocupa cu ajutorarea saracilor, orfanilor, vaduvelor si a varstnicilor;
5. Sprijina integrarea sociala a detinutilor eliberati din penitenciare;
6. Sprijina reinsertia sociala a tinerilor institutionalizati care, dupa implinirea varstei de 18 ani, au parasit centrele de plasament;
7. Coopereaza cu organizatii neguvernamentale in conditiile legislatiei bisericesti in vigoare;
8. Sprijina programul de asistenta maternala si adoptiile nationale;
9. Promoveaza si sustine programe social-filantropice ale parohiei; sprijina si intretine cantina sociala a parohiei;
10. Coopereaza in permanenta cu preotii misionari din sistemul de sanatate, penitenciare si armata, azile, orfelinate etc.;
11. Cu acordul autoritatii bisericesti superioare, colecteaza ajutoare in situatii de urgenta si sprijina constituirea unui fond financiar pentru astfel de situatii;
12. Sprijina programele de prevenire si eradicare a violentei in familie, de combatere a traficului de fiinte umane, a drogurilor si altele, precum si acordarea asistentei spirituale si materiale familiilor din care parintii au plecat la munca sau studii in strainatate ori au emigrat definitiv.
b. Serviciul misionar:
1. Coopereaza cu alte parohii, cu manastiri si cu duhovnici din zona;
2. Promoveaza difuzarea si citirea Sfintei Scripturi si a cartilor duhovnicesti, cu recomandarea preotului paroh;
3. Il sprijina pe preotul paroh in organizarea unor activitati misionare, pentru o mai buna cunoastere, pastrare si consolidare a credintei ortodoxe;
4. Ajuta la organizarea hramului bisericii, a intrunirilor duhovnicesti si a altor manifestari religioase si sprijina achizitionarea de material audio-vizual cu caracter religios;
5. Organizeaza vizite misionare in spitale, in penitenciare, in centre pentru ocrotirea copiilor si a varstnicilor si in familii aflate in dificultate;
6. Mentine, in permanenta, legatura cu asociatiile bisericesti ortodoxe de pe teritoriul parohiei si al eparhiei;
7. Identifica si sprijina persoanele indecise si oscilante din punct de vedere religios, pentru intarirea lor in credinta si participarea la viata Bisericii;
8. Ajuta Consiliul Parohial la colectarea Fondului Central Misionar, Fondului Filantropia si a unor fonduri speciale in situatii de urgenta.
c. Serviciul cultural:
1. Initiaza si sprijina achizitionarea si distribuirea cartilor de cult, icoane, cruciulite si carti de zidire sufleteasca pentru credinciosi si pentru biblioteca parohiala;
2. Incurajeaza in comunitate citirea cartilor si a revistelor din biblioteca parohiala, audierea programelor radiofonice ortodoxe si vizionarea programelor ortodoxe de televiziune;
3. Impreuna cu profesorii de religie, incurajeaza participarea elevilor la Sfinta Liturghie si la alte slujbe bisericesti, precum si la activitati cultural-educative care promoveaza credinta crestina ortodoxa;
4. Sprijina infiintarea de capele sau paraclise in scolile din cuprinsul parohiei;
5. Organizeaza festivitati legate de marile sarbatori bisericesti si nationale mentionate in calendarul bisericesc anual;
6. Sustine cantarea omofona si a corului bisericii;
7. Organizeaza actiuni privind pastrarea si promovarea traditiilor, a folclorului si a specificului cultural local si national;
8. Infiinteaza si acorda burse de studiu si ajutoare pentru elevii merituosi si pentru cei din familii cu posibilitati materiale modeste;
9. Organizeaza, cu sprijinul profesorilor si donatorilor, meditatii gratuite pentru elevii saraci din parohie;
10. Antreneaza intelectualii din parohie in activitati de promovare a credintei ortodoxe si a culturii romanesti.
d. Serviciul pentru tineret:
1. Promoveaza cartea religioasa in randul tinerilor si incurajeaza publicarea unei foi parohiale;
2. Invita personalitati culturale pentru conferinte adresate tinerilor;
3. Organizeaza intalniri cu tineri, la care sunt invitati ierarhi, preoti, profesori de Teologie;
4. Acorda premii in carti elevilor merituosi din comunitate, proveniti din institutii de ocrotire sociala sau din familii si medii sociale defavorizate;
5. Sprijina pe preotul paroh in aducerea la indeplinire a deciziilor Sfantului Sinod sau ale Chiriarhului locului in probleme de educatie a tineretului scolar de toate varstele;
6. Organizeaza pelerinaje, excursii si tabere de tineret cu caracter crestin.
e. Serviciul administrativ-gospodaresc:
1. Se ingrijeste de inzestrarea si infrumusetarea bisericii, precum si de cimitirul parohial;
2. Se ingrijeste de intretinerea monumentelor Eroilor si a troitelor de pe teritoriul parohiei;
3. Are grija de intretinerea curtii bisericii, a spatiilor verzi si a incintei (casa parohiala, casa de praznuire, clopotnita, capela, muzeu etc.).
Art.68 - Parohiile pot colabora cu filiale ale asociatiilor si fundatiilor bisericesti constituite cu aprobarea Sfantului Sinod sau cu binecuvantarea Chiriarhului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu