Ritmuri de toaca.Asaftei Damian

Ca în fiecare an, în ziua de 12 mai, profesorii şi elevii Seminarului Teologic „Teoctist Patriarhul" din Giurgiu îl cinstesc pe ocrotitorul lor spiritual, Sfântul Mucenic Ioan Valahul.

Manifestările închinate Sfântului Mucenic Ioan Valahul au continuat cu Festivalul naţional „Ritmuri de toacă", aflat la a zecea ediţie. Festivalul s-a bucurat şi anul acesta de prezenţa mai multor elevi seminariști de la Seminariile Teologice din Buzău, Piatra Neamt, Slobozia şi Giurgiu. În faţa unei comisii de jurizare care a fost prezidată de Chiriarhul Episcopiei Giurgiului, elevii seminarişti şi-au arătat îndemânarea în această artă de a bate toaca. Premiile acordate au constat în cărţi, reviste, medalii, diplome, precum şi în sume de bani.

Premiul intai a fost castigat de seminaristul Asaftei Damian,membru al comunitatii noastre.Bucurie si satisfactie pentru noi toti .Felicitari si cat mai multi tineri sa-ti urmeze exemplul.

„A bate toaca nu este un drept, ci este rodul experienţei şi al jertfei de a putea trăi starea de Apostol” – spune părintele Iosif Moldovan, arhidiacon şi paraclisier la Catedrala Mitropolitană din Cluj. „Începătorul sau înaintemergătorul săvîrşirii slujbelor”, cel rînduit să bată toaca este „modelat prin jertfa deprinderii ritmului şi a bătăii în toacă, precedate de binecuvîntarea preotului sau a celui mai mare ce îi rînduieşte această ascultare”.

Într-un text apocrif siriac, numit Peştera Comorilor, datat ca aparţinînd secolelor V-VI, putem regăsi o relatare despre Noe, care după ce a terminat de construit arca, din porunca lui Dumnezeu a fost nevoit sa întocmească o toacă din lemn lungă de trei coţi şi lată de un cot şi jumătate, de asemenea un ciocan din acelaşi lemn. El trebuia să bată toaca de trei ori pe zi, dimineaţa devreme, la pranz şi seara, după apusul soarelui, pentru a-i aduna şi informa pe oameni despre venirea potopului, îndemnandu-i la pocăinţă. 

Pană în secolul al IV-lea, anunţurile importante cu privire la serviciile religioase erau făcute de

Duminica a III-a dupa Pasti, a Femeilor Mironosite

Evanghelia Duminicii a III-a dupa Pasti, a Femeilor Mironosite

"In vremea aceea a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care astepta si el Imparatia lui Dumnezeu, si, indraznind, a intrat la Pilat si a cerut trupul lui Iisus. Iar Pilat s-a mirat ca Iisus a murit asa curand si, chemand pe sutas, l-a intrebat daca a murit de mult. Deci, afland de la sutas, a daruit lui Iosif trupul. Atunci Iosif, cumparand giulgiu si coborandu-L de pe cruce, L-a infasurat in giulgiu si L-a pus intr-un mormant care era sapat in stanca si a pravalit o piatra la usa mormantului. Iar Maria Magdalena si Maria, mama lui Iosif, priveau unde L-au pus. Si, dupa ce a trecut ziua sambetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, si Salomeea au cumparat miresme, ca sa vina sa-L unga. Si dis-de-dimineata, in ziua cea dintai a saptamanii, pe cand rasarea soarele, au venit la mormant; si ziceau intre ele: Cine ne va pravali noua piatra de la usa mormantului?

Dar, ridicandu-si ochii, au vazut ca piatra fusese rasturnata; caci era foarte mare. Si, intrand in mormant, au vazut un tanar sezand in partea dreapta, imbracat in vesmant alb, si s-au spaimantat. Iar el le-a zis: Nu va inspaimantati! Cautati pe Iisus Nazarineanul, Cel rastignit? A inviat! Nu este aici. Iata locul unde L-au pus. Dar mergeti si spuneti ucenicilor Lui si lui Petru ca va merge in Galileea mai inainte de voi; acolo il veti vedea, dupa cum v-a spus voua. Si, iesind, au fugit de la mormant, ca erau cuprinse de frica si de uimire, si nimanui nimic n-au spus, caci se temeau." (Marcu 15, 43-47; 16, 1-8)

Mironositele sunt femei credincioase care L-au admirat si L-au pretuit pe Mantuitorul Iisus Hristos, iar unele dintre ele au vazut rastignirea Lui si au plans pentru suferintele Lui. De aceea, cu multa duiosie si mult respect, dis-de-dimineata, in ziua cea dintai a saptamanii, care urma dupa sambata, au mers la mormantul Mantuitorului Iisus Hristos ca sa implineasca ceea ce au inceput sa faca Iosif din Arimateea si Nicodim, care au uns cu aloe si cu smirna trupul Mantuitorului inainte de inmormantare. Acum insa ele aduc miruri de mare pret pentru a cinsti dupa obicei pe Iisus Domnul Cel ingropat si, in acelasi timp, pentru a impiedica descompunerea sau stricaciunea trupului Sau.