“Cel mai de seamă ierarh al Ţării Româneşti, deopotrivă păstor şi învăţător, ilustru om de carte și de arte, a fost şi rămâne Mitropolitul Antim Ivireanul. Deşi n-a fost român de neam, prin harul cuvintelor şi vieţii lui, Mitropolitul Antim a fost iubit şi preţuit de poporul nostru care a văzut în el un adevărat „om al lui Dumnezeu”. Aşa se şi explică decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 19-20 iunie 1992, prin care strălucitul între ierarhi, Antim Ivireanul, a fost confirmat oficial în rândul sfinţilor, ca Ierarh Martir, fiind prăznuit în data de 27 septembrie.Originar din Iviria, Georgia de astăzi, născut în jurul anului 1650, purtând numele de botez Andrei, tânărul este luat rob de turci şi adus la Constantinopol (1680). Aici este răscumpărat de Patriarhia ecumenică unde îşi desăvârşeşte măiestria în sculptură, pictură, caligrafie şi broderie, învăţând totodată limbile greacă, turcă şi arabă pe care le va folosi mai târziu tipărind cărţi pentru creştinii din spaţiul creștinătății răsăritene aflate sub ocupaţie otomană.
În jurul anilor 1690, binecredinciosul voievod Constantin Brâncoveanu îl aduce în Ţara Românească,
