Aşteptarea duhovnicească a Dreptului Simeon simbolizează toată aşteptarea oamenilor drepţi care au trăit înainte de Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos cu speranţa de a-L vedea pe Mesia, Fiul lui Dumnezeu, Cel care a zdrobit stăpânirea iadului şi puterea morţii. „Toată istoria Vechiului Testament până la venirea Mântuitorului Iisus Hristos era o perioadă de aşteptare activă prin post, rugăciune, prin răbdarea tuturor greutăţilor vieţii şi a prigonirilor popoarelor străine, păstrând dreapta credinţă în Dumnezeu cel Unul, Făcătorul cerului şi al pământului. Întreg poporul evreu aştepta venirea lui Mesia, dar mai ales drepţii care împlineau voia lui Dumnezeu în viaţa lor. Dreptul Simeon ne arată deodată că aşteptarea este roditoare şi făgăduinţa lui Dumnezeu se împlineşte. Ceea ce el văzuse duhovniceşte, şi anume venirea lui Mesia pe temeiul profeţiilor oamenilor inspiraţi de Duhul Sfânt ai Vechiului Testament, iată că acum el atinge cu braţele sale. Ceea ce a văzut în Duhul Sfânt atinge acum cu braţele sale şi vede cu ochii săi trupeşti pe Dumnezeu întrupat“, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Prezenţa Mântuitorului la templu arată că rolul templului de a face simţită prezenţa lui Dumnezeu în mijlocului poporului ales a fost împlinit şi depăşit în persoana Fiului lui Dumnezeu. „A fost adus la templu şi a fost purtat pe braţe de Simeon Cel ce este Templul nefăcut de mână omenească. Templul din Ierusalim ca prezenţă intensă, focalizată, a dumnezeirii în lume Îl preînchipuia pe Hristos, despre care Sfântul Apostol Pavel spune că «în El locuieşte trupeşte toată plinătatea dumnezeirii». Faptul că templul reprezenta pe Fiul lui Dumnezeu întrupat se vede lămurit din cuvintele Mântuitorului Care a zis: «Dărâmaţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica!», iar Sfântul Ioan Evanghelistul ne spune că se referea la Trupul Său care va fi într-un fel dărâmat prin răstignire şi moarte dar va învia, se va ridica din morţi a treia zi. Astăzi vine la templu Cel ce este Templul cel viu al lui Dumnezeu“, a explicat Preafericirea Sa.
Rugăciunea, ca şi celelalte fapte ale evlaviei, precum postul şi milostenia, se întemeiază pe virtutea răbdării şi a nădejdii că Dumnezeu este Cel care le împlineşte şi le face să rodească. „Rugăciunea constantă întru răbdare şi speranţă nu rămâne fără răspuns. Foarte adesea noi dorim răspunsul imediat, când vrem noi, dar răspunsul vine când Dumnezeu doreşte şi în forma în care doreşte El. Învăţăm de la Dreptul Simeon şi de la Prorociţa Ana evlavia, rugăciunea, postul, răbdarea şi speranţa. Deşi erau înaintaţi în vârstă, nu şi-au pierdut speranţa pentru că au crezut în făgăduinţa făcută de Dumnezeu. Aceasta este o perspectivă dinamică, duhovnicească şi roditoare a răbdării şi a aşteptării cu speranţă. Noi, acum, devenim primitori de Dumnezeu în primul rând prin Botez, când ne unim cu Hristos şi participăm la taina morţii şi a Învierii Lui. Ne unim cu Hristos prin rugăciune şi prin ascultarea cuvintelor Evangheliei şi prin împlinirea poruncilor, pentru că cine păzeşte poruncile lui Hristos rămâne în Hristos. Dar mai ales primim pe Mântuitorul Hristos în fiinţa noastră prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului, potrivit cuvintelor Domnului: «Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el»“, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
La sfârşitul Sfintei Liturghii de la Paraclisul patriarhal „Sfântul Grigorie Luminătorul“, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a acordat „Crucea patriarhală“ pentru clerici, cea mai înaltă distincţie din Biserica Ortodoxă Română, părintelui arhimandrit Timotei Aioanei, Mare Eclesiarh al Catedralei patriarhale şi Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Sursa: Ziarul Lumina.3 fbr.2014
