duminică, 24 iulie 2016

Vindecarea celor doi demonizati din tinutul Gadarei - Duminica a V-a dupa Rusalii

Evanghelia duminicii a V a dupa Rusalii

"In vremea aceea, trecand Iisus dincolo, in tinutul Gadarenilor, L-au intampinat doi demonizati care ieseau din morminte, foarte cumpliti, incat nimeni nu putea sa treaca pe calea aceea. Si iata, au inceput sa strige si sa zica: Ce ai cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai inainte de vreme ca sa ne chinuiesti? Departe de ei era o turma mare de porci, pascand. Iar demonii Il rugau, zicand: Daca ne scoti afara, lasa-ne sa intram in turma de porci. Atunci El le-a zis: Duceti-va! Iar ei, iesind, s-au dus in turma de porci. Si, iata, toata turma s-a aruncat de pe tarm in mare si a pierit in apa. Iar pazitorii au fugit si, ducandu-se in cetate, au spus toate cele intamplate cu demonizatii. Si, iata, toata cetatea a iesit in intampinarea lui Iisus si, vazandu-L, L-au rugat sa treaca din hotarele lor. Si, intrand in corabie, Iisus a trecut si a venit in cetatea Sa." (Matei 8, 28-34; 9, 1)

Evanghelia Duminicii a V-a dupa Rusalii ne spune in putine cuvinte modul in care Mantuitorul Iisus Hristos isi arata iubirea Sa milostiva fata de oamenii care sunt chinuiti de demoni.


In Evanghelia de astazi se arata ca omul stapanit de duhurile rele se instraineaza de Dumnezeu, de semeni si de el insusi. Locuirea in morminte era simbolul faptului ca acesti oameni indraciti se aflau intr-un fel de moarte spirituala. Au cazut din starea de comuniune cu Dumnezeu si cu semenii, s-au insingurat si s-au instrainat. Insingurarea si instrainarea exprima o existenta chinuita, o existenta diminuata, o existenta la limita vietii umane. Omul posedat de demoni nu mai este o persoana libera. Facultatile sale mintale si simtirile sale sufletesti sunt folosite de demon. Nu mai sunt folosite de