duminică, 16 aprilie 2017
Scrisoarea pastorală a Înaltpreasfințitul Teofan la Sărbătoarea Învierii Domnului – 2017
† TEOFAN
Prin Harul lui Dumnezeu Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei
Iubiţilor preoţi din parohii, cuvioşilor vieţuitori ai sfintelor mănăstiri şi drept-credinciosului popor al lui Dumnezeu din Arhiepiscopia Iaşilor: har, bucurie, iertare şi ajutor de la Dumnezeu Cel în Treime preaslăvit – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt
Iubiți frați preoți, Iubiți fraţi şi surori întru Hristos-Domnul,
Cu putere multă şi cu bucurie adâncă rostim în aceste zile: „Hristos a înviat!”, „Adevărat a înviat!”. Mai ales în noaptea plină de lumină a Sfintelor Paşti răsună, cu glas puternic, această sfântă bunăvestire că Hristos a înviat.
Cu ce putem asemăna această veste bună? Ce ne poate ajuta să înţelegem o firimitură din marea taină
sâmbătă, 1 aprilie 2017
Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a V-a din Postul Mare
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
‘În vremea aceea Iisus a luat la Sine iarăşi pe cei doisprezece şi a început să le spună cele ce aveau să I se întâmple: Că, iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi predat arhiereilor şi cărturarilor; Îl vor osândi la moarte şi-L vor da în mâna păgânilor; Îl vor batjocori, şi-L vor scuipa, şi-L vor biciui şi-L vor omorî, dar după trei zile va învia. Şi au venit la El Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, zicându-i: Învăţătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine. Iar El le-a zis: Ce voiţi să vă fac? Iar ei I-au zis: Dă-ne nouă să şedem unul de-a dreapta Ta şi unul de-a stânga Ta, întru slava Ta. Dar Iisus le-a răspuns: Nu ştiţi ce cereţi! Puteţi să beţi paharul pe care-l beau Eu sau să vă botezaţi cu botezul cu care Mă botez Eu? Iar ei I-au zis: Putem. Şi Iisus le-a zis: Paharul pe care Eu îl beau îl veţi bea şi cu botezul cu care Mă botez vă veţi boteza, dar a şedea de-a dreapta Mea sau de-a stânga Mea nu este al meu a da, ci celor pentru care s-a pregătit. Şi, auzind, cei zece au început a se mânia pe Iacov şi pe

Abonați-vă la:
Postări (Atom)