duminică, 9 februarie 2014
Evenimente,astazi 9 febr.2014
 |
| Comitetul Parohial.Depunerea Juramantului |
 |
| Inceputul Triodului; |
 |
| Panahida de multumire catre Dumnezeu,fam.Ungurianu |
 |
| in asteptarea Anaforei |
 |
| Noile aplice sunt montate |
luni, 3 februarie 2014
„A fost purtat pe braţe Templul nefăcut de mână“
Biserica Ortodoxă a prăznuit duminică, 2 februarie, Întâmpinarea Domnului Hristos la templul din Ierusalim de către Dreptul Simeon şi Prorociţa Ana, moment consemnat în Evanghelia după Luca 2, 22-40. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a participat la Sfânta Liturghie la Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul“ din Reşedinţa patriarhală şi a rostit un cuvânt de învăţătură despre stăruinţa în credinţă şi în faptele evlaviei.
Aşteptarea duhovnicească a Dreptului Simeon simbolizează toată aşteptarea oamenilor drepţi care au trăit înainte de Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos cu speranţa de a-L vedea pe Mesia, Fiul lui Dumnezeu, Cel care a zdrobit stăpânirea iadului şi puterea morţii. „Toată istoria Vechiului Testament până la venirea Mântuitorului Iisus Hristos era o perioadă de aşteptare activă prin post, rugăciune, prin răbdarea tuturor greutăţilor vieţii şi a prigonirilor popoarelor străine, păstrând dreapta credinţă în Dumnezeu cel Unul, Făcătorul cerului şi al pământului. Întreg poporul evreu aştepta venirea lui Mesia, dar mai ales drepţii care împlineau voia lui Dumnezeu în viaţa lor. Dreptul Simeon ne arată deodată că aşteptarea este roditoare şi făgăduinţa lui Dumnezeu se împlineşte. Ceea ce el văzuse duhovniceşte, şi anume venirea lui Mesia pe temeiul profeţiilor oamenilor inspiraţi de Duhul Sfânt ai Vechiului Testament, iată că acum el atinge cu braţele sale. Ceea ce a văzut în Duhul Sfânt atinge acum cu braţele sale şi vede cu ochii săi trupeşti pe Dumnezeu întrupat“, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Prezenţa Mântuitorului la templu arată că rolul templului de a face simţită prezenţa lui Dumnezeu în mijlocului poporului ales a fost împlinit şi depăşit în persoana Fiului lui Dumnezeu. „A fost adus la templu şi a fost purtat pe braţe de Simeon Cel ce este Templul nefăcut de mână omenească. Templul din Ierusalim ca prezenţă intensă, focalizată, a dumnezeirii în lume Îl preînchipuia pe Hristos, despre care Sfântul Apostol Pavel spune că «în El locuieşte trupeşte toată plinătatea dumnezeirii». Faptul că templul reprezenta pe Fiul lui Dumnezeu întrupat se vede lămurit din cuvintele Mântuitorului Care a zis: «Dărâmaţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica!», iar Sfântul Ioan Evanghelistul ne spune că se referea la Trupul Său care va fi într-un fel dărâmat prin răstignire şi moarte dar va învia, se va ridica din morţi a treia zi. Astăzi vine la templu Cel ce este Templul cel viu al lui Dumnezeu“, a explicat Preafericirea Sa.
Rugăciunea, ca şi celelalte fapte ale evlaviei, precum postul şi milostenia, se întemeiază pe virtutea răbdării şi a nădejdii că Dumnezeu este Cel care le împlineşte şi le face să rodească. „Rugăciunea constantă întru răbdare şi speranţă nu rămâne fără răspuns. Foarte adesea noi dorim răspunsul imediat, când vrem noi, dar răspunsul vine când Dumnezeu doreşte şi în forma în care doreşte El. Învăţăm de la Dreptul Simeon şi de la Prorociţa Ana evlavia, rugăciunea, postul, răbdarea şi speranţa. Deşi erau înaintaţi în vârstă, nu şi-au pierdut speranţa pentru că au crezut în făgăduinţa făcută de Dumnezeu. Aceasta este o perspectivă dinamică, duhovnicească şi roditoare a răbdării şi a aşteptării cu speranţă. Noi, acum, devenim primitori de Dumnezeu în primul rând prin Botez, când ne unim cu Hristos şi participăm la taina morţii şi a Învierii Lui. Ne unim cu Hristos prin rugăciune şi prin ascultarea cuvintelor Evangheliei şi prin împlinirea poruncilor, pentru că cine păzeşte poruncile lui Hristos rămâne în Hristos. Dar mai ales primim pe Mântuitorul Hristos în fiinţa noastră prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului, potrivit cuvintelor Domnului: «Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el»“, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
La sfârşitul Sfintei Liturghii de la Paraclisul patriarhal „Sfântul Grigorie Luminătorul“, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a acordat „Crucea patriarhală“ pentru clerici, cea mai înaltă distincţie din Biserica Ortodoxă Română, părintelui arhimandrit Timotei Aioanei, Mare Eclesiarh al Catedralei patriarhale şi Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Sursa: Ziarul Lumina.3 fbr.2014
Aşteptarea duhovnicească a Dreptului Simeon simbolizează toată aşteptarea oamenilor drepţi care au trăit înainte de Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos cu speranţa de a-L vedea pe Mesia, Fiul lui Dumnezeu, Cel care a zdrobit stăpânirea iadului şi puterea morţii. „Toată istoria Vechiului Testament până la venirea Mântuitorului Iisus Hristos era o perioadă de aşteptare activă prin post, rugăciune, prin răbdarea tuturor greutăţilor vieţii şi a prigonirilor popoarelor străine, păstrând dreapta credinţă în Dumnezeu cel Unul, Făcătorul cerului şi al pământului. Întreg poporul evreu aştepta venirea lui Mesia, dar mai ales drepţii care împlineau voia lui Dumnezeu în viaţa lor. Dreptul Simeon ne arată deodată că aşteptarea este roditoare şi făgăduinţa lui Dumnezeu se împlineşte. Ceea ce el văzuse duhovniceşte, şi anume venirea lui Mesia pe temeiul profeţiilor oamenilor inspiraţi de Duhul Sfânt ai Vechiului Testament, iată că acum el atinge cu braţele sale. Ceea ce a văzut în Duhul Sfânt atinge acum cu braţele sale şi vede cu ochii săi trupeşti pe Dumnezeu întrupat“, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Prezenţa Mântuitorului la templu arată că rolul templului de a face simţită prezenţa lui Dumnezeu în mijlocului poporului ales a fost împlinit şi depăşit în persoana Fiului lui Dumnezeu. „A fost adus la templu şi a fost purtat pe braţe de Simeon Cel ce este Templul nefăcut de mână omenească. Templul din Ierusalim ca prezenţă intensă, focalizată, a dumnezeirii în lume Îl preînchipuia pe Hristos, despre care Sfântul Apostol Pavel spune că «în El locuieşte trupeşte toată plinătatea dumnezeirii». Faptul că templul reprezenta pe Fiul lui Dumnezeu întrupat se vede lămurit din cuvintele Mântuitorului Care a zis: «Dărâmaţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica!», iar Sfântul Ioan Evanghelistul ne spune că se referea la Trupul Său care va fi într-un fel dărâmat prin răstignire şi moarte dar va învia, se va ridica din morţi a treia zi. Astăzi vine la templu Cel ce este Templul cel viu al lui Dumnezeu“, a explicat Preafericirea Sa.
Rugăciunea, ca şi celelalte fapte ale evlaviei, precum postul şi milostenia, se întemeiază pe virtutea răbdării şi a nădejdii că Dumnezeu este Cel care le împlineşte şi le face să rodească. „Rugăciunea constantă întru răbdare şi speranţă nu rămâne fără răspuns. Foarte adesea noi dorim răspunsul imediat, când vrem noi, dar răspunsul vine când Dumnezeu doreşte şi în forma în care doreşte El. Învăţăm de la Dreptul Simeon şi de la Prorociţa Ana evlavia, rugăciunea, postul, răbdarea şi speranţa. Deşi erau înaintaţi în vârstă, nu şi-au pierdut speranţa pentru că au crezut în făgăduinţa făcută de Dumnezeu. Aceasta este o perspectivă dinamică, duhovnicească şi roditoare a răbdării şi a aşteptării cu speranţă. Noi, acum, devenim primitori de Dumnezeu în primul rând prin Botez, când ne unim cu Hristos şi participăm la taina morţii şi a Învierii Lui. Ne unim cu Hristos prin rugăciune şi prin ascultarea cuvintelor Evangheliei şi prin împlinirea poruncilor, pentru că cine păzeşte poruncile lui Hristos rămâne în Hristos. Dar mai ales primim pe Mântuitorul Hristos în fiinţa noastră prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului, potrivit cuvintelor Domnului: «Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el»“, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
La sfârşitul Sfintei Liturghii de la Paraclisul patriarhal „Sfântul Grigorie Luminătorul“, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a acordat „Crucea patriarhală“ pentru clerici, cea mai înaltă distincţie din Biserica Ortodoxă Română, părintelui arhimandrit Timotei Aioanei, Mare Eclesiarh al Catedralei patriarhale şi Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Sursa: Ziarul Lumina.3 fbr.2014
duminică, 2 februarie 2014
Adică cum, Doamne, eu îs prost...
Ştiţi că omul nu este chiar aşa de prost, încât să schimbe bucuria pe neplăcere.
Şi Dumnezeu ştie asta foarte bine.
Din cauza asta, El ne îmbie, pe cei păcătoşi, zicând că acolo unde s-a înmulţit păcatul, acolo va prisosi harul.
Din cauza asta, să ştiţi că oamenilor cu păcate foarte mari le trimite uneori nişte stări harice pe care nu le au o grămadă de oameni care se roagă în biserică şi, să vă spun drept, o grămadă de călugări.
Nu-i o ciudăţenie. Altfel, niciodată păcătoşii nu s-ar fi întors la Hristos. Ce-i drept, ei nu recunosc starea asta, nu ştiu să o definească, mai târziu înţeleg că au fost cercetări ale harului.
Şi ştiţi de ce se întâmplă asta? Pentru că Dumnezeu dă harul nu pentru meritele noastre, nu pentru că am stat nu ştiu cât şi nu ştiu cum, nu pentru că n-am mâncat nu ştiu cât şi nu ştiu cum, ci pentru "duhul umilit şi inima înfrântă". Uneori aceşti oameni, care de regulă sunt tineri, ajung la înfrângerea inimii pentru că îşi dau seama că ceea ce au crezut ei că este totul, de fapt, nu era nimic.
Şi în înfrângerea aceea pe care ei o suportă şi pe care ei o recunosc sincer în faţa lor înşişi - pentru că cealaltă parte [Dumnezeu] pentru ei nu există, dar se presupune -, pentru această înfrângere Dumnezeu le dăruieşte, uneori, nişte stări pe care ei le caută după aceea şi ajung la Hristos.
Mă gândesc cum le putem noi împăca, pentru că altminteri putem ajunge foarte uşor la o apologie a păcatului, cumva, să ajungem să prezentăm păcatul ca pe o cale mai sigură de a dobândi harul, ca pe o cale mai sigură de a ne întâlni cu Dumnezeu.
Nu este deloc aşa, dar noi, care cel puţin am recunoscut în mintea noastră că există un Dumnezeu, acest Dumnezeu este Hristos, care, iată, când mai uşor, când mai greu, ne menţinem în această legătură cu El, trebuie să avem nu doar o mare înţelegere pentru păcătoşi, ci o dreaptă înţelegere, [pentru că, din felul în care ne raportăm la oameni, avem sau nu bucurie de la Dumnezeu].
Să ştiţi că cei care sar ca arşi atunci când le spui că cutare păcătos se poate întoarce foarte bine, că el are
Şi Dumnezeu ştie asta foarte bine.
Din cauza asta, El ne îmbie, pe cei păcătoşi, zicând că acolo unde s-a înmulţit păcatul, acolo va prisosi harul.
Din cauza asta, să ştiţi că oamenilor cu păcate foarte mari le trimite uneori nişte stări harice pe care nu le au o grămadă de oameni care se roagă în biserică şi, să vă spun drept, o grămadă de călugări.
Nu-i o ciudăţenie. Altfel, niciodată păcătoşii nu s-ar fi întors la Hristos. Ce-i drept, ei nu recunosc starea asta, nu ştiu să o definească, mai târziu înţeleg că au fost cercetări ale harului.
Şi ştiţi de ce se întâmplă asta? Pentru că Dumnezeu dă harul nu pentru meritele noastre, nu pentru că am stat nu ştiu cât şi nu ştiu cum, nu pentru că n-am mâncat nu ştiu cât şi nu ştiu cum, ci pentru "duhul umilit şi inima înfrântă". Uneori aceşti oameni, care de regulă sunt tineri, ajung la înfrângerea inimii pentru că îşi dau seama că ceea ce au crezut ei că este totul, de fapt, nu era nimic.
Şi în înfrângerea aceea pe care ei o suportă şi pe care ei o recunosc sincer în faţa lor înşişi - pentru că cealaltă parte [Dumnezeu] pentru ei nu există, dar se presupune -, pentru această înfrângere Dumnezeu le dăruieşte, uneori, nişte stări pe care ei le caută după aceea şi ajung la Hristos.
Mă gândesc cum le putem noi împăca, pentru că altminteri putem ajunge foarte uşor la o apologie a păcatului, cumva, să ajungem să prezentăm păcatul ca pe o cale mai sigură de a dobândi harul, ca pe o cale mai sigură de a ne întâlni cu Dumnezeu.
Nu este deloc aşa, dar noi, care cel puţin am recunoscut în mintea noastră că există un Dumnezeu, acest Dumnezeu este Hristos, care, iată, când mai uşor, când mai greu, ne menţinem în această legătură cu El, trebuie să avem nu doar o mare înţelegere pentru păcătoşi, ci o dreaptă înţelegere, [pentru că, din felul în care ne raportăm la oameni, avem sau nu bucurie de la Dumnezeu].
Să ştiţi că cei care sar ca arşi atunci când le spui că cutare păcătos se poate întoarce foarte bine, că el are
Comitetul Parohial
Art.66 - (1) Comitetul Parohial este organismul bisericesc parohial care functioneaza sub presedintia de drept a preotului paroh. Membrii Comitetului Parohial sunt alesi de Adunarea Parohiala. Comitetul Parohial are un numar dublu de membri fata de cel al Consiliului Parohial.
 |
| O parte din membrele Comitetului Parohial,depunand juramantul |
(2) Comitetul Parohial este alcatuit din persoane majore ale comunitatii parohiale, pe principiul voluntariatului.
(3) Comitetul parohial este prezidat de paroh ajutat de un Birou de Conducere compus din: coordonator de programe, secretar si casier.
(4) Comitetul Parohial are prevederi si evidenta gestionara proprie in cadrul bugetului parohial pentru activitatile desfasurate utilizand, sub controlul preotului paroh, acelasi cont bancar si face justificarea financiara anuala fata de Consiliul Parohial. Pentru controlul financiar al Comitetului Parohial sunt desemnati doi cenzori de catre Consiliul Parohial.
(5) Revocarea membrilor Comitetului Parohial se face potrivit procedurii prevazute pentru membrii Consiliului Parohial, la art.60 din prezentul Statut.
Art.67 - (1) Comitetul Parohial are cinci servicii, fiecare fiind condus de un coordonator numit de catre Biroul de Conducere.
(2) Serviciile Comitetului Parohial au urmatoarele atributii:
a. Serviciul social:
1. Coopereaza permanent cu asistentii sociali ai parohiei, Protopopiatului si Centrului eparhial;
2. Coopteaza in Comitetul Parohial, pentru colaborare, pe asistentul social sau lucratorul social de la primaria locala, sau, dupa caz, il
vineri, 31 ianuarie 2014
joi, 30 ianuarie 2014
Consiliul Parohial
Consiliul Parohial
Art.59 - (1) Consiliul Parohial este organismul executiv al Adunarii Parohiale. Adunarea Parohiala este cea care alege din sanul ei pe membrii Consiliului Parohial - in numar de 7, 9 sau 12 membri - in functie de categoria parohiei, precum si 2-4 membri supleanti.
(2) Membrii Consiliului Parohial si supleantii, persoane majore, se aleg pe termen de patru ani, activeaza benevol si pot fi realesi.
(3) Membrii aceleiasi familii, precum si rudeniile spirituale (nasii si finii) nu pot fi in acelasi timp membri ai Consiliului Parohial.
(4) Sunt membri de drept in Consiliul Parohial, cu vot deliberativ, preotul paroh ca presedinte, ceilalti preoti si diaconi slujitori activi ai parohiei, precum si primul cantaret (cantor, dascal) al bisericii parohiale.
Art.60 - Pentru activitate potrivnica Bisericii, membrii Consiliului Parohial pot fi revocati de Permanenta Consiliului Eparhial, la cererea motivata a parohului, avizata de Protopop, sau in urma constatarii de catre autoritatea superioara bisericeasca. Membrii revocati nu pot fi realesi timp de cinci ani in Consiliul parohial.
Art.61 - (1) In afara atributiilor prevazute la art.55, lit. a, b, c, d, e, i si j, Consiliul Parohial exercita toate atributiile Adunarii Parohiale, cand aceasta nu este intrunita, precum si urmatoarele atributii:
a. Desemneaza dintre membri Adunarii Parohiale un delegat pentru alegerea membrilor mireni ai Adunarii Eparhiale, din circumscriptia respectiva;
b. Intocmeste bugetul parohial si urmareste modul de chivernisire al acestuia;
c. Intocmeste raportul privind contul de executie si bilantul financiar-contabil al parohiei;
d. Elaboreaza raportul anual privind activitatea Consiliului Parohial, pe care il prezinta spre aprobare Adunarii Parohiale;
e. Desemneaza doi cenzori pentru controlul financiar al Comitetului Parohial;
f. Primeste si verifica justificarea financiara anuala a gestiunii Comitetului Parohial;
g. Aproba propunerile preotului paroh privind inzestrarea bisericii cu vesminte, icoane, obiecte si carti de
Art.59 - (1) Consiliul Parohial este organismul executiv al Adunarii Parohiale. Adunarea Parohiala este cea care alege din sanul ei pe membrii Consiliului Parohial - in numar de 7, 9 sau 12 membri - in functie de categoria parohiei, precum si 2-4 membri supleanti.(2) Membrii Consiliului Parohial si supleantii, persoane majore, se aleg pe termen de patru ani, activeaza benevol si pot fi realesi.
(3) Membrii aceleiasi familii, precum si rudeniile spirituale (nasii si finii) nu pot fi in acelasi timp membri ai Consiliului Parohial.
(4) Sunt membri de drept in Consiliul Parohial, cu vot deliberativ, preotul paroh ca presedinte, ceilalti preoti si diaconi slujitori activi ai parohiei, precum si primul cantaret (cantor, dascal) al bisericii parohiale.
Art.60 - Pentru activitate potrivnica Bisericii, membrii Consiliului Parohial pot fi revocati de Permanenta Consiliului Eparhial, la cererea motivata a parohului, avizata de Protopop, sau in urma constatarii de catre autoritatea superioara bisericeasca. Membrii revocati nu pot fi realesi timp de cinci ani in Consiliul parohial.
Art.61 - (1) In afara atributiilor prevazute la art.55, lit. a, b, c, d, e, i si j, Consiliul Parohial exercita toate atributiile Adunarii Parohiale, cand aceasta nu este intrunita, precum si urmatoarele atributii:
a. Desemneaza dintre membri Adunarii Parohiale un delegat pentru alegerea membrilor mireni ai Adunarii Eparhiale, din circumscriptia respectiva;b. Intocmeste bugetul parohial si urmareste modul de chivernisire al acestuia;
c. Intocmeste raportul privind contul de executie si bilantul financiar-contabil al parohiei;
d. Elaboreaza raportul anual privind activitatea Consiliului Parohial, pe care il prezinta spre aprobare Adunarii Parohiale;
e. Desemneaza doi cenzori pentru controlul financiar al Comitetului Parohial;
f. Primeste si verifica justificarea financiara anuala a gestiunii Comitetului Parohial;
g. Aproba propunerile preotului paroh privind inzestrarea bisericii cu vesminte, icoane, obiecte si carti de
Ostenirea in desert
Zis-a avva Daniil: ne-a povestit nouă avva Arsenie despre cineva, deşi poate chiar despre el vorbea, că şezând un bătrân în chilia sa i-a venit glas zicând: “Vino, şi îţi voi arăta lucrurile oamenilor”.
Şi sculându-se, a ieşit şi l-a dus pe el într-un loc şi i-a arătat un arap tăind lemne şi făcând o sarcină mare şi acela se ispitea să o ridice, dar nu putea. Şi în loc să mai ia dintr-însa, el, mergând, mai tăia lemne şi mai adăuga pentru sarcină.
Şi aceasta o făcea vreme îndelungată şi mergând puţin mai înainte, iarăşi i-au arătat lui un om stând lângă un lac şi scoţând apă dintr-însul şi turnând-o într-un jgheab găurit, din care curgea iarăşi în lac.
Şi i-a zis lui iarăşi: “Vino să îţi arăt alta”; şi a văzut o biserică şi doi oameni călări pe cai, ţinând o prăjină de-a curmezişul, unul împotriva altuia. Şi voiau să intre prin uşă şi nu puteau, pentru că era prăjina de-a curmezişul şi nu s-a smerit nici unul pe sine înapoia celuilalt, ca să întoarcă prăjina de-a dreptul şi pentru aceasta au rămas afară.
Şi bătrânul a zis: “Aceştia sunt oamenii care poartă cu mândrie cumpăna, ca şi cum ar fi a dreptăţii, şi nu s-au smerit ca să se îndrepteze pe sine şi să călătorească pe calea cea smerită a lui Hristos. Pentru aceasta şi rămân afară de Împărăţia lui Dumnezeu.
Iar cel ce tăia lemnele este omul cel întru multe păcate, care, în loc să se pocăiască, adaugă alte fărădelegi peste păcatele sale.
Şi cel ce scotea apa este omul care face lucruri bune, dar pentru că are întru dânsele amestecare rea, cu aceasta a prăpădit şi lucrurile cele bune ale sale.
Deci tot omul trebuie să fie treaz la lucrurile sale, ca să nu se ostenească în deşert”.
Din Pateric
 |
| Avva Iulian-Sfantul Munte Athos |
Şi sculându-se, a ieşit şi l-a dus pe el într-un loc şi i-a arătat un arap tăind lemne şi făcând o sarcină mare şi acela se ispitea să o ridice, dar nu putea. Şi în loc să mai ia dintr-însa, el, mergând, mai tăia lemne şi mai adăuga pentru sarcină.
Şi aceasta o făcea vreme îndelungată şi mergând puţin mai înainte, iarăşi i-au arătat lui un om stând lângă un lac şi scoţând apă dintr-însul şi turnând-o într-un jgheab găurit, din care curgea iarăşi în lac.
Şi i-a zis lui iarăşi: “Vino să îţi arăt alta”; şi a văzut o biserică şi doi oameni călări pe cai, ţinând o prăjină de-a curmezişul, unul împotriva altuia. Şi voiau să intre prin uşă şi nu puteau, pentru că era prăjina de-a curmezişul şi nu s-a smerit nici unul pe sine înapoia celuilalt, ca să întoarcă prăjina de-a dreptul şi pentru aceasta au rămas afară.
Şi bătrânul a zis: “Aceştia sunt oamenii care poartă cu mândrie cumpăna, ca şi cum ar fi a dreptăţii, şi nu s-au smerit ca să se îndrepteze pe sine şi să călătorească pe calea cea smerită a lui Hristos. Pentru aceasta şi rămân afară de Împărăţia lui Dumnezeu.
Iar cel ce tăia lemnele este omul cel întru multe păcate, care, în loc să se pocăiască, adaugă alte fărădelegi peste păcatele sale.
Şi cel ce scotea apa este omul care face lucruri bune, dar pentru că are întru dânsele amestecare rea, cu aceasta a prăpădit şi lucrurile cele bune ale sale.
Deci tot omul trebuie să fie treaz la lucrurile sale, ca să nu se ostenească în deşert”.
Din Pateric
Botezul Domnului
"Cine s-a îmbrăcat în veșmântul slavei țesut din Apă și din duh [Lc 3, 16] acela nimicește în Focul Lui mărăcinii păcatelor."
Sfântul Efrem Sirul 306 - 373
miercuri, 29 ianuarie 2014
Creştinul - un om sănătos
‘’Creştinul- un om sănătos’’ este, judecând în context grammatical, un pleonasm de toată frumuseţea. ‘’A fi creştin’’ e tot una cu ‘’a fi sănătos’’. Dacă ar fi să tragem o concluzie a ultimului recensământ al populaţiei care propune un procent de peste 90% de români cu legitimaţie de creştin, ar trebui să ne minunăm de sănătatea poporului român. Totuşi, între a fi creştin în adevăratul sens al cuvântului şi a fi creştin într-un chenar în mapa unui recenzor, e o distanţă destul de mare, cam de la Ierusalim la Roma. Dacă oamenii ar conştientiza pe deplin ce înseamnă să fii creştin şi ar trăi în consecinţă, atunci medicii şi avocaţii ar trebui să treacă printr-un proces amplu de reconversie profesională. Şi am fost de treabă pronunţând numai două profesii!
Când eşti creştin cu viaţa, nu numai cu titulatura, eşti atent în cele mai mici detalii:ce vorbeşti, ce mănânci, ce gândeşti, cum cheltuieşti clipa, etc., iar când Îl introduci pe Hristos în această ecuaţie, rezultă o sănătate contagioasă. Să ne înţelegem bine: dacă ai făcut operaţie de apendicită nu înseamnă că eşti un creştin de faţadă! Poţi să fii într-o boală grea, dar dacă te raportezi la Cel răstignit şi îţi asumi suferinţa, eşti sănătos tun. Ce paradox al creştinismului: să fii pe patul de moarte şi să fii mai sănptos decât ministrul sănătăţii!
Dacă sănătatea trupului se poate constata relativ uşor, sănătatea sufletului presupune o investigaţie mai minuţioasă. Când, de exemplu, nu te spovedeşti cu anii medicului duhovnic, certificatul de deces spiritual poate fi emis, existând posibilitatea neaşteptată ca acesta să fie transformat în orice moment într-un nou certificat de naştere. Dumnezeu nu lucrează ca la tribunal cu hotărâri definitive şi irevocabile, ci în tot chipul ne aşteaptă. Cu adevărat, Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut! Dumnezeu ne cheamă. Să nu ne prefacem că nu-L auzim!
A fi creştin şi prin urmare, a fi sănătos, presupune o acoladă cu mai multe liniuţe:
- O permanentă permanenţă a lui Dumnezeu în mintea şi în sufletul tău (rugăciunea să nu fie condiţionată de timp şi spaţiu)
- Să răspunzi cu iubire la Iubire pe cât îţi este cu putinţă;
- Duminică de duminică să fii prezent trup şi suflet la Jertfa cea dumnezeiască;
- Să emani lumină în raza ta de acţiune;
- Să te jertfeşti pe tine din dragoste pentru semeni;
- Această liniuţă este o prescurtare a celor care ar mai urma.
Sintagma ‘’Creştinul- un om sănătos’’ cuprinde în sine o serie nesfârşită de cuvinte, care nu sunt doar cuvinte: bucurie, pace, armonie, voie bună, curaj, blândeţe, nădejde, înfrânare, nerăutate, curăţie, credinţă, DRAGOSTE.
Dacă eşti creştin aşa cum trebuie să fie un creştin, sănătatea vine ca o stare de normalitate. Acest fapt îl confirmă cineva care în anul 2011 n-a luat nici măcar o aspirină, dar care L-a luat pe Hristos, fizic şi metafizic, înlăuntrul lui.
Să ne ajute Dumnezeu să trăiască Hristos în noi, ca să fim sănătoşi!
Radu MARICA
marți, 28 ianuarie 2014
Monografia Parohiei Bunavestire
Parohia Bunavestire din satul Poloboc , comuna Rediu , se aflǎ la 25 de km distanta de municipiul Piatra Neamt . Ea detine doua biserici situate la marginea parohiei : prima este monument istoric , având hramul Buna Vestire si este ctitoritǎ de boierul Alecu Krupenski , zis Alecu Poloboc – de la numele cǎruia şi-a luat denumirea satul Poloboc . Biserica Buna Vestire este construita in anul 1728 intr - un plan treflat , cu stranile si altarul rotunjit , nefiind pictata nici in interior nici in exterior . Ea a fost construita din barne pe temelie de piatra captusita in interior si exterior cu scandura de brad vopsita in ulei gri , acoperita cu tabla galvanizata .Catapeteasma reprezinta ,, bijuteria “ bisericii fiind pictata foarte frumos in stil neobizantin , pictorul si timpul cand s - a pictat si s - a sculptat nefiind cunoscute . Biserica veche a fost reparata de doua ori in 1932 si 1964 , ultima oara fiind acoperita cu tabla galvanizata . Axionita a fost restaurata cu cheltuiala familiei Rotaru Vasile si Elvira , fiind mutata in biserica noua .
Abonați-vă la:
Postări (Atom)