ALTARUL
Altarul este' "Sfînta Sfintelor" din biserica creştină . Clericii cand intră în altar, fac două metanii către Sfînta Masă , care simbolizează mormîntul Domnului , în cinstea prezenţei lui Iisus prin Sf . Taine , apoi mai fac o metanie . Monahul ( calugarul ) şi paraclisierul mirean , cînd intră în altar , fac trei metanii , fără a săruta Sf . Masă . In altar , se poate face numai o Sf . Liturghie pe zi ." Nimănui dintre mireni nu - i este îngăduit să intre în altar ; însă , stăpînirea împărătească nu este oprită de la aceasta , cînd ar voi să aducă daruri Creatorului după o tradiţie foarte veche " - VI , ec . 69 .
" Nu se cuvine femeilor să intre în altar . " Laod . 44
" Se cuvine călugăriţelor să intre în altar , ca să aprindă candele şi
luminări şi să facă curăţenie şi să măture " - Sf . Nichifor , 15 .
Sfantul Altar este cea mai sfanta parte a unei biserici, dupa acesta urmand naosul, pronaosul si
pridvorul. Precum in Vechiul Testament, evreii aveau in Templu acea parte numita "Sfanta Sfintelor", unde avea voie sa intre numai arhiereul, tot asa, crestinii au acum "Sfantul Altar", unde pot intra numai cei ce au binecuvantare. Astfel, daca in pronaos si naos stau credinciosii, in Sfantul Altar stau intotdeauna sfintitii slujitori (ierarhi, preoti, diaconi, paraclisieri).
pridvorul. Precum in Vechiul Testament, evreii aveau in Templu acea parte numita "Sfanta Sfintelor", unde avea voie sa intre numai arhiereul, tot asa, crestinii au acum "Sfantul Altar", unde pot intra numai cei ce au binecuvantare. Astfel, daca in pronaos si naos stau credinciosii, in Sfantul Altar stau intotdeauna sfintitii slujitori (ierarhi, preoti, diaconi, paraclisieri).
In mijlocul Sfantului Altar se afla Sfanta Masa, pe care se savarseste Sfanta Liturghie, adica aducerea Jertfei celei nesangeroase a Mantuitorului Iisus Hristos. Pe langa Sfanta Masa, in Altar se mai afla si alte locuri de cinste, precum: Proscomidiarul, locul unde se pregatesc Cinstitele Daruri; Scaunul cel de sus, care inchipuie tronul lui Dumnezeu; si Diaconiconul.
Sfantul Altar, loc sfant si sfintitor.
Pe cand dreptul Moise se afla in pustia de la Muntele Horeb, pascand oile socrului sau, preotul Ietro, el a vazut un rug arzand, care insa nu se mistuia. Uimit de priveliste, Moise s-a apropiat de locul cu pricina, insa Domnul i-a zis: "Nu te apropia aici! Ci scoate-ti incaltamintea din picioarele tale, ca locul pe care calci este pamant sfant!" (Facere 3, 5). Tot astfel, loc sfant este tot locul unde salasluieste Dumnezeu, precum Sfantul Altar, unde se afla neincetat Trupul si Sangele Mantuitorului.
Intrarea in Sfantul Altar se face intotdeauna cu evlavie, cu credinta tare si cu frica de a nu gresi inaintea lui Dumnezeu. Dupa randuiala inchinarii in biserica si la icoane, sarutandu-se usa diaconeasca, se intra in Sfantul Altar. Aici, preotul face trei metanii mari, inaintea Sfintei Mese, sarutand mai apoi Sfanta Evanghelie, Sfanta Cruce si Sfanta Masa, iar paraclisierul face doar trei metanii mari, primind binecuvantare de la preot.
Sfanta Masa, locul cel de taina.
Sfanta Masa este asezata in mijlocul Sfantului Altar, aceasta fiind cadita adesea, de jur-imprejur cu tamaie si aromate. Sfanta Masa nu poate lipsi din nici o biserica, ea fiind chip al mormantului celui de-viata-datator al lui Hristos. Sfanta Masa mai simbolizeaza si masa Cinei celei de Taina, precum si Tronul ceresc pe care s-a asezat Hristos, dupa invierea Sa.
De forma cubica, sprijinita pe un singur picior, intotdeauna din piatra masiva si acoperita cu vestminte curate, pe aceasta masa se savarseste Sfanta Liturghie, adica aducerea Jertfei celei nesangeroase a Mantuitorului Iisus Hristos.
La piciorul Sfintei Mese sau in lespedea de deasupra sunt ingropate intotdeauna particele din Sfinte Moaste, aceasta practica amintind de perioada persecutiilor, cand crestinii savarseau Sfanta Liturghia pe mormintele martirilor. De asemenea, trebuie sa intelegem din aceasta ca nu ne putem apropia de Dumnezeu fara jertfire de sine, vietuind intru necuratie, ci numai intru nevointe curate si viata sfanta.
Frumos si cu grija acoperita, Sfanta Masa poarta pe sine mai multe obiecte sfinte, dupa cum urmeaza: Sfantul Chivot, unde sunt pastrate Sfintele Taine (pentru impartasirea bolnavilor, peste an) si Sfantul si Marele Mir; Antimisul, o panza imprimata cu scena punerii in mormant a Mantuitorului, fara de care nu se poate sluji Sfanta Liturghie; Sfanta Evanghelie, care inchipuie Cuvantul lui Dumnezeu; Sfanta Cruce; un sfestnic cu lumanari, o candela si un clopotel.
Sfantul Antimis, o "sfanta masa" mobila.
Sfantul Antimis este unul dintre cele mai sfinte obiecte litrugice, fara acesta neputandu-se savarsi Sfanta Liturghie. In afara Sfintei Liturghii, Sfantul Antimis sta asezat pe Sfanta Masa, sub Sfanta Evanghelie, invelit intr-o panza curata.
Initial, in perioada persecutiilor, cand atacurile impotriva crestinilor aveau loc adesea in vremea sfintelor slujbe, preotii obisnuiau sa infasoare Cinstitele Daruri intr-o panza curata, urmand a continua slujba in alt loc. Acea panza curata a ajuns sa ia chipul Sfantului Antimis.
Antimisul este o bucata de panza patrata, tesuta din in sau din matase, pe care se afla intiparita icoana punerii in mormant a Mantuitorului. Intr-un buzunar cusut in partea superioara se afla Sfinte Moaste. Pentru aceasta, cu Antimisul se poate face Sfanta Liturghie si in afara bisericii, precum vedem la marile hramuri.
Sfanta Evanghelie, Hristos in mijlocul nostru.
Sfanta Evanghelie, inchipuind Cuvantul lui Dumnezeu, adica pe Iisus Hristos, este o carte sfanta ce sta asezata intotdeauna pe Sfanta Masa, peste Sfantul Antimis. Sfanta Evanghelie pentru noi, dreptmaritorii crestini, este prilej de intalnire cu Domnul Hristos, este Hristos in mijlocul nostru. Sfanta Evanghelie este considerata a fi o icoana cuvantatoare.
Sfanta Evanghelie cuprinde scrierile celor patru Sfinti Evanghelisti - Matei, Marcu, Luca si Ioan - impartite in pericope evanghelice, adica in pasaje separate, randuite potrivit fiecarei zile si sarbatori de peste an.
In semn de cinstire, cartea sfanta este ferecata in metale pretioase, uneori avand coperta chiar incrustata cu pietre de pret. La slujba utreniei, Sfanta Evanghelie este scoasa in mijlocul bisericii, sub policandru, unde este cinstita si sarutata de toti credinciosii.
Sfanta Cruce. Sfantul Chivot. Sfanta Lumina.
Sfanta Cruce, lucrata din lemn si pictata, uneori chiar in marime naturala, se afla asezata in spatele Sfintei Mese, lipita de peretele de rasarit al acesteia. Asezarea aici a Sfintei Cruci intareste si mai mult imaginea Sfintei Mese ca mormant al Mantuitorului.
Alaturi de Sfanta Evanghelie, pe Sfanta Masa se afla intotdeauna una sau mai multe Sfinte Cruci, inchipuind pe Hristos rastignit. Din lemn, maiestros sculptata, sau din metal, cu grija mestesugita, Sfanta Cruce este arma crestinilor, nebiruita de rau, ci biruitoare a tuturor relelor, precum cantam la Taina Sfantului Maslu: "Doamne, arma asupra diavolilor, crucea Ta o ai dat noua."
Alaturi de Sfanta Cruce, pe Sfanta Masa se afla si Sfantul Chivot. Acesta din urma, aproape intotdeauna in forma de bisericuta, din metal ornat, pastreaza in el cutiuta cu Sfintele Taine, uscate la Pasti, pentru impartasirea bolnavilor de peste an, in afara Sfintei Liturghii (la casele lor, ori la spital). Biserica Ortodoxa nu acorda acestor Taine o inchinare speciala, precum se face in Biserica Catolica (cultul ostiei), ci sunt asezate cu mare evlavie, pe Sfanta Masa, spre impartasirea credinciosilor. In cinstitul Chivot, alaturi de Sfintele Taine, se mai pastreaza si Sfantul si Marele Mir, folosit la Taina Mirungerii, la sfintirea bisericii si la alte asemenea mari Taine.
De obicei, pe Sfanta Masa se afla si o candela, cu ulei, care arde neincetat, impreuna si un sfestnic cu mai multe brate, in care sunt puse lumanari din ceara naturala.
Proscomidiarul. Scaunul cel de sus. Diaconiconul.
Proscomidiarul este acel loc, special zidit, in partea de miaza-noapte (nord) a Sfantului Altar, unde se savarseste slujba numita Proscomidie. In cadrul acestei slujbe se pregatesc Cinstitele Daruri, spre a putea fi prefacute, mai apoi, la Sfanta Liturghie, in Trupul si Sangele Mantuitorului. Acest loc, zidit adesea in forma de pestera (boltit), inchipuie pestera din Betleem, unde S-a nascut Hristos, precum si ieslea in care S-a culcat Prucul.
"Scaunul cel de sus", asezat in capatul estic al Sfantului Altar, numit si "Scaunul Arhieresc", este acel scaun, maiestros sculptat in lemn, pe care sta arhiereul, in timpul citirii Apostolului, la Sfanta Liturghie. Acest loc inchipuie tronul Mantuitorului, vazut ca mare Arhiereu.
Diaconiconul este o incapere speciala, zidita in partea de miaza-zi (sud) a Sfantului Altar, pe care o aveau, in mod special, vechile biserici, unde, alaturi de preoti, slujeau si cativa diaconi. In aceasta incapere se pastreaza Sfinte Vase, icoane, vestminte, etc.
Pictura din Sfantul Altar.
Sfantul Altarul, fiind locul cel mai de cinste dintr-o biserica, este totodata si locul de unde se incepe pictarea fiecarei biserici. Toate subiectele care impodobesc bolta si peretii Sfantului Altar se refera la jertfa liturgica, formand astfel un ansamblu de o mare unitate teologica.
Iconografia altarelor infatiseaza, de obice, trei registre diferite. Astfel, in cel superior se afla infatisata Maica Domnului cu Pruncul, in cel median se afla scene biblice, precum Impartasirea Apostolilor, Cina din Emaos, etc, iar in cel inferior se afla chipuri de sfinti ierarhi.
Initial, in registrul superior era infatisat Hristos. Mai apoi insa, in locul central de pe bolta Altarului, deasupra Sfintei Mese, s-a zugravit chipul Maicii Domnului, precum se vede pana astazi. Acest lucru se explica si prin faptul ca Sfanta Fecioara a stat, dupa traditie, in Sfanta Sfintelor din Templu, din pruncie, pana la varsta de 12 ani.
Pe peretele de rasarit al absidei principale a Altarului, in registrul median, precum spuneam, sunt infatisate scene biblice, precum: Cortul Marturiei, Liturghia ingereasca, Impartasania Sfintilor Apostoli, Cina din Emaos, Mielul.
De o parte si de alta a Altarului, in registrul inferior, sunt infatisati sfintii ierarhi, invesmantati in sacos, cu capetele descoperite, zugraviti de cele mai multe ori in profil, privind spre mijlocul absidei, in spatele Sfintei Mese, unde apare Mantuitorul Iisus Hristos (sub chip de prunc sau de miel de jertfa, asezat pe Sfantul Disc si strajuit de ingeri).
Teodor Danalache
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu