a murit.
Și murind n-a lăsat după ea nici o faptă bună. Dracii au pus atunci gheara pe ea și au aruncat-o în iazul de foc. Iar îngerul ei păzitor sta pe mal și-și tot frământa mintea:
“Oare ce faptă bună o fi săvârșit în viaţa
ei?” Și, aducându-și aminte, se duce el și-i
spune lui Dumnezeu:
- A smuls din grădină un fir de ceapă și
l-a dat de pomană, a miluit o biată femeie
săracă.
- Ia firul cela de ceapă, zise Dumnezeu, și
dă-i-l să se agaţe de el și pe urmă caută s-o
tragi afară Dacă izbutești s-o scapi, să vină aici, în Rai, iar dacă s-o rupe firul de ceapă, să rămână
unde se află acum.
Îngerul a coborât degrabă în Iad și a zis,
întinzându-i firul de ceapă:
- Apucă-te vârtos de el, femeie, și eu am să te scot afară.
Și a început să tragă binișor de fir până ce a scos-o aproape toată din Iad. Dar ce să vezi: ceilalţi osândiţi, când au prins de veste că îngerul vrea s-o scape, s-au agăţat și ei de ea, să-i tragă și pe ei afară. Scorpia de femeie însă, haină cum era la suflet, a început să dea din picioare și să urle:
- Pe mine vrea să mă scoată, nu pe voi, ceapa-i a mea, nu a voastră!
Nici nu a apucat să termine și firul de ceapă s-a rupt. Femeia a căzut în Iad și arde și acum în focurile Gheneei.
Îngerul a izbucnit în plîns și a plecat.”
Extras din „Fraţii Karamazov”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu