Sfantul Antim Ivireanu

“Cel mai de seamă ierarh al Ţării Româneşti, deopotrivă păstor şi învăţător, ilustru om de carte și de arte, a fost şi rămâne Mitropolitul Antim Ivireanul. Deşi n-a fost român de neam, prin harul cuvintelor şi vieţii lui, Mitropolitul Antim a fost iubit şi preţuit de poporul nostru care a văzut în el un adevărat „om al lui Dumnezeu”. Aşa se şi explică decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 19-20 iunie 1992, prin care strălucitul între ierarhi, Antim Ivireanul, a fost confirmat oficial în rândul sfinţilor, ca Ierarh Martir, fiind prăznuit în data de 27 septembrie.

Originar din Iviria, Georgia de astăzi, născut în jurul anului 1650, purtând numele de botez Andrei, tânărul este luat rob de turci şi adus la Constantinopol (1680). Aici este răscumpărat de Patriarhia ecumenică unde îşi desăvârşeşte măiestria în sculptură, pictură, caligrafie şi broderie, învăţând totodată limbile greacă, turcă şi arabă pe care le va folosi mai târziu tipărind cărţi pentru creştinii din spaţiul creștinătății răsăritene aflate sub ocupaţie otomană.

În jurul anilor 1690, binecredinciosul voievod Constantin Brâncoveanu îl aduce în Ţara Românească,
devenind ucenic – tipograf al fostului episcop Mitrofan al Huşilor în Mănăstirea Snagov, unde este călugărit şi apoi, hirotonit ieromonah în anul 1691. Este numit egumen al acestei mănăstiri în vara anului 1694 de către bătrânul mitropolit Teodosie, iar din 1701 conduce tipografia Mitropoliei Ţării Româneşti de la Bucureşti. Pentru viaţa sa duhovnicească oglindită şi în activitatea-i tipografică și culturală, a fost ales şi apoi, a doua zi, înscăunat episcop al Râmnicului la 17 martie 1705. La 22 februarie 1708, potrivit testamentului mitropolitului Teodosie, episcopul Antim este întronizat mitropolit al Ungro-Vlahiei, de faţă fiind şi patriarhii Alexandriei şi Ierusalimului.

A desfăşurat o bogată activitate pastorală şi tipografică. În total, Sfântul Antim a tipărit 63 de cărţi liturgice şi de folos duhovnicesc, 39 cu mâna sa, 21 în limba română, iar 4 fiind scrise de el însuşi. Multe cărţi sunt ilustrate cu miniaturi gravate chiar de el, de o măiestrie şi frumuseţe deosebite. Între cărţile tipărite de el şi puse la îndemâna credincioşilor amintim: Antologhionul (1697), Mărturisirea Ortodoxă (1699), Carte sau lumină (1699), Învăţăturile creştineşti (1700), Floarea darurilor (1701), Liturghierul greco-arab (1701) – prima carte imprimată cu caractere arabe, pentru folosul credincioşilor din Antiohia, Ceaslovul greco-arab (1702), Noul Testament (1703), Didahiile (28 de predici ale sale), Învăţătură pe scurt pentru taina pocăinţei (1705), Chipurile Vechiului şi Noului Testament (1709), Psaltirea (1710), Învăţătură bisericească la cele mai trebuincioase şi mai de folos pentru învăţătura preoţilor (1710), Octoihul (1712), Liturghierul (1713), Evhologhionul (1713), Pilde filozofeşti (1713), Catavasierul (1715), Ceaslovul (1715).

Înflăcărat luptător pentru afirmarea poporului român împotriva asupririi turceşti, ca și voievodul şi ocrotitorul său Constantin Brâncoveanu, Mitropolitul Antim este întemniţat de Nicolae Mavrocordat (primul domnitor fanariot) în primăvara anului 1716, şi supus la cumplite defăimări şi chinuri. Obligat să-şi dea demisia şi refuzând-o, Mitropolitul Antim a fost caterisit pe nedrept de Patriarhia ecumenică, urmând să fie închis pe viaţă în Mănăstirea Sfânta Ecaterina de pe muntele Sinai. Pe drum însă, spre finalul lunii septembrie 1716, ostaşii turci l-au omorât, aruncându-i trupul în apele râului Tungia, lângă Adrianopol. Abia după 250 de ani, în anul 1966, Patriarhia ecumenică a anulat nedreapta sentinţă de caterisire dată asupra marelui Ierarh Martir Antim Ivireanul. Iar proclamarea lui oficială ca Sfânt de către Sfântul Sinod în 1992 a venit, apoi, ca o mărturie firească a prețuirii și a recunoștinței poporului creștin ortodox român pentru viața și lucrarea Sfântului Antim închinate Domnului Hristos și Bisericii Sale.

[…]

Îndemnuri de a nu face păcate

Sfântul Antim Ivireanul ne îndeamnă mereu „să nu ne întinăm sfântul botez cu păcatele”, adică

„să nu ne lunecăm cu firea spre lucrurile céle deşarte ale lumii, pentru că sunt toate trecătoare şi mincinoase. Să ne ferim de ucideri, de curvii şi de preacurvii, de beţii şi de apucări. Să nu ţinem pizmă unul altuia, nici să ne vindem cu pâra, unul pre altul, cu cruzie de inimă şi cu nemilostivniciia, pentru ca să ne păgubim şi să ne sărăcim unul pre altul.” (în Cuvânt de învăţătură la Bogoiavlenie).