Si era acolo o turma mare de porci, care pasteau pe munte. Si L-au rugat sa le ingaduie sa intre in ei;
iar El le-a ingaduit. Si, iesind demonii din om, au intrat in porci, iar turma s-a aruncat de pe tarm in lac si s-a inecat. Iar pazitorii, vazand ce s-a intamplat, au fugit si au vestit in cetate si prin sate. Si au iesit sa vada ce s-a intamplat si au venit la Iisus si au gasit pe omul din care iesisera demonii, imbracat si intreg la minte, sezand jos, la picioarele lui Iisus, si s-au infricosat. Si cei ce vazusera le-au spus cum a fost izbavit demonizatul. Si L-a rugat pe El toata multimea din tinuturile Gherghesenilor sa plece de la ei, caci erau cuprinsi de frica mare. Atunci El, intrand in corabie, S-a intors inapoi. Iar barbatul din care iesisera demonii Il ruga sa ramana cu El. Iisus insa i-a dat drumul, zicand: Intoarce-te la casa ta si spune cat bine ti-a facut tie Dumnezeu. Si el a plecat, vestind in toata cetatea cat bine i-a facut Iisus."( Luca 8, 26-39)
In Sfanta Evanghelie din Duminica a XXIII-a dupa Rusalii vedem ca barbatul chinuit de demon din cetatea Gherghesenilor cauta singuratatea, nu comuniunea, dorea instrainarea, nu apropierea de oameni. Viata lui era un chin, desi era viu, totusi el traia printre cei morti, adica in morminte. El era mort din punct de vedere spiritual si din punct de vedere social. Din aceasta atitudine a omului demonizat vedem ca pacatul, inteles ca lucrare a demonilor in viata oamenilor, instraineaza pe oameni de Dumnezeu, de semeni si de ei insisi.
Dumnezeu a facut omul dupa chipul Sau, adica persoana chemata la comuniune de iubire si viata vesnica cu Persoanele Sfintei Treimi: "Sa facem om dupa chipul si asemanarea Noastra" (Facere 1, 26).
Creat dupa chipul lui Dumnezeu Cel iubitor si nemuritor, omul era chemat sa devina nemuritor daca iubeste pe Dumnezeu - Izvorul si Daruitorul vietii vesnice.
Dar, fiind ispitit de Satan care luase forma sarpelui, omul a voit sa fie ca Dumnezeu, despartit de Dumnezeu, prin incalcarea poruncii lui Dumnezeu. Cand, prin neascultare, omul a incalcat porunca lui Dumnezeu, el a cazut din starea de iubire fata de Dumnezeu si a slabit legatura de viata vesnica sau comuniunea cu Dumnezeu. Daca ascultarea omului fata de Dumnezeu era viata, neascultarea lui a devenit moarte. Dupa savarsirea pacatului, Adam si Eva se ascund dinaintea lui Dumnezeu (Facerea 3, 8). Cu alte cuvinte, pacatul instraineaza si insingureaza pe om de prezenta lui Dumnezeu si il impiedica sa guste din Pomul Vietii, adica sa traiasca din prezenta lui Dumnezeu - Datatorul de viata (Facere 3, 22).
Sfanta Scriptura ne arata ca inainte de a pacatui omul era apropiat de Dumnezeu, iar dupa ce a pacatuit, el s-a indepartat si s-a ascuns de Dumnezeu (cf. Facere 2, 8-11).
Inainte de a pacatui, omul avea harul lui Dumnezeu prezent in cugetul si in inima sa, precum si in jurul sau, fiind imbracat in lumina harului ca intr-un vesmant luminos, asa cum se vede in iconografia ortodoxa autentica. Cand insa, prin neascultare, sufletul omului s-a golit de lumina harului divin, atunci s-a dezbracat si trupul lui de lumina harului. De aceea, Adam a vazut ca este gol la trup, adica traieste mai mult trupeste decat duhovniceste.
Dupa ce prin pacat a rupt armonia cu Dumnezeu Creatorul lui, omul pierde si armonia cu creaturile, cu semenii si cu natura inconjuratoare (cf. Facere 2, 12-14).
Fiindca omul uita de Dumnezeu si nu-L mai iubeste, Dumnezeu devine exterior omului, devine un strain de care omul se teme si se ascunde.
Pacatul este inceputul instrainarii omului de Dumnezeu si de calea care duce la viata vesnica
Instrainarea pe care o aduce pacatul este insingurare, inchidere egoista in sine, iubire de sine mai mult decat daruire de sine altora.
Instrainarea aceasta este si o saracire si o racire a relatiilor spirituale cu Dumnezeu si cu semenii. Rugaciunea unifica interiorul spiritual al omului, pe cand vidul insingurarii spirituale il face sa se lipeasca de realitatile vizibile, limitate si trecatoare, ca de ultima si singura realitate.
Pentru a-l vindeca pe om de instrainare, adica de indepartarea de Dumnezeu care duce la moarte, Fiul Cel vesnic al lui Dumnezeu Se face om. Fiul lui Dumnezeu Se face trup (cf. Ioan 1, 14), pentru ca omul sa devina purtator de Duhul, sa primeasca Duhul infierii - invata Sfintii Parinti ai Bisericii.
Sfintii Apostoli mai intai au pus in lumina adevarul ca prin Intruparea Sa ca om, Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel vesnic, vine sa ne apropie de Dumnezeu-Tatal, in Duhul Sfant, pentru ca omul sa nu se mai instraineze de Dumnezeu - Izvorul vietii si al fericirii vesnice.
In acest inteles, Sfantul Apostol Pavel ne invata ca "prin El (Hristos) avem si unii, si altii (adica iudeii si neamurile, n.n.) apropierea catre Tatal, intr-un Duh. Deci, dar, nu mai sunteti straini si locuitori vremelnici, ci sunteti impreuna-cetateni cu sfintii si casnici ai lui Dumnezeu, ziditi fiind pe temelia apostolilor si a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind insusi Iisus Hristos (...) spre a fi locas al lui Dumnezeu in Duh" (Efeseni 2, 18 - 20 si 22).
Vedem, asadar, ca rostul Intruparii lui Hristos din Fecioara Maria este locuirea lui Dumnezeu in oameni si a oamenilor in Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu cel nevazut, necuprins si vesnic Se face om vazut, cuprins in trup si muritor, pentru ca omul sa se faca partas la viata lui Dumnezeu Cel nevazut, necuprins si nemuritor, adica partas al vietii vesnice in toata plinatatea ei.
De aceea, acelasi Sfant Apostol Pavel spune ca "intru El (Hristos) locuieste trupeste toata plinatatea dumnezeirii" (Efeseni 3, 17 si 19).
Iar cand vorbeste mai direct despre scopul acestei locuiri a plinatatii dumnezeirii in Hristos-Omul, Sfantul Apostol Pavel zice: "Hristos sa Se salasluiasca prin credinta in inimile voastre, inradacinati si intemeiati fiind in iubire, (...) si sa cunoasteti iubirea lui Hristos, cea mai presus de cunostinta, ca sa va umpleti de toata plinatatea lui Dumnezeu" (Efeseni 3, 17 si 19).
Dar intr-un inteles si mai adanc, prin Intruparea si Nasterea Sa ca Om, Fiul Cel vesnic al lui Dumnezeu implineste dorinta si planul lui Dumnezeu-Tatal de infiere a oamenilor in Dumnezeu-Fiul, prin lucrarea harului Sfantului Duh: "Precum intru El (Hristos) ne-a si ales, inainte de intemeierea lumii, ca sa fim sfinti si fara de prihana inaintea Lui, mai inainte randuindu-ne, in a Sa iubire, spre infierea intru El, prin Iisus Hristos, dupa buna socotinta a voii Sale, spre lauda slavei harului Sau, care ne-a fost daruit noua prin Fiul Sau cel iubit" (Efeseni 1, 4-6).
Acelasi adevar al infierii omului prin harul dumnezeiesc, ca urmare a venirii lui Hristos in lume, ni-l arata si Sfantul Ioan Evanghelistul cand zice: "Si celor cati L-au primit pe Hristos, care cred in numele Lui, le-a dat puterea ca sa se faca fii ai lui Dumnezeu, care nu din sange, nici din pofta trupeasca, nici din pofta barbateasca, ci de la Dumnezeu s-au nascut" (Ioan 1, 12-13).
Infierea oamenilor in Dumnezeu se face in Biserica prin harul Sfantului Botez in numele Sfintei Treimi (cf. Matei 28, 1-9), deoarece Sfanta Treime a lucrat taina Intruparii Fiului lui Dumnezeu ca Om (cf. Luca 1, 35) si, de asemenea, Sfanta Treime S-a aratat la Botezul Domnului nostru Iisus Hristos la Iordan (cf. Matei 3, 16-17; Marcu 1, 10-11; Luca 3, 22).
Botezul este taina infierii oamenilor prin harul Sfantului Duh
In aceasta privinta, Sfantul Apostol Pavel ne lamureste zicand: "Crezand in El (in Hristos) ati fost pecetluiti cu Sfantul Duh al fagaduintei, care este arvuna mostenirii noastre, spre rascumparare celor dobanditi de El si spre lauda slavei Sale" (Efeseni 1, 13-14). "Si pentru ca sunteti fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Sau in inimile noastre, care striga: Avva, Parinte" (Galateni 4, 6).
Asadar, Fiul lui Dumnezeu S-a facut Om, pentru ca pe oameni sa-i faca fii ai lui Dumnezeu dupa har (cf. Ioan 1, 12-13), prin salasluirea harului Duhului Sfant in cei care cred in Hristos Fiul lui Dumnezeu si cheama in rugaciune pe Dumnezeu din ceruri numindu-L Tatal nostru.
Deci, prin harul infierii pe care ni l-a adus Hristos prin venirea Sa in lume, noi nu mai suntem straini de Dumnezeu, ci fii dupa har ai Tatalui ceresc, "impreuna cetateni cu sfintii si casnici ai lui Dumnezeu" (Efeseni 2, 19) in casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stalp si temelie a adevarului" (I Timotei 3, 15), frati ai lui Hristos (cf. Evrei 2, 11-12), templu al Sfantului Duh (cf. I Corinteni 3, 16 -17) in care locuieste Dumnezeu, potrivit cuvintelor Sfantului Apostol Pavel adresate corintenilor: "noi suntem templu al Dumnezeului Celui viu, precum Dumnezeu a zis ca "Voi locui in ei si voi umbla si voi fi Dumnezeul lor si ei vor fi poporul Meu (...) si voi fi voua tata, si veti fi Mie fii si fiice" zice Domnul Atottiitorul" (2 Corinteni 6, 16 si 18).
Taina intruparii lui Hristos este inceputul vindecarii de instrainare si ea cheama pe oameni la savarsirea faptelor bune prin care ei sa arate ca sunt fii iubiti, dupa har, ai Tatalui ceresc, frati in Hristos si locas al Sfantului Duh.
Vindecarea de instrainare prin rugaciune si fapte bune
Instrainarea de Dumnezeu se vindeca atunci cand intensificam convorbirea si comuniunea cu El prin rugaciune si prin fapte bune. De aceea, trebuie sa ne rugam dimineata si seara, dar si inainte si dupa inceperea unei activitati. In popor se spune: "Totdeauna lucrul tau sa-l incepi cu Dumnezeu". Trebuie sa ne rugam inainte si dupa micul dejun, pranz si cina. Trebuie sa ne rugam in vreme de bucurie si in vreme de necaz. Sa multumim lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite de la El si sa-i cerem ajutorul in toate imprejurarile vietii. Sfantul Apostol Pavel ne indeamna zicand: "Rugati-va neincetat" (1 Tesaloniceni 1, 17).
Crearea omului dupa chipul Dumnezeului Celui Vesnic presupune o relatie dintre chip si Arhetip, o relatie permanenta a comuniunii care gaseste in rugaciune forma sa cea mai fireasca si necesara. Rugaciunea inseamna intoarcerea chipului catre Arhetipul sau, in timp ce pacatul inseamna instrainarea de Arhetip. Creat dupa chipul Dumnezeului Celui Vesnic si Personal, omul, desi limitat, este chemat sa participe la viata dumnezeiasca vesnica si la bogatia Sa nesfarsita de frumusete si iubire. Cultul divin este, de altfel, o expresie si o preamarire a legaturii vii a omului creat cu Dumnezeul sau Cel Vesnic. Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca "atunci cand omul inceteaza sa se roage, incepe sa pacatuiasca".
Totusi rugaciunile noastre sunt mai tari cand ne rugam nu numai acasa, ci impreuna cu Biserica. Rugaciunea in biserica, impreuna cu preotul si cu toti credinciosii, este si o intarire in credinta si in iubire frateasca.
Intrucat Biserica este "casa lui Dumnezeu", cand participam la slujbele Bisericii, simtim cel mai mult ca suntem fii ai Tatalui ceresc, frati in Hristos (Romani 8, 28-29) si templu al Sfantului Duh (1 Corinteni 3, 16-17; 2 Corinteni 6, 16; Efeseni 2, 21), si chemati a fi partasi la comuniunea si slava vesnica a lui Dumnezeu (Ioan 17, 24; Filipeni 3, 21; Coloseni 3, 4).
Trebuie sa iubim Biserica si sa nu ne instrainam de ea niciodata
Chiar si cei care merg in strainatate trebuie sa caute unde se afla o biserica ortodoxa romaneasca sau, daca nu este romaneasca, sa mearga la o biserica ortodoxa sora de alt neam (greaca, rusa, bulgara s.a).
Instrainarea de Biserica si de viata crestina ortodoxa devine adesea si instrainare de propria familie, prin trecerea la alte credinte. De asemenea, divortul intre sot si sotie, abandonarea parintilor in varsta de catre fiii sau fiicele lor sunt forme dureroase ale instrainarii de familie si a oamenilor de ei insisi, cu urmari negative pentru intreaga societate. Vedem asadar ca instrainarea aduce insingurare si suferinta, pe cand rugaciunea multa si comuniunea de iubire aratata in fapte bune aduc viata si bucurie.
Inaintasii nostri au avut constiinta responsabilitatii pentru pastrarea dreptei credinte, ca baza a dobandirii mantuirii, adica a unirii omului cu Dumnezeu pentru eternitate, prin Biserica, deoarece numai in Biserica poate fi traita adevarata comuniune a omului cu Dumnezeu.
Societatea de astazi este preponderent individualista, narcisista si autosuficienta. Sufletul omului contemporan afectat de secularizare, prin respingerea tainei Bisericii, a inceput sa fie asaltat de invataturile gresite ale unor secte si erezii, dar si de o religiozitate difuza sau sincretista. Vidul spiritual este umplut, din nefericire, de o "parareligie", ce imita religia, fara a face insa referire la Dumnezeu.
O innoire spirituala profunda si autentica este singurul raspuns credibil la criza spirituala pe care o traim. Doar sfintenia poate sa se opuna sau sa raspunda acestor provocari. Este vorba de o schimbare dificila, in noi insine, in care trebuie sa distingem intre ceea ce este esential si profund si ceea ce este secundar si superficial; intre ceea ce este autentic si ceea ce este artificial in viata noastra personala si in viata comunitatilor noastre. In timp ce pacatul inseamna alienarea naturii umane, sfintenia constituie adevarata sa chemare. Adica trebuie sa redescoperim vocatia si idealul indumnezeirii omului, sau asemanarea lui cu Dumnezeu (cf. Facere 1, 26).
Fiinta umana se indumnezeieste prin har, in masura in care participa la viata si sfintenia Dumnezeului Celui Viu si Sfant. Paradoxul omului este acela ca desi este pacatos, el este totusi chemat sa devina sfant. De aceea, pocainta (intoarcerea la Dumnezeu) si iertarea sunt acte de innoire spirituala si de umanizare. Potrivit Revelatiei divine, umanizarea lui Dumnezeu in Hristos are ca scop indumnezeirea omului, creat dupa chipul comuniunii divine Treimice (Facere 1, 26). "Dumnezeu S-a facut pe Sine Om, pentru ca omul sa poata deveni Dumnezeu", spun Sfintii Parinti ai Bisericii.
Ne rugam lui Dumnezeu sa ne ajute sa intelegem ca adevarata fericire este legatura sau comuniunea omului cu Dumnezeu, prin ascultarea cuvantului Sau si implinirea poruncii iubirii fata de Dumnezeu si fata de aproapele, spre slava Preasfintei Treimi si a noastra mantuire. Amin.
† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu