luni, 26 decembrie 2016

„Ce voi da în schimb Domnului pentru toate câte mi-a răsplătit mie?”

În împrejurările grele ale vieții, să spunem înțeleptului Doctor: „Bine este mie că m-ai smerit”, „Suferințele din vremea de acum nu sunt vrednice de slava care ni se va descoperi”, „Puțin am fost bătuți pentru cele ce am păcătuit!”

Omule, ușurează greutatea celor prezente cu nădejdea celor viitoare. 

După cum cei bolnavi de ochi își întorc privirile de la obiectele foarte strălucitoare odihnindu-le pe flori

duminică, 25 decembrie 2016

Par Amfilohie despre Sinodul din Creta (II)

Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei: Naşterea Domnului - Întâlnirea omului cu Dumnezeul cel viu (Scrisoare pastorală la sărbătoarea Naşterii Domnului - 2016)

În ritm de colind, să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru anul care tocmai se încheie, cerându-i ajutor și pentru anul care vine. Vremurile nu sunt ușoare nici pentru Biserică, nici pentru țară, nici pentru lume. Avem nădejdea sfântă că, mărturisind dreapta credință, rămânând în comuniune unii cu alții în Biserica Sa dreptmăritoare, rugăciunea nelipsind din viața noastră, Dumnezeu ne va întări să mergem mai departe pe marea vieții acestei lumi către Împărăţia cea nestricăcioasă.


† TEOFAN
Prin Harul lui Dumnezeu Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei
Iubiţilor preoţi din parohii, cuvioşilor vieţuitori ai sfintelor mănăstiri şi dreptcredinciosului popor al lui Dumnezeu din Arhiepiscopia Iaşilor: har, bucurie, iertare şi ajutor de la Dumnezeu Cel în Treime preaslăvit – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt

Iubiți frați preoți, Drept-măritori creștini,
Suntem îmbrăcați în aceste zile cu veșmântul bucuriei sfinte pe care ne-o aduce de fiecare dată

duminică, 11 decembrie 2016

Evanghelia Duminicii a XXVIII-a după Rusalii (Pilda celor poftiţi la cină)


Sfânta Evanghelie din Duminica a XXVIII-a după Rusalii prezintă Pilda celor poftiţi la cină şi a fost rânduită de Biserică spre a se citi în această perioadă de pregătire pentru sărbătoarea Naşterii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Pilda celor poftiţi la cină are două înţelesuri majore. Primul se referă la istoria mântuirii neamului omenesc, adică la lucrarea Mântuitorului Iisus Hristos ca Fiu şi Slujitor al lui Dumnezeu, Care cheamă la mântuire mai întâi pe poporul evreu şi apoi pe toate popoarele. În al doilea rând, pilda se referă la viaţa noastră, a fiecăruia dintre noi, mai precis la modul în care noi răspundem chemării lui