Mosii de iarna

Sambata, 22 februarie, Biserica Ortodoxa face pomenirea celor trecuti la cele vesnice. Aceasta sambata este cunoscuta in popor sub denumirea "Mosii de iarna". Exista pomenirea mortilor, pentru ca Biserica nu vede in moarte sfarsitul existentei omului.

Biserica ii numeste pe cei trecuti in viata de dincolo "adormiti", termen care are intelesul de stare din care te poti trezi. Ea nu vorbeste de trecere intr-o stare de nefiinta, ci de trecere dintr-un mod de existenta in alt mod de existenta. Mantuitorul, cand ajunge in casa lui Iair a carui fiica de numai 12 ani murise, spune: "Nu plangeti; n-a murit, ci doarme" (Luca: 8,52).

Sambata, 22 februarie, in biserica se oficiaza Sfanta Liturghie, urmata de slujba Parastasului pentru cei adormiti.
In ziua in care se savarseste Sfanta Liturghie, preotul scoate miride (particele) din prescura, pentru vii si morti. Ele sunt asezate pe Sfantul Disc, alaturi de Agnet - partea din prescura care reprezinta pe Hristos, ca dragostea Lui sa se reverse si asupra lor. Amintim ca in cadrul Sfintei Liturghii, Agnetul se preface in Trupul si Sangele Domnului. Astfel, miridele (care ii reprezinta pe cei pomeniti), participa la sfintenie prin prezenta lor alaturi de Trupul lui Hristos de pe Sfantul Disc.

In Postul Sfintelor Pasti exista si randuiala pomelnicelor pe care credinciosii le aduc la biserica, pentru a fi pomenite timp de 40 de zile.
Finalul acestor pomeniri se face in Sambata lui Lazar, dinaintea Duminicii Floriilor.

8 ani de preotie

Fiul Risipitor

Dragostea nesfârșită a lui Dumnezeu pentru oameni se vede în îndelunga Sa răbdare, marea Sa iertare și marea Sa bucurie. Această dragoste își poate găsi asemănare pe pământ în dragostea mamei pentru copilul ei. Cine de pe pământ are o răbdare mai mare față de o făptură, decât numai mamă față de copilul ei? 

Iertarea cui o poate depăși pe aceea a mamei? Cine mai plânge de bucurie cu repejune la schimbarea spre îndreptare a copilului ei păcătos, ca mamă? De la întemeierea lumii, pe acest pământ, dragostea de mamă a fost depășită numai de către Domnul nostru Iisus Hristos, în dragostea Lui pentru oameni.

Răbdarea Sa L-a dus la suferințe îngrozitoare când era atârnat pe Cruce; iertarea Să se revara din inimă și buzele Sale chiar și atunci când Se afla pe Cruce; bucuria Sa care pătrundea în cei care se pocăiau, era bucuria care Îi lumina sufletul îndurerat în întreaga Sa viață pământească.
     Numai dragostea dumnezeiască depășește dragostea de mamă. Singur Dumnezeu ne iubește mai mult decât ne iubește mamă; singur El ne iartă mai mult decât ne iartă mama și numai El Se bucură la îndreptarea noastră mai mult decât mama.
Acela care nu are răbdare cu noi când greșim, acela nu ne iubește. Nici acela nu ne iubește care nu ne iartă atunci când ne pare rău pentru greșeala noastră. Și acela ne iubește cel mai puțin dintre toți, care nu se bucură de îndreptarea noastră.
Răbdarea, iertarea și bucuria sunt cele trei mari chipuri ale dragostei dumnezeiești. Acestea sunt chipurile a toată dragostea cea adevărată – dacă există cumva dragoste adevărată în afară dragostei dumnezeiești. Fără aceste trei chipuri, dragostea nu este dragoste. Dacă numești „dragoste” orice altceva, este ca și cum ai numi „oaie” o capră sau un porc.

În pilda fiului risipitor, Domnul Iisus ne-a dat o închipuire a dragostei adevărate, a dragostei dumnezeiești, zugrăvită în culori atât de limpezi, că pulsează de viață înaintea ochilor noștri, așa cum începe pulsația vieții oamenilor când soarele strălucește, după întunericul nopții.

 Două mii de ani nu au întunecat culorile acestei închipuiri și acestea nu se vor întuneca niciodată, atâta vreme cât există oameni pe pământ și dragostea lui Dumnezeu pentru ei. Dimpotrivă, cu cât oamenii se fac mai păcătoși, cu atât această închipuire este mai vie: mai vie și mai proaspătă.

Un om avea doi fii. Și a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tata, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Și el le-a împărțit averea. Ce este mai simplu decât acest chip tulburător în care începe această pildă?

     Ce adâncimi se ascund dedesubtul acestei simplități! Sub zicerea „un om” se ascunde Dumnezeu, și sub „doi fii” se ascund omul cel drept și cel păcătos – sau toți drepții și toți păcătoșii.
Omul cel drept este mai cuprins cu anii decât cel păcătos; căci Dumnezeu, la început, a făcut omul drept,

Puterea izvorâtă din Brâul Maicii Domnului de la Vatopedi

de Laurențiu Dumitru

Îmi aduc aminte că mai înainte de anul 2000, mama mea a venit acasă și mi-a spus:

- Măi, Atanasie, puțin mai jos de noi este o familie, cu două fetițe care abia au început să meargă la școală, și care trăiesc împreună cu bunica lor. Însă toți trăiesc o dramă, căci băiatul, care este de vârsta ta, de mulți ani a căzut pradă drogurilor. Mama lui este o prietenă de-a mea. De aceea, te rog, mergi pe la ei și vezi ce poți face, pentru că mama și femeia lui mi-au spus că este în cele mai de pe urmă ale lui și se stinge.

- Și ce pot face eu, mamă? Eu nu-mi pot spăla rufele mele și să merg să-l ajut pe altul?

- Hai, copilul meu, mergi, te rog, și nu mă mâhni!

Am făcut ascultare și a doua zi, cu rugăciunile mamei mele și cu binecuvântarea duhovnicului meu, după ce am făcut o scurtă rugăciune, am spus: „Maica Domnului, eu voi merge, dar tu înainte și eu după tine”. Când am ajuns și am întrat în casa lor, m-a întâmpinat mama lui, m-a îmbrățișat, m-a sărutat și m-a tras într-un colț, ca

Invataminte:Sf Ioan Gura de Aur,Sf.Martin

13 februarie

Întru această zi, învătătură a Sfântului Ioan Gură de Aur, despre
ispite si primejdii.

Nu este nici un drept care să nu aibă o greseală, oricât de mică.


 Si, iarăsi, nu este nici un păcătos, care să nu aibă nici un bine. Deci, de vei vedea pe vreun drept bolnav sau în oarecare ispită si primejdie căzând, să nu te tulburi, ci să gândesti întru tine si să zici: „Acest om drept este, însă a făcut ceva, o mică faptă rea si pentru aceasta îsi ia plata aici, ca dincolo să nu se osândească”.

 Asa să întelegi cuvântul cel zis de Avraam, în Evanghelie, bogatului nemilostiv: „Tu ai luat în viată cele bune, iar Lazăr cele rele”, de vreme ce s-a întâmplat că a avut Lazăr în viata aceasta
câteva păcate, iar bogatul acela, câteva fapte bune; si si-a luat plata fiecare.

Întru această zi, cuvânt din viata Sfântului Martin milostivul.

Sfântul Martin era de douăzeci de ani si Sfântul Botez încă nu-l primise. Si acest fel de viată avea, că nimic nu păstra pentru sine, ci toate le împărtea ca milostenie săracilor.

 Si, după ce nu i-a mai rămas lui nimic, fără numai un cutit si o haină, si, fiind si o iarnă aspră, cu ger mare, l-a întâmpinat pe el un sărac la portile cetătii, care ruga, pe cei ce treceau, să-l miluiască. Iar aceia, trecând toti pe alăturea, nu i-au dat lui nimic.

Deci, s-a mâhnit Martin, că n-a miluit nimeni pe săracul acela; si nu stia ce să facă, pentru că nu avea altă haină, fără numai aceea, întru care era îmbrăcat. Deci, scotând cutitul, si-a tăiat haina sa în două si cu o jumătate a ei a îmbrăcat pe sărac, iar cu cealaltă jumătate, s-a invelit pe sine însusi. si multi râdeau de el, că nu era îmbrăcat asa cum se cădea.

Si, venind noaptea, culcându-se înfrigurat, îndată a adormit si a văzut în vis pe Hristos, îmbrăcat în haina sa, aceea cu care el îmbrăcase pe săracul acela, înainte a multime de îngeri, zicându-i: „Martin, până încă a nu lua botezul Meu, cu această haină m-ai îmbrăcat, drept aceea, si Eu de acum în toată lumea te voi îmbrăca cu slavă, iar, după aceea, vei lua împărătia cerurilor".

 Deci, după ce a auzit acestea, s-a sculat din somn si, ducându-se, s-a botezat în numele Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh.
Si atât de milostiv s-a făcut spre săraci, încât s-:a auzit până la toate marginile pământului de milostiva viată a lui. A trăit în Galia si a ajuns episcop la Tours, pe la anul 400 si i se spunea „slava Galiei”.

 Si, plăcut fiind lui Dumnezeu si încă si minuni săvârsind, mai pe urmă, s-a mutat la

Domnul, în vârstă de peste optzeci de ani.

 Dumnezeului nostru slavă!
- See more at: http://parohiapoloboc.blogspot.ro/#sthash.lukSSf8P.dpuf

SOARTA CELOR CE L-AU LUAT ÎN RÂS PE DUMNEZEU

Scrie în Biblie (Galateni 6:7): “Să nu vă lăsaţi înşelaţi; să nu râdeţi de Domnul: căci ce a semănat omul, aceea va şi culege”. Iată povestea câtorva bărbaţi şi femei care L-au luat în râs pe Domnul: John Lennon (Cântăreţ):  Cu câţiva ani înainte de a muri, într-un interviu pentru o revistă americană, el a declarat: “Creştinătatea va lua sfârşit, va dispărea. Nu este nevoie să îmi susţin această idee. Sunt sigur. Nu am ce spune despre Iisus, însă cei ce-L urmau erau oameni prea simpli, astăzi noi suntem mai cunoscuţi decât El” (1966). Lennon, după ce a declarat că membrii formaţiei Beatles erau mai cunoscuţi decât Iisus Christos, a fost împuşcat de şase ori. Tancredo Neves (Preşedinte al Braziliei):  În timpul campaniei prezidenţiale, acesta a declarat că, dacă ar obţine 500.000 de voturi din partea partidului său, nici Dumnezeu nu l-ar mai putea îndepărta de la Preşedinţie. Bineînteles, a obiţnut voturile, însă s-a îmbolnăvit cu o zi înainte de a deveni preşedinte, apoi a murit. Cazuza (Compozitor, cântăreţ şi poet bi-sexual):  În timpul unui spectacol în Canecio (Rio de Janeiro), în timp ce îşi fuma ţigarea, a pufăit fumul în aer şi a spus: “Doamne, asta e pentru Tine.” A murit la vârsta de 32 de ani, de CANCER pulmonar, într-un fel groaznic. Cel care a construit Vasul Titanic  După ce s-a încheiat construirea Vasului Titanic, un reporter l-a întrebat cât de sigur era Vasul. El a răspuns cu un ton ironic: “Nici chiar Dumnezeu nu îl poate scufunda”. Cred că ştiţi cu toţii ce a urmat. Marilyn Monroe (Actriţă)  A fost vizitată de Billy Graham, în timpul unei reprezentaţii a unui spectacol. Acesta a declarat că Spiritul Lui Dumnezeu l-a trimis să îi predice. Dupa ce a ascultat ceea ce a avea de spus predicatorul, ea a replicat: “N-am nevoie de Iisus al tău”. O săptămână mai târziu, a fost găsită moartă, în apartamentul ei. Bon Scott (Cântăreţ)  Fostul vocalist al formaţiei AC/DC. Într-un cântec din 1979, el spunea: “Nu mă opriţi: mă îndrept pe drumul meu, pe drumul care duce în infern”. Pe 19 februarie 1980, Bon Scott a fost găsit mort, înecat cu propria vomă. Campinas (in 2005)  În Campinas, Brazilia, un grup de prieteni, beţi, au luat, în drum, o altă prietenă... . Mama a însoţit-o până la maşină şi, îngrijorată de starea în care se aflau prietenii ei, i-a spus, ţinând-o de mână pe fata care se aşezase în masină: “Fiica mea, mergi cu Dumnezeu şi fie ca El să te apere.” Aceasta a răspuns: “Poate doar dacă El (Dumnezeu) merge în portbagaj, pentru că aici, înăuntru,.... e deja plin.” Peste câteva ore, a sosit vestea că tinerii au fost implicaţi într-un accident mortal, toţi au murit, maşina era de nerecunoscut, nu se mai putea spune ce tip de maşină fusese, însă, în mod surprinzător, portbagajul era intact. Poliţia a declarat că nu vedea în ce mod a putut rămâne intact portbagajul. Spre surprinderea lor, în portbagaj au găsit un carton de ouă, iar ouăle erau toate întregi. Christine Hewitt (ziaristă şi redactoră de emisiuni de divertisment din Jamaica )  Ea a declarat că Biblia (Cuvântul lui Dumnezeu) este cea mai proastă carte scrisă vreodată. În iunie 2006 a fost găsită arsă în maşina proprie. Mulţi alţi oameni importanţi au uitat că nu există nici un alt nume căruia să i se fi acordat atâta autoritate, precum numele Domnului Nostru Iisus Hristos. Mulţi dintre aceştia au murit, numai Domnul Nostru Iisus Hristos a murit şi a înviat şi este viu.

Duminica vamesului si a fariseului predica Asandei Iulian

Evenimente,astazi 9 febr.2014

Comitetul Parohial.Depunerea Juramantului

Inceputul Triodului;

Panahida de multumire catre Dumnezeu,fam.Ungurianu

in asteptarea Anaforei

Noile aplice  sunt montate

Pr. Stefan Negreanu - Proscomidia (explicare).mp4 (+playlist)

„A fost purtat pe braţe Templul nefăcut de mână“

Biserica Ortodoxă a prăznuit duminică, 2 februarie, Întâmpinarea Domnului Hristos la templul din Ierusalim de către Dreptul Simeon şi Prorociţa Ana, moment consemnat în Evanghelia după Luca 2, 22-40. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a participat la Sfânta Liturghie la Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul“ din Reşedinţa patriarhală şi a rostit un cuvânt de învăţătură despre stăruinţa în credinţă şi în faptele evlaviei.

Aşteptarea duhovnicească a Dreptului Simeon simbolizează toată aşteptarea oamenilor drepţi care au trăit înainte de Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos cu speranţa de a-L vedea pe Mesia, Fiul lui Dumnezeu, Cel care a zdrobit stăpânirea iadului şi puterea morţii. „Toată istoria Vechiului Testament până la venirea Mântuitorului Iisus Hristos era o perioadă de aşteptare activă prin post, rugăciune, prin răbdarea tuturor greutăţilor vieţii şi a prigonirilor popoarelor străine, păstrând dreapta credinţă în Dumnezeu cel Unul, Făcătorul cerului şi al pământului. Întreg poporul evreu aştepta venirea lui Mesia, dar mai ales drepţii care împlineau voia lui Dumnezeu în viaţa lor. Dreptul Simeon ne arată deodată că aşteptarea este roditoare şi făgăduinţa lui Dumnezeu se împlineşte. Ceea ce el văzuse duhovniceşte, şi anume venirea lui Mesia pe temeiul profeţiilor oamenilor inspiraţi de Duhul Sfânt ai Vechiului Testament, iată că acum el atinge cu braţele sale. Ceea ce a văzut în Duhul Sfânt atinge acum cu braţele sale şi vede cu ochii săi trupeşti pe Dumnezeu întrupat“, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Prezenţa Mântuitorului la templu arată că rolul templului de a face simţită prezenţa lui Dumnezeu în mijlocului poporului ales a fost împlinit şi depăşit în persoana Fiului lui Dumnezeu. „A fost adus la templu şi a fost purtat pe braţe de Simeon Cel ce este Templul nefăcut de mână omenească. Templul din Ierusalim ca prezenţă intensă, focalizată, a dumnezeirii în lume Îl preînchipuia pe Hristos, despre care Sfântul Apostol Pavel spune că «în El locuieşte trupeşte toată plinătatea dumnezeirii». Faptul că templul reprezenta pe Fiul lui Dumnezeu întrupat se vede lămurit din cuvintele Mântuitorului Care a zis: «Dărâmaţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica!», iar Sfântul Ioan Evanghelistul ne spune că se referea la Trupul Său care va fi într-un fel dărâmat prin răstignire şi moarte dar va învia, se va ridica din morţi a treia zi. Astăzi vine la templu Cel ce este Templul cel viu al lui Dumnezeu“, a explicat Preafericirea Sa.

Rugăciunea, ca şi celelalte fapte ale evlaviei, precum postul şi milostenia, se întemeiază pe virtutea răbdării şi a nădejdii că Dumnezeu este Cel care le împlineşte şi le face să rodească. „Rugăciunea constantă întru răbdare şi speranţă nu rămâne fără răspuns. Foarte adesea noi dorim răspunsul imediat, când vrem noi, dar răspunsul vine când Dumnezeu doreşte şi în forma în care doreşte El. Învăţăm de la Dreptul Simeon şi de la Prorociţa Ana evlavia, rugăciunea, postul, răbdarea şi speranţa. Deşi erau înaintaţi în vârstă, nu şi-au pierdut speranţa pentru că au crezut în făgăduinţa făcută de Dumnezeu. Aceasta este o perspectivă dinamică, duhovnicească şi roditoare a răbdării şi a aşteptării cu speranţă. Noi, acum, devenim primitori de Dumnezeu în primul rând prin Botez, când ne unim cu Hristos şi participăm la taina morţii şi a Învierii Lui. Ne unim cu Hristos prin rugăciune şi prin ascultarea cuvintelor Evangheliei şi prin împlinirea poruncilor, pentru că cine păzeşte poruncile lui Hristos rămâne în Hristos. Dar mai ales primim pe Mântuitorul Hristos în fiinţa noastră prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului, potrivit cuvintelor Domnului: «Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el»“, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

La sfârşitul Sfintei Liturghii de la Paraclisul patriarhal „Sfântul Grigorie Luminătorul“, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a acordat „Crucea patriarhală“ pentru clerici, cea mai înaltă distincţie din Biserica Ortodoxă Română, părintelui arhimandrit Timotei Aioanei, Mare Eclesiarh al Catedralei patriarhale şi Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Sursa: Ziarul Lumina.3 fbr.2014

Adică cum, Doamne, eu îs prost...

Ştiţi că omul nu este chiar aşa de prost, încât să schimbe bucuria pe neplăcere.

Şi Dumnezeu ştie asta foarte bine.

 Din cauza asta, El ne îmbie, pe cei păcătoşi, zicând că acolo unde s-a înmulţit păcatul, acolo va prisosi harul.

 Din cauza asta, să ştiţi că oamenilor cu păcate foarte mari le trimite uneori nişte stări harice pe care nu le au o grămadă de oameni care se roagă în biserică şi, să vă spun drept, o grămadă de călugări.

Nu-i o ciudăţenie. Altfel, niciodată păcătoşii nu s-ar fi întors la Hristos. Ce-i drept, ei nu recunosc starea asta, nu ştiu să o definească, mai târziu înţeleg că au fost cercetări ale harului.

 Şi ştiţi de ce se întâmplă asta? Pentru că Dumnezeu dă harul nu pentru meritele noastre, nu pentru că am stat nu ştiu cât şi nu ştiu cum, nu pentru că n-am mâncat nu ştiu cât şi nu ştiu cum, ci pentru "duhul umilit şi inima înfrântă". Uneori aceşti oameni, care de regulă sunt tineri, ajung la înfrângerea inimii pentru că îşi dau seama că ceea ce au crezut ei că este totul, de fapt, nu era nimic.

 Şi în înfrângerea aceea pe care ei o suportă şi pe care ei o recunosc sincer în faţa lor înşişi - pentru că cealaltă parte [Dumnezeu] pentru ei nu există, dar se presupune -, pentru această înfrângere Dumnezeu le dăruieşte, uneori, nişte stări pe care ei le caută după aceea şi ajung la Hristos.
Mă gândesc cum le putem noi împăca, pentru că altminteri putem ajunge foarte uşor la o apologie a păcatului, cumva, să ajungem să prezentăm păcatul ca pe o cale mai sigură de a dobândi harul, ca pe o cale mai sigură de a ne întâlni cu Dumnezeu.

Nu este deloc aşa, dar noi, care cel puţin am recunoscut în mintea noastră că există un Dumnezeu, acest Dumnezeu este Hristos, care, iată, când mai uşor, când mai greu, ne menţinem în această legătură cu El, trebuie să avem nu doar o mare înţelegere pentru păcătoşi, ci o dreaptă înţelegere, [pentru că, din felul în care ne raportăm la oameni, avem sau nu bucurie de la Dumnezeu].

Să ştiţi că cei care sar ca arşi atunci când le spui că cutare păcătos se poate întoarce foarte bine, că el are

Comitetul Parohial

Art.66 - (1) Comitetul Parohial este organismul bisericesc parohial care functioneaza sub presedintia de drept a preotului paroh. Membrii Comitetului Parohial sunt alesi de Adunarea Parohiala. Comitetul Parohial are un numar dublu de membri fata de cel al Consiliului Parohial.

O parte din membrele Comitetului  Parohial,depunand juramantul

(2) Comitetul Parohial este alcatuit din persoane majore ale comunitatii parohiale, pe principiul voluntariatului.

(3) Comitetul parohial este prezidat de paroh ajutat de un Birou de Conducere compus din: coordonator de programe, secretar si casier.

(4) Comitetul Parohial are prevederi si evidenta gestionara proprie in cadrul bugetului parohial pentru activitatile desfasurate utilizand, sub controlul preotului paroh, acelasi cont bancar si face justificarea financiara anuala fata de Consiliul Parohial. Pentru controlul financiar al Comitetului Parohial sunt desemnati doi cenzori de catre Consiliul Parohial.

(5) Revocarea membrilor Comitetului Parohial se face potrivit procedurii prevazute pentru membrii Consiliului Parohial, la art.60 din prezentul Statut.

Art.67 - (1) Comitetul Parohial are cinci servicii, fiecare fiind condus de un coordonator numit de catre Biroul de Conducere.

(2) Serviciile Comitetului Parohial au urmatoarele atributii:

a. Serviciul social:

1. Coopereaza permanent cu asistentii sociali ai parohiei, Protopopiatului si Centrului eparhial;

2. Coopteaza in Comitetul Parohial, pentru colaborare, pe asistentul social sau lucratorul social de la primaria locala, sau, dupa caz, il

Sfintii Trei Ierarhi - Predica Asandei Iulian

Consiliul Parohial

Consiliul Parohial
Art.59 - (1) Consiliul Parohial este organismul executiv al Adunarii Parohiale. Adunarea Parohiala este cea care alege din sanul ei pe membrii Consiliului Parohial - in numar de 7, 9 sau 12 membri - in functie de categoria parohiei, precum si 2-4 membri supleanti.
(2) Membrii Consiliului Parohial si supleantii, persoane majore, se aleg pe termen de patru ani, activeaza benevol si pot fi realesi.
(3) Membrii aceleiasi familii, precum si rudeniile spirituale (nasii si finii) nu pot fi in acelasi timp membri ai Consiliului Parohial.
(4) Sunt membri de drept in Consiliul Parohial, cu vot deliberativ, preotul paroh ca presedinte, ceilalti preoti si diaconi slujitori activi ai parohiei, precum si primul cantaret (cantor, dascal) al bisericii parohiale.
Art.60 - Pentru activitate potrivnica Bisericii, membrii Consiliului Parohial pot fi revocati de Permanenta Consiliului Eparhial, la cererea motivata a parohului, avizata de Protopop, sau in urma constatarii de catre autoritatea superioara bisericeasca. Membrii revocati nu pot fi realesi timp de cinci ani in Consiliul parohial.
Art.61 - (1) In afara atributiilor prevazute la art.55, lit. a, b, c, d, e, i si j, Consiliul Parohial exercita toate atributiile Adunarii Parohiale, cand aceasta nu este intrunita, precum si urmatoarele atributii:
a. Desemneaza dintre membri Adunarii Parohiale un delegat pentru alegerea membrilor mireni ai Adunarii Eparhiale, din circumscriptia respectiva;
b. Intocmeste bugetul parohial si urmareste modul de chivernisire al acestuia;
c. Intocmeste raportul privind contul de executie si bilantul financiar-contabil al parohiei;
d. Elaboreaza raportul anual privind activitatea Consiliului Parohial, pe care il prezinta spre aprobare Adunarii Parohiale;
e. Desemneaza doi cenzori pentru controlul financiar al Comitetului Parohial;
f. Primeste si verifica justificarea financiara anuala a gestiunii Comitetului Parohial;
g. Aproba propunerile preotului paroh privind inzestrarea bisericii cu vesminte, icoane, obiecte si carti de

Ostenirea in desert

Zis-a avva Daniil: ne-a povestit nouă avva Arsenie despre cineva, deşi poate chiar despre el vorbea, că şezând un bătrân în chilia sa i-a venit glas zicând: “Vino, şi îţi voi arăta lucrurile oamenilor”.

Avva Iulian-Sfantul Munte Athos

 Şi sculându-se, a ieşit şi l-a dus pe el într-un loc şi i-a arătat un arap tăind lemne şi făcând o sarcină mare şi acela se ispitea să o ridice, dar nu putea. Şi în loc să mai ia dintr-însa, el, mergând, mai tăia lemne şi mai adăuga pentru sarcină.
 Şi aceasta o făcea vreme îndelungată şi mergând puţin mai înainte, iarăşi i-au arătat lui un om stând lângă un lac şi scoţând apă dintr-însul şi turnând-o într-un jgheab găurit, din care curgea iarăşi în lac.
 Şi i-a zis lui iarăşi: “Vino să îţi arăt alta”; şi a văzut o biserică şi doi oameni călări pe cai, ţinând o prăjină de-a curmezişul, unul împotriva altuia. Şi voiau să intre prin uşă şi nu puteau, pentru că era prăjina de-a curmezişul şi nu s-a smerit nici unul pe sine înapoia celuilalt, ca să întoarcă prăjina de-a dreptul şi pentru aceasta au rămas afară.
 Şi bătrânul a zis: “Aceştia sunt oamenii care poartă cu mândrie cumpăna, ca şi cum ar fi a dreptăţii, şi nu s-au smerit ca să se îndrepteze pe sine şi să călătorească pe calea cea smerită a lui Hristos. Pentru aceasta şi rămân afară de Împărăţia lui Dumnezeu.
Iar cel ce tăia lemnele este omul cel întru multe păcate, care, în loc să se pocăiască, adaugă alte fărădelegi peste păcatele sale.
 Şi cel ce scotea apa este omul care face lucruri bune, dar pentru că are întru dânsele amestecare rea, cu aceasta a prăpădit şi lucrurile cele bune ale sale.
 Deci tot omul trebuie să fie treaz la lucrurile sale, ca să nu se ostenească în deşert”.

Din Pateric

Botezul Domnului

"Cine s-a îmbrăcat în veșmântul slavei țesut din Apă și din duh [Lc 3, 16] acela nimicește în Focul Lui mărăcinii păcatelor."

Sfântul Efrem Sirul   306 - 373

Creştinul - un om sănătos

‘’Creştinul- un om sănătos’’ este, judecând în context grammatical, un pleonasm de toată frumuseţea. ‘’A fi creştin’’ e tot una cu ‘’a fi sănătos’’. Dacă ar fi să tragem o concluzie a ultimului recensământ al populaţiei care propune un procent de peste 90% de români cu legitimaţie de creştin, ar trebui să ne minunăm de sănătatea poporului român. Totuşi, între a fi creştin în adevăratul sens al cuvântului şi a fi creştin într-un chenar în mapa unui recenzor, e o distanţă destul de mare, cam de la Ierusalim la Roma. Dacă oamenii ar conştientiza pe deplin ce înseamnă să fii creştin şi ar trăi în consecinţă, atunci medicii şi avocaţii ar trebui să treacă printr-un proces amplu de reconversie profesională. Şi am fost de treabă pronunţând numai două profesii!

Când eşti creştin cu viaţa, nu numai cu titulatura, eşti atent în cele mai mici detalii:ce vorbeşti, ce mănânci, ce gândeşti, cum cheltuieşti clipa, etc., iar când Îl introduci pe Hristos în această ecuaţie, rezultă o sănătate contagioasă. Să ne înţelegem bine: dacă ai făcut operaţie de apendicită nu înseamnă că eşti un creştin de faţadă! Poţi să fii într-o boală grea, dar dacă te raportezi la Cel răstignit şi îţi asumi suferinţa, eşti sănătos tun. Ce paradox al creştinismului: să fii pe patul de moarte şi să fii mai sănptos decât ministrul sănătăţii!

Dacă sănătatea trupului se poate constata relativ uşor, sănătatea sufletului presupune o investigaţie mai minuţioasă. Când, de exemplu, nu te spovedeşti cu anii medicului duhovnic, certificatul de deces spiritual poate fi emis, existând posibilitatea neaşteptată ca acesta să fie transformat în orice moment într-un nou certificat de naştere. Dumnezeu nu lucrează ca la tribunal cu hotărâri definitive şi irevocabile, ci în tot chipul ne aşteaptă. Cu adevărat, Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut! Dumnezeu ne cheamă. Să nu ne prefacem că nu-L auzim!

A fi creştin şi prin urmare, a fi sănătos, presupune o acoladă cu mai multe liniuţe:

- O permanentă permanenţă a lui Dumnezeu în mintea şi în sufletul tău (rugăciunea să nu fie condiţionată de timp şi spaţiu)

- Să răspunzi cu iubire la Iubire pe cât îţi este cu putinţă;

- Duminică de duminică să fii prezent trup şi suflet la Jertfa cea dumnezeiască;

- Să emani lumină în raza ta de acţiune;

- Să te jertfeşti pe tine din dragoste pentru semeni;

- Această liniuţă este o prescurtare a celor care ar mai urma.

Sintagma ‘’Creştinul- un om sănătos’’ cuprinde în sine o serie nesfârşită de cuvinte, care nu sunt doar cuvinte: bucurie, pace, armonie, voie bună, curaj, blândeţe, nădejde, înfrânare, nerăutate, curăţie, credinţă, DRAGOSTE.

Dacă eşti creştin aşa cum trebuie să fie un creştin, sănătatea vine ca o stare de normalitate. Acest fapt îl confirmă cineva care în anul 2011 n-a luat nici măcar o aspirină, dar care L-a luat pe Hristos, fizic şi metafizic, înlăuntrul lui.

Să ne ajute Dumnezeu să trăiască Hristos în noi, ca să fim sănătoşi!

 Radu MARICA

Monografia Parohiei Bunavestire

          Parohia Bunavestire din satul Poloboc , comuna Rediu , se aflǎ la 25 de km distanta de municipiul Piatra Neamt . Ea detine doua biserici situate la marginea parohiei : prima este monument istoric , având hramul Buna Vestire si este ctitoritǎ de boierul Alecu Krupenski , zis Alecu Poloboc – de la numele cǎruia şi-a luat denumirea satul Poloboc . Biserica Buna Vestire este construita in anul 1728 intr - un plan treflat , cu stranile si altarul rotunjit , nefiind pictata nici in interior nici in exterior . Ea a fost construita  din barne pe temelie de piatra captusita in interior si exterior cu scandura de brad vopsita in ulei gri , acoperita cu tabla galvanizata .Catapeteasma reprezinta ,, bijuteria “ bisericii fiind pictata foarte frumos in stil neobizantin , pictorul si timpul cand s - a pictat si s - a sculptat  nefiind cunoscute . Biserica veche a fost reparata de doua ori in 1932 si 1964 , ultima oara fiind acoperita cu tabla galvanizata . Axionita a fost restaurata cu cheltuiala familiei Rotaru Vasile si Elvira , fiind mutata in biserica noua .

A doua biserica a parohiei si actualul lacas de cult in care se slujeste a fost inceput a se construi in anul 1990 din luna februarie de catre preotul Astanei Vasile , iar din septembrie 1990 lucrarile au fost  continuate de catre preotul Cehan Ioan fiind finalizate in anul 2000 . Pictura bisericii noi a fost facuta de domnul Rachieru Constantin intre anii 1995 - 2011. Sfintirea noului lacas de cult , care are ca hram sarbatoarea Pogorarea Sfantului Duh , a avut loc pe data de 5 noiembrie 2001 slujba fiind savarsita de Prea Sfintitul Calinic Botosaneanul impreuna cu parintele Protoiereu Vasile Toc insotiti de un sobor de preoti si diaconi .