Altarul

ALTARUL

     Altarul este' "Sfînta Sfintelor" din biserica creştină . Clericii cand intră în altar, fac două metanii către Sfînta Masă , care simbolizează mormîntul Domnului , în cinstea prezenţei lui Iisus prin Sf . Taine , apoi mai fac o metanie . Monahul ( calugarul ) şi paraclisierul mirean , cînd intră în altar , fac trei metanii , fără a săruta Sf . Masă . In altar , se poate face numai o Sf . Liturghie pe zi .
   " Nimănui dintre mireni nu - i este îngăduit să intre în altar ;  însă , stăpînirea împărătească nu este oprită de la aceasta , cînd ar voi să aducă daruri Creatorului după o tradiţie foarte veche " - VI , ec . 69 .
   " Nu se cuvine femeilor să intre în altar . " Laod . 44
   " Se cuvine călugăriţelor să intre în altar , ca să aprindă candele şi
luminări şi să facă curăţenie şi să măture " - Sf . Nichifor , 15 .

     Sfantul Altar este cea mai sfanta parte a unei biserici, dupa acesta urmand naosul, pronaosul si

Despre patima beţiei şi eliberarea prin pocăinţă

E foarte greu pentru cei mai mulţi dintre noi să înţelegem dificultatea alcoolicului şi de ce are el atât de multe probleme care pornesc de la băut. Spunem: “nu ar trebui să bea atât de mult” sau “ai fi crezut că se va opri de dragul soţiei” sau “i-a spus doctorul că băutura îl va omorî, dar nu se opreşte”.

Acest fel de a gândi învinovăţeşte victima. Deşi e responsabilă pentru acţiunile sale, persoana care bea e încătuşată de ceva mai puternic decât ea, ceva despre care s-a tot vorbit de secole. În termeni medicali, se foloseşte cuvântul “alcoolism”. În Biserică, îi spunem “patima beţiei”

Medicina are remediile specifice pentru această boală, incluzând dezintoxicarea, consilierea şi diferite

Cod Rosu ,pentru suflet

       Sfântul Ioan Gură de Aur spune: chiar prin muncă cinstită, dacă ai mai multe decât îţi trebuie, toate cele de prisos sunt ale văduvelor, orfanilor, săracilor, ale tuturor necăjiţilor. Să fim atenţi şi să nu ne tăiem craca de sub picioare, fălindu-ne că facem cine ştie ce lucru când dăm o milostenie; poate nu e chiar aşa de curată, poate nu e din osteneala noastră, cum se întâmplă de multe ori chiar la creştinii botezaţi. 

Toţi păcătoşii din toate veacurile au fost primiţi şi au intrat în împărăţia cerurilor.
 Dar au intrat aceia care au lucrat pocăinţa, care şi-au cunoscut păcatele şi prin dreptate şi osteneală s-au spălat de ele, căci fără pocăinţă nu s-a mântuit nimeni din cei ce au căzut, mai ales în păcate grele.

       Nici creştinii de la început nu s-ar fi mântuit, nu ar fi devenit sfinţi, dacă nu ar fi făcut pocăinţă, dacă nu s-ar fi smerit, dacă nu ar fi postit, dacă nu s-ar fi rugat, dacă nu ar fi venit la biserică. 

Nu cum cred unii creştini de astăzi, care trăiesc în fel de fel de păcate mari, necununaţi, în desfrânări, avorturi, în lux şi mândrie, în chefuri şi beţii, fără nici un fel de recunoştinţă faţă de patimile Domnului nostru Iisus Hristos.

Evanghelisti in Poloboc.Cine sunt?

Pentru ca si la noi in localitate au aparut de ceva timp "sectantii" si,bineinteles,nu stau "cu mainile in san "ci cauta noi adepti,spre pierzanie si nu spre mantuire (ei spun invers), sa lamurim sau sa vedem ce si cine sunt acesti rataciti.

Astazi despre evanghelisti.

Evangheliştii sau „creştinii după Evanghelie” şi-au luat numele acesta sub pretextul că toată viaţa lor este în perfectă armonie cu Sfânta Evanghelie.

Secta a apărut în Elveţia, la sfârşitul secolului XIX, unde poartă numele de Chrétiens– creştini.

La noi, a fost adusă la începutul acestui secol de nişte străini, mai întâi, prin părţile Sibiului (Cisnădie), apoi în Bucureşti şi Iaşi.

Învăţăturile lor sunt expuse în broşurile „Memoriu sau scurtă expunere a punctelor de doctrină ale Comunităţilor creştine” şi „Memoriu sau scurtă expunere a doctrinei Creştinilor după Evanghelie”.

Astfel fac adunări de prozelitism pe stadioane, prin marile săli de sport din ţară, prin parcuri din

CRUCEA- SIMBOLUL BIRUINŢEI ŞI AL MÂNTUIRII

Crucea este atestată încă din antichitatea cea mai îndepărtată a istoriei şi face parte din simbolurile fundamentale ale omenirii. În ea se amestecă timpul şi spaţiul, este mijlocul de comunicare între pământ şi cer. Ea rânduieşte şi măsoară spaţiile sacre, desenează pieţele oraşelor, marchează răspântiile, străbate câmpurile şi cimitirele. În legendele orientale, crucea este puntea sau scara pe care urcă la Dumnezeu sufletele oamenilor

.

Tradiţia creştină a îmbogăţit şi mai mult simbolismul crucii, condensând în această imagine

Iubirea lui Dumnezeu

"Iubirea lui Dumnezeu fata de cel mai mare pacatos  ii mai mare decat iubirea celui mai mare sfant fata de Dumnezeu" (Parintele Arsenie Boca)
    Nu poate iubi un sfant pe Dumnezeu, cat ar fi sfantul de mare, cat iubeste Dumnezeu pe cel mai mare pacatos; si-l asteapta; si vrea sa-l primeasca; si alearga inaintea lui, dupa cum citim in pilda cu fiul risipitor, unde se spune ca tatal nu l-a asteptat pe fiul care se intorcea; l-a asteptat intr-un fel, dar cand l-a vazut ca vine, nu l-a mai tinut locul: a alergat inaintea lui, ca sa-l primeasca, sa-l imbratiseze, sa-l sarute, sa-l ajute, sa-l aseze iarasi in starea din care a plecat.
Pentru ca din inima lui fiul n-a plecat niciodata!
 El a ramas in inima tatalui asa cum ramanem noi in inima lui Dumnezeu, in inima Mantuitorului

În faţa noastră stă Crucea Domnului, cea de-viaţă-dătătoare.

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

„Între doi tâlhari, măsură a dreptăţii s-a aflat Crucea Ta: căci unul, prin povara hulei, în iad a coborât, iar celălalt, uşurându-se de păcate, spre cunoaşterea teologiei [a urcat]…” (Tropar din Marele Post, glasul al 9-lea, la slavă).

Aşa se spune despre Crucea Domnului. Măsura dreptăţii s-a aflat între doi tâlhari: trei cruci a înfipt Pilat pe Golgota – [două pentru] doi tâlhari şi [una pentru] Dătătorul vieţii. Dar numai Crucea Mântuitorului a fost izbăvire întregii omeniri, Crucea care stătea la mijloc, ea este arma păcii, biruinţa cea nebiruită – biruinţă asupra diavolului şi asupra morţii. Dintre celelalte două cruci, una a fost mântuitoare pentru cel spânzurat pe ea, cealaltă a fost scară spre iad.

Doi tâlhari erau spânzuraţi pe cruci lângă Domnul Iisus Hristos, unul îl hulise tot timpul şi continua să-L hulească, iar celălalt era cât pe ce să hulească, dar şi-a venit în fire şi,cunoscându-şi păcatele, a strigat către Domnul: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta!”.

Ce este coliva?

Minunea Sf. Teodor Tiron Istoria bisericeasca arata ca, la 50 de ani dupa moartea Sfantului Teodor Tiron, imparatul Iulian Apostatul (361-363), dorind sa-i batjocoreasca pe crestini, a dat ordin guvernatorului orasului Constantinopol sa stropeasca toate proviziile din pietele de alimente cu sangele jertfit idolilor, in prima saptamana a Postului Mare.

     Crestinii nu cunosteau nicidecum gandul cel rau al paganului imparat. Dar Domnul, Cel cu ochiul Sau atotvazator, a stricat mestesugul cel tainuit si inselator al calcatorului de lege, pentru ca a trimis, (aievea sau in vis), la Arhiepiscopul Evdoxie, care era pe atunci patriarh al Constantinopolului, pe rabdatorul Sau de chinuri, sfantul marele mucenic Teodor, care era din randuiala tironilor.

      Acesta, venind la arhiereu, i-a zis astfel: „Degrab sculandu-te, sa aduni turma lui Hristos si sa poruncesti cu tarie ca nimeni sa nu manance bucatele si bauturile cele ce se vand in targ, caci toate sant intinate cu sange din jertfele idolesti, dupa porunca paganului imparat“. Arhiereul intreba: „Cum s-ar putea ca cei saraci sa nu cumpere

CREDINTA

Un ateu a căzut de pe o stâncă. În timp ce cădea el s-a prins de o mică rădăcinuţă. A rămas astfel atârnat între cer şi prăpastia de sub el, ştiind că nu va mai rezista multă vreme.
 Atunci, i-a venit o idee. -

Dumnezeule!, a strigat el cât îl ţinea gura. Tăcere! Nu i-a răspuns nimeni. - Dumnezeule, a strigat el din nou.

 Dacă exişti, salvează-mă şi îţi promit că voi crede în tine şi că îi voi învăţa şi pe alţii să creadă. 

Din nou, tăcere! Subit, s-a auzit o Voce ca de tunet care l-a făcut aproape să dea drumul la rădăcina de care se ţinea: - Aşa spun toţi atunci când se află la greu! 
- Nu, Doamne, nu!, a strigat el, cu ceva mai multă speranţă. Eu nu sunt la fel ca alţii.
 Nu vezi, am început deja să cred, acum, când ţi-am auzit şi vocea.
Nu mai trebuie decât să mă salvezi şi voi proclama pretutindeni numele Tău, până la capătul pământului.
- Foarte bine, a răspuns Vocea. Te voi salva. Dă drumul la rădăcina aceea.

Istoria firului de ceapă

“A fost odată ca niciodată o femeie rea și amarnică la suflet. Și femeia aceea a făcut

umbră pământului și, împlinindu-i-se sorocul,
a murit.
  Și murind n-a lăsat după ea nici o faptă bună. Dracii au pus atunci gheara pe ea și au aruncat-o în iazul de foc. Iar îngerul ei păzitor sta pe mal și-și tot frământa mintea:
“Oare ce faptă bună o fi săvârșit în viaţa
ei?” Și, aducându-și aminte, se duce el și-i
spune lui Dumnezeu:
- A smuls din grădină un fir de ceapă și
l-a dat de pomană, a miluit o biată femeie
săracă.
- Ia firul cela de ceapă, zise Dumnezeu, și
dă-i-l să se agaţe de el și pe urmă caută s-o
tragi afară  Dacă izbutești s-o scapi, să vină aici, în Rai, iar dacă s-o rupe firul de ceapă, să rămână

Cum primim musafirii in post ?

    Este precumpănitor la mulţi punctul de vedere că pentru motive de primire deoaspeti se îngăduie dezlegarea postului. Ca exemplu, din istoria Bisericii, se scoate în evidenţă tactica Părinţilor pustiului care încetau postul lor cu prilejul primirii unui oaspete sau a unui frate, când erau în călătorie.

Stareţul a limpezit lucrurile:

- Nicăieri în Pateric - spune el - nu se laudă vreun pustnic şi nu se consideră ca exemplu deoarece a dezlegat postul pe motivul primirii de străini. Ceea ce s-a spus este faptul că acei pustnici şi nevoitori sfinţi dezlegau postul lor ascetic personal, care era mult mai aspru decât cel rânduit de Biserică. Mâncau, de pildă, puţine crudităţi, legume muiate sau verdeţuri crude, sau puţin posmag muiat şi asta nu în fiecare zi, ci la 2-3 zile, sau mai rar.

    Dacă se întâmpla, aşadar, să găzduiască pe cineva, atunci fierbeau legumele, sau verdeţurile şi

Postul Paştelui

           Postul Paştelui, Postul Mare sau Păresimile este postul dinaintea Paştelui. E aşezat în cinstea Patimilor Domnului şi ne aminteşte de postul de patruzeci de zile al Mântuitorului în pustie, înainte de a ieşi în lume pentru propovăduirea Evangheliei. Ţine şapte săptămâni, începând cu Duminica lăsatului sec de brânză (Duminica izgonirii lui Adam din rai) şi se încheie în noaptea Paştelui, la Înviere. E cel mai vechi, mai lung şi mai de seamă dintre posturile bisericeşti. Nu se mănâncă nici peşte, nici untdelemn şi nu se bea vin. Se dezleagă la vin şi untdelemn numai sâmbăta şi duminica (pentru că în aceste zile se face Liturghie deplină), iar la peşte, numai în ziua de Buna Vestire şi de Florii (pentru că sunt praznice mari).

               Postul este şi un mijloc de desăvârşire, de omorâre a voii trupului, un semn văzut al râvnei şi sârguinţei noastre, spre asemănarea cu Dumnezeu şi cu îngerii, care n-au nevoie de hrană. „Postul este lucrul lui Dumnezeu, căci Lui nu-I trebuie hrană - zice Sf. Simeon al Tesalonicului. Este viaţă şi petrecere îngerească, pentru că îngerii sunt fără hrană. Este omorârea trupului, că acesta hrănindu-se,

Ce este Liturghia Darurilor mai inainte sfintite?

Aceasta Liturghie are o randuiala aparte, deosebita de a celorlalte doua. Ea e formata din doua slujbe deosebite: Vecernia si Liturghia, contopite laolalta. Partea ei de la inceput nu este altceva decat prima jumatate a Vecerniei pana la Vohod, sau iesire; iar a doua parte este alcatuita din randuiala Liturghiei obisnuite, incepand de la Apostol si avand Heruvic si Rugaciunea Amvonului, proprii, dar lipsindu-i in intregime partea dintre Heruvic (iesirea cu Sfintele Daruri) si ectenia de dupa Axion.

Ii lipseste deci tocmai partea care alcatuieste miezul Liturghiei, si anume Jertfa, adica sfintirea si prefacerea Darurilor.

 De aceea, aceasta Liturghie nici nu se poate numi o Liturghie deplina, desavarsita, ca celelalte; dupa cum o arata si numele, ea este mai degraba o slujba solemna a impartasirii cu Sfintele Daruri slujite sau sfintite mai dinainte, in timpul uneia din cele doua Liturghii depline sau propriu-zise.

Care este obarsia acestei Liturghii?

Este urmatoarea:
Slujba Sfintei Liturghii a fost privita totdeauna ca un prilej de bucurie si de luminare sufleteasca, intrucat, prin impartasirea cu Sfintele Daruri care se sfintesc intr-insa, il avem intre noi pe Hristos, Mirele nostru Ceresc, Care petrece intru noi si noi intru El (Ioan 6, 56). Aceasta bucurie nu se potrivea insa cu zilele Postului Mare, zile de intristare si de pocainta, cand Mirele este luat de la noi (comp. Matei 9, 15 si Luca 5, 34-35).

De aceea, consfintind o veche traditie a Bisericii, soborul Parintilor adunati la Laodiceea (Asia Mica, 360-380) a hotarat sa nu se mai savarseasca Liturghie si sa nu se mai serbeze pomenirea Sfintilor Mucenici, care era impreunata cu Liturghia in timpul Postului Mare, decat Sambata si Duminica, zile in care postul era mai putin aspru (canoanele 49 si 51).

Erau insa crestini care doreau sa se impartaseasca si in celelalte zile din cursul saptamanii si mai ales miercurea si vinerea469 (Sf. Vasile cel Mare, Epistola 93 catre Cezareea, Despre impartasire, alin. 289 (la Nicodim Milas, Canoanele Bisericii Ortodoxe, insotite de comentarii, trad. rom. de U. Lovincici si N. Popovici, vol. II, partea a II-a, Arad, 1936, p. 258). Ca sa impace aceasta dorinta pioasa a credinciosilor cu hotararile Sinodului de la Laodiceea, s-a luat obiceiul de a opri o parte din Darurile Sfintite la Liturghia de sambata si duminica, pentru a impartasi cu ele pe credinciosi in celelalte zile in care nu se putea savarsi Liturghie. Iar ca sa nu se intrerupa ajunarea obisnuita dintre zilele de post, impartasirea aceasta avea loc spre seara, indata dupa slujba Vecerniei.

Randuiala impartasirii, destul de simpla la inceput, a devenit incetul cu incetul din ce in ce mai sarbatoreasca, fiind incadrata intre slujba Vecerniei de o parte si rugaciunile si ceremoniile din randuiala Liturghiei, care erau mai ales in legatura cu Taina impartasirii, de cealalta. Cele doua slujbe, deosebite la inceput, in cadrul carora avea loc impartasirea credinciosilor in zilele de post, s-au contopit cu timpul intr-o singura slujba, care s-a numit Liturghia Darurilor mai inainte sfintite.

Soborul al cinci-saselea al Sfintilor Parinti (Trulan 692), a hotarat ca aceasta Liturghie sa se faca in toate zilele postului Paresimilor, afara de sambete si duminici, precum si de sarbatoarea Bunei-Vestiri (canonul 52).
 sursa:Catehism Ortodox

RUGĂCIUNE DE LAUDĂ ȘI MULŢUMIRE

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Dumnezeule a toată milostivirea şi îndurarea, Care ai nemăsurată milă, nespusă şi neajunsă iubire de oameni, căzând acum către a Ta slavă, cu frică şi cu cutremur, aduc Ţie mulţumire pentru binefacerile de care m-ai învrednicit pe mine nevrednicul robul Tău.

 Te slăvesc, Te laud şi Te cânt ca pe un Domn, Stăpân şi Făcător de bine. Şi iarăşi căzând înaintea Ta, îţi mulţumesc şi cu smerenie mă rog nemăsuratei şi negrăitei Tale milostiviri, ca şi de acum înainte să-mi dăruieşti faceri de bine, ca să sporesc în dragostea de Tine şi de aproapele meu.

 lzbăveşte-mă de tot răul şi necazul. Dăruieşte-mi linişte şi mă învredniceşte ca în toate zilele vieţii mele totdeauna mulţumire să-Ţi aduc şi să grăiesc şi să cânt cele preabune Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

În orice împrejurare te-ai afla, de bucurie, de întristare, lipsă ori bunăstare, înalţă gândul smerit şi inima curată către Dumnezeu, aducându-I laudă, mulţumire ori cerere, şi El, Care ascultă chemările sincere şi curate, nu te va trece cu vederea.

Ruga de deslegare