Viaţa şi minunile Sfinţilor Doctori fără de arginţi şi făcători de minuni Cosma şi Damian (1 noiembrie)

Sfinţii Cosma şi Damian erau fraţi, de neam din Asia, avînd tată păgîn şi mamă creştină, anume Teodotia. Aceasta, după moartea bărbatului ei, a trăit în văduvie, avînd vreme liberă şi fără piedici şi a slujit cu sîrguinţă lui Hristos, închinîndu-şi toată viaţa lui Dumnezeu. Ea s-a făcut ca văduva aceea pe care o lăuda Apostolul, cînd zicea că văduva cea adevărată şi singură nădăjduieşte spre Dumnezeu şi petrece în rugăciuni şi în cereri, ziua şi noaptea.
Deci, precum vieţuia
Teodotia, cu plăcere de Dumnezeu, aşa îi învăţa şi pe iubiţii săi fii, Cosma şi Damian, căci i-a hrănit cu bună învăţătură, în credinţa creştinească şi cu dulceaţa dumnezeieştii Scripturi, povăţuindu-i spre toată fapta bună. Iar ei, venind în vîrstă desăvîrşită, petrecînd în legea Domnului şi deprinzîndu-se în viaţa cea fără de prihană, s-au făcut ca doi luminători, strălucind pe pămînt cu faptele cele bune. Pentru aceasta au şi luat de la Dumnezeu darul tămăduirii, dînd sănătate sufletelor

Femeia ca un simbol al lui Hristos

Puteti crede ca Mantuitorul Hristos s-a infatisat pe Sine sub infatisarea unei femei, in doua din parabolele Sale? Una este cea a femeii ce a luat trei masuri de faina si a facut aluat. Dar mai intai sa vorbim despre cealalta, in care Domnul ne spune despre femeia care a avut zece drahme si a pierdut una. Acestea sunt cele mai tainice dintre toate parabolele Mantuitorului. Deoarece parabola drahmei pierdute este scurta, o vom cita in intregime.
Sau care femeie, avand zece drahme, daca pierde o drahma, nu aprinde lumina si nu matura casa si nu cauta cu grija pana ce o gaseste? Si gasind-o, cheama prietenele si vecinele sale, spunandu-le: Bucurati-va cu mine, caci am gasit drahma pe care o pierdusem (Luca 15:8-9)

La prima privire aceasta parabola pare atat de simpla, sau chiar naiva, incat nu il impresioneaza pe cititorul Evangheliei. De fapt, in aceasta parabola simpla ni se dezvaluie taina universului.

Izvorul Tamaduirii

Vineri, in Saptamana Luminata, ortodoxia sarbatoreste Izvorul Tamaduirii, un mare praznic ce dateaza din a doua jumatate a primului mileniu crestin. Izvorul Tămăduirii, această mare sărbătoare a creştinătăţii ortodoxe, are o istorie veche de 1.500 de ani, avîndu-şi originea în perioada domniei împăratului bizantin Leon cel Mare, evlavios şi binecredincios.
Pe cînd încă nu era pe tronul Bizanţului, Leon a întîlnit un orb, pe care l-a luat de mînă spre a-l călăuzi. Acest bătrîn însă era un om luminat de Dumnezeu şi neîncetat predica creştinilor că, în pădurile imperiale, sînt izvoare şi lacuri ce sînt ocrotite de Maica Domnului, apărătoarea sihaştrilor din acele locuri.

Tradiţia spune că cei doi, afundaţi în discuţiile lor teologice despre marele praznic al Învierii

Altarul

ALTARUL

     Altarul este' "Sfînta Sfintelor" din biserica creştină . Clericii cand intră în altar, fac două metanii către Sfînta Masă , care simbolizează mormîntul Domnului , în cinstea prezenţei lui Iisus prin Sf . Taine , apoi mai fac o metanie . Monahul ( calugarul ) şi paraclisierul mirean , cînd intră în altar , fac trei metanii , fără a săruta Sf . Masă . In altar , se poate face numai o Sf . Liturghie pe zi .
   " Nimănui dintre mireni nu - i este îngăduit să intre în altar ;  însă , stăpînirea împărătească nu este oprită de la aceasta , cînd ar voi să aducă daruri Creatorului după o tradiţie foarte veche " - VI , ec . 69 .
   " Nu se cuvine femeilor să intre în altar . " Laod . 44
   " Se cuvine călugăriţelor să intre în altar , ca să aprindă candele şi
luminări şi să facă curăţenie şi să măture " - Sf . Nichifor , 15 .

     Sfantul Altar este cea mai sfanta parte a unei biserici, dupa acesta urmand naosul, pronaosul si

Despre patima beţiei şi eliberarea prin pocăinţă

E foarte greu pentru cei mai mulţi dintre noi să înţelegem dificultatea alcoolicului şi de ce are el atât de multe probleme care pornesc de la băut. Spunem: “nu ar trebui să bea atât de mult” sau “ai fi crezut că se va opri de dragul soţiei” sau “i-a spus doctorul că băutura îl va omorî, dar nu se opreşte”.

Acest fel de a gândi învinovăţeşte victima. Deşi e responsabilă pentru acţiunile sale, persoana care bea e încătuşată de ceva mai puternic decât ea, ceva despre care s-a tot vorbit de secole. În termeni medicali, se foloseşte cuvântul “alcoolism”. În Biserică, îi spunem “patima beţiei”

Medicina are remediile specifice pentru această boală, incluzând dezintoxicarea, consilierea şi diferite

Cod Rosu ,pentru suflet

       Sfântul Ioan Gură de Aur spune: chiar prin muncă cinstită, dacă ai mai multe decât îţi trebuie, toate cele de prisos sunt ale văduvelor, orfanilor, săracilor, ale tuturor necăjiţilor. Să fim atenţi şi să nu ne tăiem craca de sub picioare, fălindu-ne că facem cine ştie ce lucru când dăm o milostenie; poate nu e chiar aşa de curată, poate nu e din osteneala noastră, cum se întâmplă de multe ori chiar la creştinii botezaţi. 

Toţi păcătoşii din toate veacurile au fost primiţi şi au intrat în împărăţia cerurilor.
 Dar au intrat aceia care au lucrat pocăinţa, care şi-au cunoscut păcatele şi prin dreptate şi osteneală s-au spălat de ele, căci fără pocăinţă nu s-a mântuit nimeni din cei ce au căzut, mai ales în păcate grele.

       Nici creştinii de la început nu s-ar fi mântuit, nu ar fi devenit sfinţi, dacă nu ar fi făcut pocăinţă, dacă nu s-ar fi smerit, dacă nu ar fi postit, dacă nu s-ar fi rugat, dacă nu ar fi venit la biserică. 

Nu cum cred unii creştini de astăzi, care trăiesc în fel de fel de păcate mari, necununaţi, în desfrânări, avorturi, în lux şi mândrie, în chefuri şi beţii, fără nici un fel de recunoştinţă faţă de patimile Domnului nostru Iisus Hristos.

Evanghelisti in Poloboc.Cine sunt?

Pentru ca si la noi in localitate au aparut de ceva timp "sectantii" si,bineinteles,nu stau "cu mainile in san "ci cauta noi adepti,spre pierzanie si nu spre mantuire (ei spun invers), sa lamurim sau sa vedem ce si cine sunt acesti rataciti.

Astazi despre evanghelisti.

Evangheliştii sau „creştinii după Evanghelie” şi-au luat numele acesta sub pretextul că toată viaţa lor este în perfectă armonie cu Sfânta Evanghelie.

Secta a apărut în Elveţia, la sfârşitul secolului XIX, unde poartă numele de Chrétiens– creştini.

La noi, a fost adusă la începutul acestui secol de nişte străini, mai întâi, prin părţile Sibiului (Cisnădie), apoi în Bucureşti şi Iaşi.

Învăţăturile lor sunt expuse în broşurile „Memoriu sau scurtă expunere a punctelor de doctrină ale Comunităţilor creştine” şi „Memoriu sau scurtă expunere a doctrinei Creştinilor după Evanghelie”.

Astfel fac adunări de prozelitism pe stadioane, prin marile săli de sport din ţară, prin parcuri din

CRUCEA- SIMBOLUL BIRUINŢEI ŞI AL MÂNTUIRII

Crucea este atestată încă din antichitatea cea mai îndepărtată a istoriei şi face parte din simbolurile fundamentale ale omenirii. În ea se amestecă timpul şi spaţiul, este mijlocul de comunicare între pământ şi cer. Ea rânduieşte şi măsoară spaţiile sacre, desenează pieţele oraşelor, marchează răspântiile, străbate câmpurile şi cimitirele. În legendele orientale, crucea este puntea sau scara pe care urcă la Dumnezeu sufletele oamenilor

.

Tradiţia creştină a îmbogăţit şi mai mult simbolismul crucii, condensând în această imagine

Iubirea lui Dumnezeu

"Iubirea lui Dumnezeu fata de cel mai mare pacatos  ii mai mare decat iubirea celui mai mare sfant fata de Dumnezeu" (Parintele Arsenie Boca)
    Nu poate iubi un sfant pe Dumnezeu, cat ar fi sfantul de mare, cat iubeste Dumnezeu pe cel mai mare pacatos; si-l asteapta; si vrea sa-l primeasca; si alearga inaintea lui, dupa cum citim in pilda cu fiul risipitor, unde se spune ca tatal nu l-a asteptat pe fiul care se intorcea; l-a asteptat intr-un fel, dar cand l-a vazut ca vine, nu l-a mai tinut locul: a alergat inaintea lui, ca sa-l primeasca, sa-l imbratiseze, sa-l sarute, sa-l ajute, sa-l aseze iarasi in starea din care a plecat.
Pentru ca din inima lui fiul n-a plecat niciodata!
 El a ramas in inima tatalui asa cum ramanem noi in inima lui Dumnezeu, in inima Mantuitorului

În faţa noastră stă Crucea Domnului, cea de-viaţă-dătătoare.

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

„Între doi tâlhari, măsură a dreptăţii s-a aflat Crucea Ta: căci unul, prin povara hulei, în iad a coborât, iar celălalt, uşurându-se de păcate, spre cunoaşterea teologiei [a urcat]…” (Tropar din Marele Post, glasul al 9-lea, la slavă).

Aşa se spune despre Crucea Domnului. Măsura dreptăţii s-a aflat între doi tâlhari: trei cruci a înfipt Pilat pe Golgota – [două pentru] doi tâlhari şi [una pentru] Dătătorul vieţii. Dar numai Crucea Mântuitorului a fost izbăvire întregii omeniri, Crucea care stătea la mijloc, ea este arma păcii, biruinţa cea nebiruită – biruinţă asupra diavolului şi asupra morţii. Dintre celelalte două cruci, una a fost mântuitoare pentru cel spânzurat pe ea, cealaltă a fost scară spre iad.

Doi tâlhari erau spânzuraţi pe cruci lângă Domnul Iisus Hristos, unul îl hulise tot timpul şi continua să-L hulească, iar celălalt era cât pe ce să hulească, dar şi-a venit în fire şi,cunoscându-şi păcatele, a strigat către Domnul: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta!”.

Ce este coliva?

Minunea Sf. Teodor Tiron Istoria bisericeasca arata ca, la 50 de ani dupa moartea Sfantului Teodor Tiron, imparatul Iulian Apostatul (361-363), dorind sa-i batjocoreasca pe crestini, a dat ordin guvernatorului orasului Constantinopol sa stropeasca toate proviziile din pietele de alimente cu sangele jertfit idolilor, in prima saptamana a Postului Mare.

     Crestinii nu cunosteau nicidecum gandul cel rau al paganului imparat. Dar Domnul, Cel cu ochiul Sau atotvazator, a stricat mestesugul cel tainuit si inselator al calcatorului de lege, pentru ca a trimis, (aievea sau in vis), la Arhiepiscopul Evdoxie, care era pe atunci patriarh al Constantinopolului, pe rabdatorul Sau de chinuri, sfantul marele mucenic Teodor, care era din randuiala tironilor.

      Acesta, venind la arhiereu, i-a zis astfel: „Degrab sculandu-te, sa aduni turma lui Hristos si sa poruncesti cu tarie ca nimeni sa nu manance bucatele si bauturile cele ce se vand in targ, caci toate sant intinate cu sange din jertfele idolesti, dupa porunca paganului imparat“. Arhiereul intreba: „Cum s-ar putea ca cei saraci sa nu cumpere

CREDINTA

Un ateu a căzut de pe o stâncă. În timp ce cădea el s-a prins de o mică rădăcinuţă. A rămas astfel atârnat între cer şi prăpastia de sub el, ştiind că nu va mai rezista multă vreme.
 Atunci, i-a venit o idee. -

Dumnezeule!, a strigat el cât îl ţinea gura. Tăcere! Nu i-a răspuns nimeni. - Dumnezeule, a strigat el din nou.

 Dacă exişti, salvează-mă şi îţi promit că voi crede în tine şi că îi voi învăţa şi pe alţii să creadă. 

Din nou, tăcere! Subit, s-a auzit o Voce ca de tunet care l-a făcut aproape să dea drumul la rădăcina de care se ţinea: - Aşa spun toţi atunci când se află la greu! 
- Nu, Doamne, nu!, a strigat el, cu ceva mai multă speranţă. Eu nu sunt la fel ca alţii.
 Nu vezi, am început deja să cred, acum, când ţi-am auzit şi vocea.
Nu mai trebuie decât să mă salvezi şi voi proclama pretutindeni numele Tău, până la capătul pământului.
- Foarte bine, a răspuns Vocea. Te voi salva. Dă drumul la rădăcina aceea.

Istoria firului de ceapă

“A fost odată ca niciodată o femeie rea și amarnică la suflet. Și femeia aceea a făcut

umbră pământului și, împlinindu-i-se sorocul,
a murit.
  Și murind n-a lăsat după ea nici o faptă bună. Dracii au pus atunci gheara pe ea și au aruncat-o în iazul de foc. Iar îngerul ei păzitor sta pe mal și-și tot frământa mintea:
“Oare ce faptă bună o fi săvârșit în viaţa
ei?” Și, aducându-și aminte, se duce el și-i
spune lui Dumnezeu:
- A smuls din grădină un fir de ceapă și
l-a dat de pomană, a miluit o biată femeie
săracă.
- Ia firul cela de ceapă, zise Dumnezeu, și
dă-i-l să se agaţe de el și pe urmă caută s-o
tragi afară  Dacă izbutești s-o scapi, să vină aici, în Rai, iar dacă s-o rupe firul de ceapă, să rămână

Cum primim musafirii in post ?

    Este precumpănitor la mulţi punctul de vedere că pentru motive de primire deoaspeti se îngăduie dezlegarea postului. Ca exemplu, din istoria Bisericii, se scoate în evidenţă tactica Părinţilor pustiului care încetau postul lor cu prilejul primirii unui oaspete sau a unui frate, când erau în călătorie.

Stareţul a limpezit lucrurile:

- Nicăieri în Pateric - spune el - nu se laudă vreun pustnic şi nu se consideră ca exemplu deoarece a dezlegat postul pe motivul primirii de străini. Ceea ce s-a spus este faptul că acei pustnici şi nevoitori sfinţi dezlegau postul lor ascetic personal, care era mult mai aspru decât cel rânduit de Biserică. Mâncau, de pildă, puţine crudităţi, legume muiate sau verdeţuri crude, sau puţin posmag muiat şi asta nu în fiecare zi, ci la 2-3 zile, sau mai rar.

    Dacă se întâmpla, aşadar, să găzduiască pe cineva, atunci fierbeau legumele, sau verdeţurile şi

Postul Paştelui

           Postul Paştelui, Postul Mare sau Păresimile este postul dinaintea Paştelui. E aşezat în cinstea Patimilor Domnului şi ne aminteşte de postul de patruzeci de zile al Mântuitorului în pustie, înainte de a ieşi în lume pentru propovăduirea Evangheliei. Ţine şapte săptămâni, începând cu Duminica lăsatului sec de brânză (Duminica izgonirii lui Adam din rai) şi se încheie în noaptea Paştelui, la Înviere. E cel mai vechi, mai lung şi mai de seamă dintre posturile bisericeşti. Nu se mănâncă nici peşte, nici untdelemn şi nu se bea vin. Se dezleagă la vin şi untdelemn numai sâmbăta şi duminica (pentru că în aceste zile se face Liturghie deplină), iar la peşte, numai în ziua de Buna Vestire şi de Florii (pentru că sunt praznice mari).

               Postul este şi un mijloc de desăvârşire, de omorâre a voii trupului, un semn văzut al râvnei şi sârguinţei noastre, spre asemănarea cu Dumnezeu şi cu îngerii, care n-au nevoie de hrană. „Postul este lucrul lui Dumnezeu, căci Lui nu-I trebuie hrană - zice Sf. Simeon al Tesalonicului. Este viaţă şi petrecere îngerească, pentru că îngerii sunt fără hrană. Este omorârea trupului, că acesta hrănindu-se,

Ce este Liturghia Darurilor mai inainte sfintite?

Aceasta Liturghie are o randuiala aparte, deosebita de a celorlalte doua. Ea e formata din doua slujbe deosebite: Vecernia si Liturghia, contopite laolalta. Partea ei de la inceput nu este altceva decat prima jumatate a Vecerniei pana la Vohod, sau iesire; iar a doua parte este alcatuita din randuiala Liturghiei obisnuite, incepand de la Apostol si avand Heruvic si Rugaciunea Amvonului, proprii, dar lipsindu-i in intregime partea dintre Heruvic (iesirea cu Sfintele Daruri) si ectenia de dupa Axion.

Ii lipseste deci tocmai partea care alcatuieste miezul Liturghiei, si anume Jertfa, adica sfintirea si prefacerea Darurilor.

 De aceea, aceasta Liturghie nici nu se poate numi o Liturghie deplina, desavarsita, ca celelalte; dupa cum o arata si numele, ea este mai degraba o slujba solemna a impartasirii cu Sfintele Daruri slujite sau sfintite mai dinainte, in timpul uneia din cele doua Liturghii depline sau propriu-zise.

Care este obarsia acestei Liturghii?

Este urmatoarea:
Slujba Sfintei Liturghii a fost privita totdeauna ca un prilej de bucurie si de luminare sufleteasca, intrucat, prin impartasirea cu Sfintele Daruri care se sfintesc intr-insa, il avem intre noi pe Hristos, Mirele nostru Ceresc, Care petrece intru noi si noi intru El (Ioan 6, 56). Aceasta bucurie nu se potrivea insa cu zilele Postului Mare, zile de intristare si de pocainta, cand Mirele este luat de la noi (comp. Matei 9, 15 si Luca 5, 34-35).

De aceea, consfintind o veche traditie a Bisericii, soborul Parintilor adunati la Laodiceea (Asia Mica, 360-380) a hotarat sa nu se mai savarseasca Liturghie si sa nu se mai serbeze pomenirea Sfintilor Mucenici, care era impreunata cu Liturghia in timpul Postului Mare, decat Sambata si Duminica, zile in care postul era mai putin aspru (canoanele 49 si 51).

Erau insa crestini care doreau sa se impartaseasca si in celelalte zile din cursul saptamanii si mai ales miercurea si vinerea469 (Sf. Vasile cel Mare, Epistola 93 catre Cezareea, Despre impartasire, alin. 289 (la Nicodim Milas, Canoanele Bisericii Ortodoxe, insotite de comentarii, trad. rom. de U. Lovincici si N. Popovici, vol. II, partea a II-a, Arad, 1936, p. 258). Ca sa impace aceasta dorinta pioasa a credinciosilor cu hotararile Sinodului de la Laodiceea, s-a luat obiceiul de a opri o parte din Darurile Sfintite la Liturghia de sambata si duminica, pentru a impartasi cu ele pe credinciosi in celelalte zile in care nu se putea savarsi Liturghie. Iar ca sa nu se intrerupa ajunarea obisnuita dintre zilele de post, impartasirea aceasta avea loc spre seara, indata dupa slujba Vecerniei.

Randuiala impartasirii, destul de simpla la inceput, a devenit incetul cu incetul din ce in ce mai sarbatoreasca, fiind incadrata intre slujba Vecerniei de o parte si rugaciunile si ceremoniile din randuiala Liturghiei, care erau mai ales in legatura cu Taina impartasirii, de cealalta. Cele doua slujbe, deosebite la inceput, in cadrul carora avea loc impartasirea credinciosilor in zilele de post, s-au contopit cu timpul intr-o singura slujba, care s-a numit Liturghia Darurilor mai inainte sfintite.

Soborul al cinci-saselea al Sfintilor Parinti (Trulan 692), a hotarat ca aceasta Liturghie sa se faca in toate zilele postului Paresimilor, afara de sambete si duminici, precum si de sarbatoarea Bunei-Vestiri (canonul 52).
 sursa:Catehism Ortodox

RUGĂCIUNE DE LAUDĂ ȘI MULŢUMIRE

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Dumnezeule a toată milostivirea şi îndurarea, Care ai nemăsurată milă, nespusă şi neajunsă iubire de oameni, căzând acum către a Ta slavă, cu frică şi cu cutremur, aduc Ţie mulţumire pentru binefacerile de care m-ai învrednicit pe mine nevrednicul robul Tău.

 Te slăvesc, Te laud şi Te cânt ca pe un Domn, Stăpân şi Făcător de bine. Şi iarăşi căzând înaintea Ta, îţi mulţumesc şi cu smerenie mă rog nemăsuratei şi negrăitei Tale milostiviri, ca şi de acum înainte să-mi dăruieşti faceri de bine, ca să sporesc în dragostea de Tine şi de aproapele meu.

 lzbăveşte-mă de tot răul şi necazul. Dăruieşte-mi linişte şi mă învredniceşte ca în toate zilele vieţii mele totdeauna mulţumire să-Ţi aduc şi să grăiesc şi să cânt cele preabune Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

În orice împrejurare te-ai afla, de bucurie, de întristare, lipsă ori bunăstare, înalţă gândul smerit şi inima curată către Dumnezeu, aducându-I laudă, mulţumire ori cerere, şi El, Care ascultă chemările sincere şi curate, nu te va trece cu vederea.

Ruga de deslegare

Părintele Andonie Radu,parohia Naşterea Maicii Domnului din satul Fru...

"Sa fii intelegator fata de neputinta omeneasca!" (Parintele Arsenie Boca)

Am fost odata la Parintele Arsenie Boca - Dumnezeu sa-l odihneasca! -, la Bucuresti, cu un student la teologie de atunci, care acuma-i preot - au trecut anii peste toti de-atunci... a fost asta in 1965 -, si Parintele vorbind cu el, desigur sa aud eu, i-a spus un cuvant care mi-a ramas mie pentru cealalta vreme a vietii mele si cred ca si pentru vesnicie.

N-am sa-l uit niciodata! Zice: "Uite, mai frate. O sa fii preot. Sa fii intelegator fata de neputinta omeneasca!"

Nici nu va puteti inchipui cat m-am gandit eu la cuvintele acestea, de atunci incoace; cat le-am urmarit in viata mea si in viata oamenilor. Si mi-am dat seama ca neputinta omeneasca e o realitate.

Sunt atatia oameni rai in lumea asta, si nici ei nu vor sa fie rai... Si-s rai, si noi trebuie sa intelegem rautatea lor de pe pozitia noastra, din situatia noastra. Sa intelegem ca ei nu pot mai mult, ca ei ei insisi sunt nemultumiti de rautatea lor - "Pe cel rau rautatea il ucide", ii scris in Psalmi: "pe cel rau rautatea il ucide", il nimiceste, rautatea il nemultumeste. Pomenirea de rau spun parintii cei duhovnicesti ca e o rautate fara margini, e o rautate ca o rugina care mananca fierul, asa mananca sufletul; rautatea-i cui infipt in suflet. Pomenirea de rau, nemultumirea, neiertarea este viermele mintii. Un parinte spune ca "raul sa-l scrii pe apa".

De aceea sa ne gandim la lucrurile acestea, ca sfantul apostol Pavel zice ca iubire nu exista manie.
 Daca exista manie inseamna ca nu exista iubire; se contrazic iubirea cu mania: asa cum nu poate fi intuneric unde-i lumina si unde-i lumina nu poate fi intuneric, se contrazice lumina cu intunericul; poate fi intuneric unde nu-i lumina, dar unde-i lumina nu mai poate fi intuneric. Deci unde-i iubire nu mai poate fi pomenire de rau.

Unde-i iubire nu poate sa fie neiertare. Unde-i iubire nu poate sa fie nemultumire. Iubirea, dragostea toate le rabda, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le poarta.

Rugăciune pentru vrăjmaşi

Binecuvântează-i pe vrăjmaşii mei, Doamne. Eu însumi îi binecuvântez şi nu îi blestem.

Vrăjmaşii m-au purtat către îmbrăţişarea Ta, mai mult decât au făcut-o prietenii.
Prietenii m-au legat pământului, vrăjmaşii m-au slobozit din robia pământului şi mi-au dărâmat toate năzuinţele mele lumeşti.
Vrăjmaşii m-au făcut străin tărâmurilor lumeşti şi locuitor în afara lumii. Precum un dobitoc hăituit îşi găseşte un adăpost mai sigur decât unul ce nu e hăituit, la fel şi eu, prigonit de vrăjmaşi, am aflat cel mai ferit Lăcaş, adăpostindu-mă dinapoia Cortului tău, unde nici prietenii, nici vrăjmaşii nu îmi pot omorî sufletul.
Binecuvântează-i pe vrăjmaşii mei, Doamne. Eu însumi îi binecuvântez şi nu îi blestem.
Ei, mai degrabă decât mine, au mărturisit păcatele mele înaintea lumii.
Ei m-au pedepsit, de câte ori am pregetat să o fac eu însumi.
Ei m-au chinuit, de câte ori am încercat să scap chinurilor.
Ei m-au ocărât, de câte ori m-am linguşit în sine-mi.
Ei au scuipat asupră-mi, de câte ori m-am umplut de mândrie.
Binecuvântează-i pe vrăjmaşii mei, Doamne. Eu însumi îi binecuvântez şi nu îi blestem.
De câte ori m-am făcut înţelept, ei mi-au zis nebun.
De câte ori m-am ridicat întru mărire, m-au batjocorit precum un pitic.
De câte ori am vrut să conduc oamenii, m-au împins în spate.
De câte ori m-am grăbit spre a mă îmbogăţi, m-au împiedicat cu o mână de fier.
De câte ori am crezut că voi dormi în pace, m-au trezit din adormire.
De câte ori am încercat să zidesc o casă spre o viaţă lungă şi liniştită, au dărâmat-o şi m-au alungat.
Cu adevărat, vrăjmaşii m-au îndepărtat de la faţa lumii şi mi-au întins mâinile către poala veşmântului Tău.”
Binecuvântează-i pe vrăjmaşii mei, Doamne. Eu însumi îi binecuvântez şi nu îi blestem.
Binecuvântează-i şi îi sporeşte; înmulţeşte-i şi fă-i pe ei şi mai înverşunaţi împotriva mea:
pentru ca fuga mea către Tine să nu aibă întoarcere;
pentru ca toată nădejdea mea în oameni să se împrăştie precum pânza de păianjen;
pentru ca liniştea desăvârşită să înceapă a domni în sufletul meu;
pentru ca inima mea să ajungă mormânt celor doi gemeni ticăloşi, mândria şi mânia;
pentru ca să pot chivernisi toată comoara mea cea cerească;
ah, pentru ca să pot odată să mă slobozesc din înşelarea de sine, care m-a prins în îngrozitoarele mreje ale vieţii celei neadevărate.
Vrăjmaşii m-au învăţat să cunosc ceea ce puţini alţii mai cunosc, că cineva nu are alţi vrăjmaşi în lume decât pe sine.
Cineva îşi urăşte vrăjmaşii doar atunci când nu îşi dă seama că nu-i sunt vrăjmaşi, ci prieteni nemiloşi.
Cu adevărat, greu îmi este a spune cine mi-a făcut mai mult bine şi cine mi-a făcut mai mult rău, în lume: prietenii sau vrăjmaşii.
Prin urmare, binecuvântează-i, Doamne, atât pe prieteni, cât şi pe vrăjmaşi.
Un rob îşi blesteamă vrăjmaşii, căci nu pricepe. Dar un fiu îi binecuvântează, pentru că el pricepe.
Căci un fiu cunoaşte că vrăjmaşii săi nu îi pot atinge viaţa.
Prin urmare, el păşeşte slobod în rândul lor şi se roagă Domnului pentru ei.

 Sf. Nicolae Velimirovici

Această rugăciune ne ajută în lupta cu duhurile rele, ne feresc de vrăji şi de necazuri.

Nu mă strivi pe mine păcătosul, Mântuitorule, ca pe smochinul neroditor, ci adăpând sufletul meu cu lacrimile pocăinţei dărueşte-mi rod pe mulţi ani înainte ca să Ţi-L pot închina Ţie, Multmilostive. Doamne Multmilosârde!
Tu, oarecând, prin gura slujitorului lui Moise, Iosua, fiul lui Navi, ai oprit pentru o întreagă zi mişcarea soarelui şi a lunii, atâta timp cât poporul israelitean se răzbuna pe duşmanii săi. (Iosua, cap. 10)

Prin rugăciunea prorocului Elisei ai lovit pe sirieni oprindu-i, ca apoi din nou să-i ridici.

Tu, Carele ai vestit prorocului Isaia: "Iată voi întoarce umbra cu zece linii pe care soarele le-a străbătut pe ceasornicul lui Ahaz." Şi soarele s-a dat înapoi cu zece linii, pe care el le străbătuse". (Isaia 38-8)

Tu, oarecând, prin gura prorocului Iezechiel ai închis adâncul, ai oprit râurile şi ai secat apele. (Iezechiel 31-15)

Şi Tu, oarecând prin postul şi rugăciunea prorocului Tău Daniel ai astupat gurile leilor. (Evr. 11-33)

Aşa, Doamne, şi astăzi reţine, până la timpul potrivit, pe cei care mă înconjoară pe mine şi uneltesc gânduri de strămutare, de înlăturare şi de izgonire a mea.

Aşa, Doamne, şi acum nimiceşte dorinţele şi cerinţele rele, astupă gura şi inima tuturor celor ce mă judecă, mă defăima, mă înjosesc, mă urăsc şi uneltesc răul împotriva mea.

Aşa, Doamne, şi astăzi pune orbire duhovnicească asupra duşmanilor mei şi asupra tuturor celor ce se ridică împotriva mea.

Oare nu Tu, Doamne, ai vestit apostolului Pavel: Nu te teme ci vorbeşte şi nu tăcea. Pentru că Eu sunt cu tine şi nimeni nu va pune mâna pe tine ca să-ţi facă rău". (Fapte 18-9)

Îmblânzeşte inimile tuturor celor ce se împotrivesc bunăstării şi slavei Bisericii lui Hristos. De aceea să nu tacă buzele mele de a-i descoperi pe cei nelegiuiţi şi de a-i preaslăvi pe cei drepţi şi toate lucrurile Tale minunate. Şi să se împlinească toate bunele noastre începuturi şi dorinţe.

Către voi, drepţilor şi rugători ai Lui Dumnezeu şi ai noştri mijlocitori îndrăzneţi, care oarecând prin puterea rugăciunilor voastre aţi oprit venirea altor neamuri şi apropierea celor ce ne urăsc, care aţi risipit relele uneltiri ale oamenilor, care aţi închis gurile leilor, către voi îmi îndrept rugăciunea şi cererea mea.

Şi tu, preacuvioase şi mare Elie Egipteanul, care oarecând ai îngrădit cu semnul crucii sălaşul ucenicului tău, poruncindu-i să se înarmeze cu numele Domnului şi să nu se mai înfricoşeze de ispitirile diavoleşti, îngrădeşte casa mea cu rugăciunile tale şi o păzeşte pe ea de aprinderea focului, de năvălirea tâlharilor, de tot răul şi înfricoşarea.

Şi tu preacuvioase părinte Poplie Sirianul, care prin rugăciune neîncetată către Dumnezeu ai ţinut demonul nemişcat zece zile, zi şi noapte. Reţine în afara casei mele toate puterile potrivnice şi pe toţi cei ce hulesc numele Lui Dumnezeu şi mă urăsc pe mine.

Şi tu, preacuvioasă fecioară Piama, care cu puterea rugăciunilor tale ai oprit înaintarea celor ce se duceau să-i omoare pe sătenii tai, acum opreşte toate uneltirile vrăjmaşilor mei care vor să mă gonească din acest loc şi să mă nimicească, nu le îngădui să se apropie de casa mea, opreşte-i pe ei cu puterea rugăciunilor tale: "Doamne, Judecătorul lumii, Cel ce iubeşti adevărul şi urăşti minciuna, fie ca atunci când va ajunge la Tine rugăciunea mea, Tu, cu puterea cea Sfântă, să-i opreşti în loc pe duşmanii mei".

Şi tu, fericite Lavrentie din Kaluga, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine, ca cel ce ai îndrăzneală înaintea Domnului. Mijloceşte pentru cei ce suferă de ispitirile diavolului, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine ca să mă îngrădească de uneltirile satanice.

Şi tu, preacuvioase Vasile Pecerschi, fă rugăciuni de reţinere a celor ce se năpustesc asupra mea şi goneşte de la mine uneltirile diavoleşti.

Şi voi, toţi sfinţii pământului şi ai ţării noastre, cu puterea rugăciunilor voastre, risipiţi toate înşelările drăceşti, toate izvodirile şi uneltirile diavoleşti ce se fac spre a mă necăji şi a mă pierde pe mine şi întreaga mea avuţie.

Şi tu, mare şi groaznice păzitor, Arhistrategule Mihaile, taie cu sabia de foc toate poftele vrăjmaşului neamului omenesc şi ale slugilor lui care vor să mă piardă pe mine. Stai neclintit la straja casei mele, a tuturor celor ce vieţuiesc în ea şi a averii mele.

Şi Tu, Stăpână, care nu întâmplător Te numeşti "Zid Nesurpat" fii, pentru toţi cei care mă duşmănesc şi cugetă să-mi facă rău, o piedică şi un zid nesurpat care să mă îngrădească pe mine de tot răul şi împrejurările grele. 
Amin.

Duminica Infricosatei Judecati Pr Asandei Iulian

Scrisoare deschisă către o fetiţă

Când vei citi această scrisoare eu voi fi deja plecată din această lume, tu, în schimb, vei fi o
adevărată domnişoară. Atunci nu vei mai fi o fetiţă, de aceea poate te vor interesa aceste puţine gânduri despre importantul subiect al iubirii, iubire care într-o zi te va lega de un tânăr.

 Va veni o clipă când vei simţi că inima îţi bate puţin mai tare pentru acest tânăr. În vremurile pe care le trăim lucrurile s-au cam schimbat puţin, chiar mai mult… Acum tinerii se grăbesc să trăiască viaţa, să acumuleze dacă s-ar putea cât mai multe experienţe şi cât mai repede. Fiecare lucru însă are timpul său binecuvântat.
     Fii atentă, fetiţa mea! Mulţi tineri se vor apropia de tine în numele iubirii. Este firesc, deoarece iubirea este primul lucru frumos care răsare în viaţa noastră. Este ca o floare ce îşi deschide pentru prima dată petalele
în lumina soarelui, într-o dimineaţă primăvăratică şi nu ştie bine, bine ce i se întâmplă şi… se fâstâceşte.

   Ştii, când într-o bună zi, vor veni şi ne vor spune că ne iubesc, ne vom simţi flatate, înşelându-ne, pentru că ceea ce îi motivează nu este întotdeauna iubirea. Astăzi poate ne vor pe noi şi ceea ce astăzi doresc, mâine pot să lase deoarece au mai văzut ceva ce le place, dorindu-şi şi acel lucru, numai ca să-şi satisfacă pofta.
    Iar mâine, poimâine, când mergem la dumnezeiasca Taină a cununiei şi purtăm haine frumos împodobite, dăruim un trup şifonat, fără de curăţie, iar aceasta nu poate fi un lucru plăcut lui Dumnezeu.
      Când un tânăr te va iubi cu adevărat, atunci să ştii că iubeşte în primul rând, sufletul tău şi tu vei iubi sufletul lui. Atunci nu veţi avea nevoie de nimic altceva, deoarece veţi simţi sfinţenia în această legătură a prieteniei şi cu fiecare zi care trece, veţi descoperi comori unul în sufletul celuilalt.
       O astfel de nuntă şi unire nu numai că se binecuvintează, dar nu va avea de a face cu divorţul, nici cu avorturile, nici cu nimic altceva ce se împotriveşte poruncii dumnezeieşti.
      O astfel de cununie va aduce pe lume copii binecuvântaţi, ca şi tine, deoarece şi părinţii tăi au păzit cununia lor sfântă.
     Să ştii că nunta departe de Dumnezeu şi de Sfânta Împărtăşanie este departe de virtute având de a face cu infidelitate conjugală, necredinţă, multe pericole, cu atmosferă rea. Dintr-o astfel de nuntă ies copii ce se vor încurca cu droguri, bătăi, prietenii rele, copii ce vor merge pe un drum greşit.
      Până să vină acea clipă în care vei fi sigură de iubirea ce o trăieşti şi de alesul inimii tale, să ai grijă! Nu te grăbi, deoarece sunt mulţi tineri care nu vor decât… o bucată de carne, pentru că nici ei nu pot da mai mult.
       Bucură-te, fetiţa mea! Să fii totdeauna pe Calea lui Dumnezeu. Totdeauna să ai iubire pentru părinţii tăi ce te-au adus pe lume, dar şi pentru toţi şi toate. Şi fii pururea al lui Dumnezeu, binecuvântat copil!
Monahia Gavrilia Papaiannis
The Ascetic of Love – Nevoitoarea dragostei, Grecia, 1999

Mosii de iarna

Sambata, 22 februarie, Biserica Ortodoxa face pomenirea celor trecuti la cele vesnice. Aceasta sambata este cunoscuta in popor sub denumirea "Mosii de iarna". Exista pomenirea mortilor, pentru ca Biserica nu vede in moarte sfarsitul existentei omului.

Biserica ii numeste pe cei trecuti in viata de dincolo "adormiti", termen care are intelesul de stare din care te poti trezi. Ea nu vorbeste de trecere intr-o stare de nefiinta, ci de trecere dintr-un mod de existenta in alt mod de existenta. Mantuitorul, cand ajunge in casa lui Iair a carui fiica de numai 12 ani murise, spune: "Nu plangeti; n-a murit, ci doarme" (Luca: 8,52).

Sambata, 22 februarie, in biserica se oficiaza Sfanta Liturghie, urmata de slujba Parastasului pentru cei adormiti.
In ziua in care se savarseste Sfanta Liturghie, preotul scoate miride (particele) din prescura, pentru vii si morti. Ele sunt asezate pe Sfantul Disc, alaturi de Agnet - partea din prescura care reprezinta pe Hristos, ca dragostea Lui sa se reverse si asupra lor. Amintim ca in cadrul Sfintei Liturghii, Agnetul se preface in Trupul si Sangele Domnului. Astfel, miridele (care ii reprezinta pe cei pomeniti), participa la sfintenie prin prezenta lor alaturi de Trupul lui Hristos de pe Sfantul Disc.

In Postul Sfintelor Pasti exista si randuiala pomelnicelor pe care credinciosii le aduc la biserica, pentru a fi pomenite timp de 40 de zile.
Finalul acestor pomeniri se face in Sambata lui Lazar, dinaintea Duminicii Floriilor.

8 ani de preotie

Fiul Risipitor

Dragostea nesfârșită a lui Dumnezeu pentru oameni se vede în îndelunga Sa răbdare, marea Sa iertare și marea Sa bucurie. Această dragoste își poate găsi asemănare pe pământ în dragostea mamei pentru copilul ei. Cine de pe pământ are o răbdare mai mare față de o făptură, decât numai mamă față de copilul ei? 

Iertarea cui o poate depăși pe aceea a mamei? Cine mai plânge de bucurie cu repejune la schimbarea spre îndreptare a copilului ei păcătos, ca mamă? De la întemeierea lumii, pe acest pământ, dragostea de mamă a fost depășită numai de către Domnul nostru Iisus Hristos, în dragostea Lui pentru oameni.

Răbdarea Sa L-a dus la suferințe îngrozitoare când era atârnat pe Cruce; iertarea Să se revara din inimă și buzele Sale chiar și atunci când Se afla pe Cruce; bucuria Sa care pătrundea în cei care se pocăiau, era bucuria care Îi lumina sufletul îndurerat în întreaga Sa viață pământească.
     Numai dragostea dumnezeiască depășește dragostea de mamă. Singur Dumnezeu ne iubește mai mult decât ne iubește mamă; singur El ne iartă mai mult decât ne iartă mama și numai El Se bucură la îndreptarea noastră mai mult decât mama.
Acela care nu are răbdare cu noi când greșim, acela nu ne iubește. Nici acela nu ne iubește care nu ne iartă atunci când ne pare rău pentru greșeala noastră. Și acela ne iubește cel mai puțin dintre toți, care nu se bucură de îndreptarea noastră.
Răbdarea, iertarea și bucuria sunt cele trei mari chipuri ale dragostei dumnezeiești. Acestea sunt chipurile a toată dragostea cea adevărată – dacă există cumva dragoste adevărată în afară dragostei dumnezeiești. Fără aceste trei chipuri, dragostea nu este dragoste. Dacă numești „dragoste” orice altceva, este ca și cum ai numi „oaie” o capră sau un porc.

În pilda fiului risipitor, Domnul Iisus ne-a dat o închipuire a dragostei adevărate, a dragostei dumnezeiești, zugrăvită în culori atât de limpezi, că pulsează de viață înaintea ochilor noștri, așa cum începe pulsația vieții oamenilor când soarele strălucește, după întunericul nopții.

 Două mii de ani nu au întunecat culorile acestei închipuiri și acestea nu se vor întuneca niciodată, atâta vreme cât există oameni pe pământ și dragostea lui Dumnezeu pentru ei. Dimpotrivă, cu cât oamenii se fac mai păcătoși, cu atât această închipuire este mai vie: mai vie și mai proaspătă.

Un om avea doi fii. Și a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tata, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Și el le-a împărțit averea. Ce este mai simplu decât acest chip tulburător în care începe această pildă?

     Ce adâncimi se ascund dedesubtul acestei simplități! Sub zicerea „un om” se ascunde Dumnezeu, și sub „doi fii” se ascund omul cel drept și cel păcătos – sau toți drepții și toți păcătoșii.
Omul cel drept este mai cuprins cu anii decât cel păcătos; căci Dumnezeu, la început, a făcut omul drept,

Puterea izvorâtă din Brâul Maicii Domnului de la Vatopedi

de Laurențiu Dumitru

Îmi aduc aminte că mai înainte de anul 2000, mama mea a venit acasă și mi-a spus:

- Măi, Atanasie, puțin mai jos de noi este o familie, cu două fetițe care abia au început să meargă la școală, și care trăiesc împreună cu bunica lor. Însă toți trăiesc o dramă, căci băiatul, care este de vârsta ta, de mulți ani a căzut pradă drogurilor. Mama lui este o prietenă de-a mea. De aceea, te rog, mergi pe la ei și vezi ce poți face, pentru că mama și femeia lui mi-au spus că este în cele mai de pe urmă ale lui și se stinge.

- Și ce pot face eu, mamă? Eu nu-mi pot spăla rufele mele și să merg să-l ajut pe altul?

- Hai, copilul meu, mergi, te rog, și nu mă mâhni!

Am făcut ascultare și a doua zi, cu rugăciunile mamei mele și cu binecuvântarea duhovnicului meu, după ce am făcut o scurtă rugăciune, am spus: „Maica Domnului, eu voi merge, dar tu înainte și eu după tine”. Când am ajuns și am întrat în casa lor, m-a întâmpinat mama lui, m-a îmbrățișat, m-a sărutat și m-a tras într-un colț, ca

Invataminte:Sf Ioan Gura de Aur,Sf.Martin

13 februarie

Întru această zi, învătătură a Sfântului Ioan Gură de Aur, despre
ispite si primejdii.

Nu este nici un drept care să nu aibă o greseală, oricât de mică.


 Si, iarăsi, nu este nici un păcătos, care să nu aibă nici un bine. Deci, de vei vedea pe vreun drept bolnav sau în oarecare ispită si primejdie căzând, să nu te tulburi, ci să gândesti întru tine si să zici: „Acest om drept este, însă a făcut ceva, o mică faptă rea si pentru aceasta îsi ia plata aici, ca dincolo să nu se osândească”.

 Asa să întelegi cuvântul cel zis de Avraam, în Evanghelie, bogatului nemilostiv: „Tu ai luat în viată cele bune, iar Lazăr cele rele”, de vreme ce s-a întâmplat că a avut Lazăr în viata aceasta
câteva păcate, iar bogatul acela, câteva fapte bune; si si-a luat plata fiecare.

Întru această zi, cuvânt din viata Sfântului Martin milostivul.

Sfântul Martin era de douăzeci de ani si Sfântul Botez încă nu-l primise. Si acest fel de viată avea, că nimic nu păstra pentru sine, ci toate le împărtea ca milostenie săracilor.

 Si, după ce nu i-a mai rămas lui nimic, fără numai un cutit si o haină, si, fiind si o iarnă aspră, cu ger mare, l-a întâmpinat pe el un sărac la portile cetătii, care ruga, pe cei ce treceau, să-l miluiască. Iar aceia, trecând toti pe alăturea, nu i-au dat lui nimic.

Deci, s-a mâhnit Martin, că n-a miluit nimeni pe săracul acela; si nu stia ce să facă, pentru că nu avea altă haină, fără numai aceea, întru care era îmbrăcat. Deci, scotând cutitul, si-a tăiat haina sa în două si cu o jumătate a ei a îmbrăcat pe sărac, iar cu cealaltă jumătate, s-a invelit pe sine însusi. si multi râdeau de el, că nu era îmbrăcat asa cum se cădea.

Si, venind noaptea, culcându-se înfrigurat, îndată a adormit si a văzut în vis pe Hristos, îmbrăcat în haina sa, aceea cu care el îmbrăcase pe săracul acela, înainte a multime de îngeri, zicându-i: „Martin, până încă a nu lua botezul Meu, cu această haină m-ai îmbrăcat, drept aceea, si Eu de acum în toată lumea te voi îmbrăca cu slavă, iar, după aceea, vei lua împărătia cerurilor".

 Deci, după ce a auzit acestea, s-a sculat din somn si, ducându-se, s-a botezat în numele Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh.
Si atât de milostiv s-a făcut spre săraci, încât s-:a auzit până la toate marginile pământului de milostiva viată a lui. A trăit în Galia si a ajuns episcop la Tours, pe la anul 400 si i se spunea „slava Galiei”.

 Si, plăcut fiind lui Dumnezeu si încă si minuni săvârsind, mai pe urmă, s-a mutat la

Domnul, în vârstă de peste optzeci de ani.

 Dumnezeului nostru slavă!
- See more at: http://parohiapoloboc.blogspot.ro/#sthash.lukSSf8P.dpuf

SOARTA CELOR CE L-AU LUAT ÎN RÂS PE DUMNEZEU

Scrie în Biblie (Galateni 6:7): “Să nu vă lăsaţi înşelaţi; să nu râdeţi de Domnul: căci ce a semănat omul, aceea va şi culege”. Iată povestea câtorva bărbaţi şi femei care L-au luat în râs pe Domnul: John Lennon (Cântăreţ):  Cu câţiva ani înainte de a muri, într-un interviu pentru o revistă americană, el a declarat: “Creştinătatea va lua sfârşit, va dispărea. Nu este nevoie să îmi susţin această idee. Sunt sigur. Nu am ce spune despre Iisus, însă cei ce-L urmau erau oameni prea simpli, astăzi noi suntem mai cunoscuţi decât El” (1966). Lennon, după ce a declarat că membrii formaţiei Beatles erau mai cunoscuţi decât Iisus Christos, a fost împuşcat de şase ori. Tancredo Neves (Preşedinte al Braziliei):  În timpul campaniei prezidenţiale, acesta a declarat că, dacă ar obţine 500.000 de voturi din partea partidului său, nici Dumnezeu nu l-ar mai putea îndepărta de la Preşedinţie. Bineînteles, a obiţnut voturile, însă s-a îmbolnăvit cu o zi înainte de a deveni preşedinte, apoi a murit. Cazuza (Compozitor, cântăreţ şi poet bi-sexual):  În timpul unui spectacol în Canecio (Rio de Janeiro), în timp ce îşi fuma ţigarea, a pufăit fumul în aer şi a spus: “Doamne, asta e pentru Tine.” A murit la vârsta de 32 de ani, de CANCER pulmonar, într-un fel groaznic. Cel care a construit Vasul Titanic  După ce s-a încheiat construirea Vasului Titanic, un reporter l-a întrebat cât de sigur era Vasul. El a răspuns cu un ton ironic: “Nici chiar Dumnezeu nu îl poate scufunda”. Cred că ştiţi cu toţii ce a urmat. Marilyn Monroe (Actriţă)  A fost vizitată de Billy Graham, în timpul unei reprezentaţii a unui spectacol. Acesta a declarat că Spiritul Lui Dumnezeu l-a trimis să îi predice. Dupa ce a ascultat ceea ce a avea de spus predicatorul, ea a replicat: “N-am nevoie de Iisus al tău”. O săptămână mai târziu, a fost găsită moartă, în apartamentul ei. Bon Scott (Cântăreţ)  Fostul vocalist al formaţiei AC/DC. Într-un cântec din 1979, el spunea: “Nu mă opriţi: mă îndrept pe drumul meu, pe drumul care duce în infern”. Pe 19 februarie 1980, Bon Scott a fost găsit mort, înecat cu propria vomă. Campinas (in 2005)  În Campinas, Brazilia, un grup de prieteni, beţi, au luat, în drum, o altă prietenă... . Mama a însoţit-o până la maşină şi, îngrijorată de starea în care se aflau prietenii ei, i-a spus, ţinând-o de mână pe fata care se aşezase în masină: “Fiica mea, mergi cu Dumnezeu şi fie ca El să te apere.” Aceasta a răspuns: “Poate doar dacă El (Dumnezeu) merge în portbagaj, pentru că aici, înăuntru,.... e deja plin.” Peste câteva ore, a sosit vestea că tinerii au fost implicaţi într-un accident mortal, toţi au murit, maşina era de nerecunoscut, nu se mai putea spune ce tip de maşină fusese, însă, în mod surprinzător, portbagajul era intact. Poliţia a declarat că nu vedea în ce mod a putut rămâne intact portbagajul. Spre surprinderea lor, în portbagaj au găsit un carton de ouă, iar ouăle erau toate întregi. Christine Hewitt (ziaristă şi redactoră de emisiuni de divertisment din Jamaica )  Ea a declarat că Biblia (Cuvântul lui Dumnezeu) este cea mai proastă carte scrisă vreodată. În iunie 2006 a fost găsită arsă în maşina proprie. Mulţi alţi oameni importanţi au uitat că nu există nici un alt nume căruia să i se fi acordat atâta autoritate, precum numele Domnului Nostru Iisus Hristos. Mulţi dintre aceştia au murit, numai Domnul Nostru Iisus Hristos a murit şi a înviat şi este viu.

Duminica vamesului si a fariseului predica Asandei Iulian

Evenimente,astazi 9 febr.2014

Comitetul Parohial.Depunerea Juramantului

Inceputul Triodului;

Panahida de multumire catre Dumnezeu,fam.Ungurianu

in asteptarea Anaforei

Noile aplice  sunt montate

Pr. Stefan Negreanu - Proscomidia (explicare).mp4 (+playlist)

„A fost purtat pe braţe Templul nefăcut de mână“

Biserica Ortodoxă a prăznuit duminică, 2 februarie, Întâmpinarea Domnului Hristos la templul din Ierusalim de către Dreptul Simeon şi Prorociţa Ana, moment consemnat în Evanghelia după Luca 2, 22-40. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a participat la Sfânta Liturghie la Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul“ din Reşedinţa patriarhală şi a rostit un cuvânt de învăţătură despre stăruinţa în credinţă şi în faptele evlaviei.

Aşteptarea duhovnicească a Dreptului Simeon simbolizează toată aşteptarea oamenilor drepţi care au trăit înainte de Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos cu speranţa de a-L vedea pe Mesia, Fiul lui Dumnezeu, Cel care a zdrobit stăpânirea iadului şi puterea morţii. „Toată istoria Vechiului Testament până la venirea Mântuitorului Iisus Hristos era o perioadă de aşteptare activă prin post, rugăciune, prin răbdarea tuturor greutăţilor vieţii şi a prigonirilor popoarelor străine, păstrând dreapta credinţă în Dumnezeu cel Unul, Făcătorul cerului şi al pământului. Întreg poporul evreu aştepta venirea lui Mesia, dar mai ales drepţii care împlineau voia lui Dumnezeu în viaţa lor. Dreptul Simeon ne arată deodată că aşteptarea este roditoare şi făgăduinţa lui Dumnezeu se împlineşte. Ceea ce el văzuse duhovniceşte, şi anume venirea lui Mesia pe temeiul profeţiilor oamenilor inspiraţi de Duhul Sfânt ai Vechiului Testament, iată că acum el atinge cu braţele sale. Ceea ce a văzut în Duhul Sfânt atinge acum cu braţele sale şi vede cu ochii săi trupeşti pe Dumnezeu întrupat“, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Prezenţa Mântuitorului la templu arată că rolul templului de a face simţită prezenţa lui Dumnezeu în mijlocului poporului ales a fost împlinit şi depăşit în persoana Fiului lui Dumnezeu. „A fost adus la templu şi a fost purtat pe braţe de Simeon Cel ce este Templul nefăcut de mână omenească. Templul din Ierusalim ca prezenţă intensă, focalizată, a dumnezeirii în lume Îl preînchipuia pe Hristos, despre care Sfântul Apostol Pavel spune că «în El locuieşte trupeşte toată plinătatea dumnezeirii». Faptul că templul reprezenta pe Fiul lui Dumnezeu întrupat se vede lămurit din cuvintele Mântuitorului Care a zis: «Dărâmaţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica!», iar Sfântul Ioan Evanghelistul ne spune că se referea la Trupul Său care va fi într-un fel dărâmat prin răstignire şi moarte dar va învia, se va ridica din morţi a treia zi. Astăzi vine la templu Cel ce este Templul cel viu al lui Dumnezeu“, a explicat Preafericirea Sa.

Rugăciunea, ca şi celelalte fapte ale evlaviei, precum postul şi milostenia, se întemeiază pe virtutea răbdării şi a nădejdii că Dumnezeu este Cel care le împlineşte şi le face să rodească. „Rugăciunea constantă întru răbdare şi speranţă nu rămâne fără răspuns. Foarte adesea noi dorim răspunsul imediat, când vrem noi, dar răspunsul vine când Dumnezeu doreşte şi în forma în care doreşte El. Învăţăm de la Dreptul Simeon şi de la Prorociţa Ana evlavia, rugăciunea, postul, răbdarea şi speranţa. Deşi erau înaintaţi în vârstă, nu şi-au pierdut speranţa pentru că au crezut în făgăduinţa făcută de Dumnezeu. Aceasta este o perspectivă dinamică, duhovnicească şi roditoare a răbdării şi a aşteptării cu speranţă. Noi, acum, devenim primitori de Dumnezeu în primul rând prin Botez, când ne unim cu Hristos şi participăm la taina morţii şi a Învierii Lui. Ne unim cu Hristos prin rugăciune şi prin ascultarea cuvintelor Evangheliei şi prin împlinirea poruncilor, pentru că cine păzeşte poruncile lui Hristos rămâne în Hristos. Dar mai ales primim pe Mântuitorul Hristos în fiinţa noastră prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului, potrivit cuvintelor Domnului: «Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el»“, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

La sfârşitul Sfintei Liturghii de la Paraclisul patriarhal „Sfântul Grigorie Luminătorul“, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a acordat „Crucea patriarhală“ pentru clerici, cea mai înaltă distincţie din Biserica Ortodoxă Română, părintelui arhimandrit Timotei Aioanei, Mare Eclesiarh al Catedralei patriarhale şi Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Sursa: Ziarul Lumina.3 fbr.2014

Adică cum, Doamne, eu îs prost...

Ştiţi că omul nu este chiar aşa de prost, încât să schimbe bucuria pe neplăcere.

Şi Dumnezeu ştie asta foarte bine.

 Din cauza asta, El ne îmbie, pe cei păcătoşi, zicând că acolo unde s-a înmulţit păcatul, acolo va prisosi harul.

 Din cauza asta, să ştiţi că oamenilor cu păcate foarte mari le trimite uneori nişte stări harice pe care nu le au o grămadă de oameni care se roagă în biserică şi, să vă spun drept, o grămadă de călugări.

Nu-i o ciudăţenie. Altfel, niciodată păcătoşii nu s-ar fi întors la Hristos. Ce-i drept, ei nu recunosc starea asta, nu ştiu să o definească, mai târziu înţeleg că au fost cercetări ale harului.

 Şi ştiţi de ce se întâmplă asta? Pentru că Dumnezeu dă harul nu pentru meritele noastre, nu pentru că am stat nu ştiu cât şi nu ştiu cum, nu pentru că n-am mâncat nu ştiu cât şi nu ştiu cum, ci pentru "duhul umilit şi inima înfrântă". Uneori aceşti oameni, care de regulă sunt tineri, ajung la înfrângerea inimii pentru că îşi dau seama că ceea ce au crezut ei că este totul, de fapt, nu era nimic.

 Şi în înfrângerea aceea pe care ei o suportă şi pe care ei o recunosc sincer în faţa lor înşişi - pentru că cealaltă parte [Dumnezeu] pentru ei nu există, dar se presupune -, pentru această înfrângere Dumnezeu le dăruieşte, uneori, nişte stări pe care ei le caută după aceea şi ajung la Hristos.
Mă gândesc cum le putem noi împăca, pentru că altminteri putem ajunge foarte uşor la o apologie a păcatului, cumva, să ajungem să prezentăm păcatul ca pe o cale mai sigură de a dobândi harul, ca pe o cale mai sigură de a ne întâlni cu Dumnezeu.

Nu este deloc aşa, dar noi, care cel puţin am recunoscut în mintea noastră că există un Dumnezeu, acest Dumnezeu este Hristos, care, iată, când mai uşor, când mai greu, ne menţinem în această legătură cu El, trebuie să avem nu doar o mare înţelegere pentru păcătoşi, ci o dreaptă înţelegere, [pentru că, din felul în care ne raportăm la oameni, avem sau nu bucurie de la Dumnezeu].

Să ştiţi că cei care sar ca arşi atunci când le spui că cutare păcătos se poate întoarce foarte bine, că el are

Comitetul Parohial

Art.66 - (1) Comitetul Parohial este organismul bisericesc parohial care functioneaza sub presedintia de drept a preotului paroh. Membrii Comitetului Parohial sunt alesi de Adunarea Parohiala. Comitetul Parohial are un numar dublu de membri fata de cel al Consiliului Parohial.

O parte din membrele Comitetului  Parohial,depunand juramantul

(2) Comitetul Parohial este alcatuit din persoane majore ale comunitatii parohiale, pe principiul voluntariatului.

(3) Comitetul parohial este prezidat de paroh ajutat de un Birou de Conducere compus din: coordonator de programe, secretar si casier.

(4) Comitetul Parohial are prevederi si evidenta gestionara proprie in cadrul bugetului parohial pentru activitatile desfasurate utilizand, sub controlul preotului paroh, acelasi cont bancar si face justificarea financiara anuala fata de Consiliul Parohial. Pentru controlul financiar al Comitetului Parohial sunt desemnati doi cenzori de catre Consiliul Parohial.

(5) Revocarea membrilor Comitetului Parohial se face potrivit procedurii prevazute pentru membrii Consiliului Parohial, la art.60 din prezentul Statut.

Art.67 - (1) Comitetul Parohial are cinci servicii, fiecare fiind condus de un coordonator numit de catre Biroul de Conducere.

(2) Serviciile Comitetului Parohial au urmatoarele atributii:

a. Serviciul social:

1. Coopereaza permanent cu asistentii sociali ai parohiei, Protopopiatului si Centrului eparhial;

2. Coopteaza in Comitetul Parohial, pentru colaborare, pe asistentul social sau lucratorul social de la primaria locala, sau, dupa caz, il

Sfintii Trei Ierarhi - Predica Asandei Iulian

Consiliul Parohial

Consiliul Parohial
Art.59 - (1) Consiliul Parohial este organismul executiv al Adunarii Parohiale. Adunarea Parohiala este cea care alege din sanul ei pe membrii Consiliului Parohial - in numar de 7, 9 sau 12 membri - in functie de categoria parohiei, precum si 2-4 membri supleanti.
(2) Membrii Consiliului Parohial si supleantii, persoane majore, se aleg pe termen de patru ani, activeaza benevol si pot fi realesi.
(3) Membrii aceleiasi familii, precum si rudeniile spirituale (nasii si finii) nu pot fi in acelasi timp membri ai Consiliului Parohial.
(4) Sunt membri de drept in Consiliul Parohial, cu vot deliberativ, preotul paroh ca presedinte, ceilalti preoti si diaconi slujitori activi ai parohiei, precum si primul cantaret (cantor, dascal) al bisericii parohiale.
Art.60 - Pentru activitate potrivnica Bisericii, membrii Consiliului Parohial pot fi revocati de Permanenta Consiliului Eparhial, la cererea motivata a parohului, avizata de Protopop, sau in urma constatarii de catre autoritatea superioara bisericeasca. Membrii revocati nu pot fi realesi timp de cinci ani in Consiliul parohial.
Art.61 - (1) In afara atributiilor prevazute la art.55, lit. a, b, c, d, e, i si j, Consiliul Parohial exercita toate atributiile Adunarii Parohiale, cand aceasta nu este intrunita, precum si urmatoarele atributii:
a. Desemneaza dintre membri Adunarii Parohiale un delegat pentru alegerea membrilor mireni ai Adunarii Eparhiale, din circumscriptia respectiva;
b. Intocmeste bugetul parohial si urmareste modul de chivernisire al acestuia;
c. Intocmeste raportul privind contul de executie si bilantul financiar-contabil al parohiei;
d. Elaboreaza raportul anual privind activitatea Consiliului Parohial, pe care il prezinta spre aprobare Adunarii Parohiale;
e. Desemneaza doi cenzori pentru controlul financiar al Comitetului Parohial;
f. Primeste si verifica justificarea financiara anuala a gestiunii Comitetului Parohial;
g. Aproba propunerile preotului paroh privind inzestrarea bisericii cu vesminte, icoane, obiecte si carti de