Sfantul ne va gasi pe noi, iar nu noi pe el!

Cu toate ca inca de mici copii auzim despre sfintii lui Dumnezeu, se intampla insa ca la un moment dat in viata sa intalnim (de fapt, sa fim gasiti) un anumit sfant, pe care inima noastra il va indragi mai apoi toata viata. Sfantul Ioan Rusul este unul dintre cei mai dragi sfinti ai inimii mele.

Din intamplare m-am trezit in biserica Sfantul Ioan Rusu (Biserica din Insula Evia, Grecia adaposteste, cu mare bucurie, mult cinstitele Moaste ale Sfantului Ioan Rusu, un sfant cunoscut si iubit in intreaga lume, atat pentru nenumaratele lui minuni, cat si pentru deosebita lui viata in Hristos.) pentru prima data in viatza mea m-am inchinat din toata inima am zis o rugaciune.

Dupa rugaciune,am inceput sa vorbesc cu sfantul (nu prea ma pricep la la teologie)" Sfinte Ioane daca intradevar esti un sfant fa o minune si pentru mine da-mi un semn... am stat putin si m-am gandit ce dorinta sa imi pun Sfantului Ioan daca tot am ajuns la Sfintele Moaste.

Aveam 31 de ani si niciodata nu am fost indragostit, am vorbit cu multe fete, am facut si dragoste cu unele ,dar nimic nu puteam sa tin la niciuna ,nu simteam nimic asa ca am cerut sa ma indragostesc si eu "Sfinte Ioane fa-ma si pe mine sa ma indragostesc ca nu am fost niciodata indragostit, vreau sa-mi gasesc si eu jumatatea sa o iubesc din toata inima" apoi am promis ca daca imi gasesc jumatatea o

COPIII, DARUL LUI DUMNEZEU

Niciodată în istoria omenirii – până în zilele noastre – nu s-a pus problema confiscării copiilor de către stat în ideea că proprii lor părinţi nu ar fi capabili să-i crească. Este adevărat, copiii erau răpiţi de străini pentru a fi exploataţi ca sclavi. Ţări coloniste precum Franţa, Anglia, Spania şi chiar America, care ne dau astăzi lecţii de democraţie, comercializau astfel de copii, o mână de lucru foarte ieftină. Recent s-a aflat şi faptul că în Elveţia, un alt stindard al drepturilor şi democraţiei mondiale, în anii ʼ20-ʼ40 se practica furtul copiilor din familiile sărace pentru a putea fi exploataţi pe pământurile celor bogaţi. E vorba de mii de copii care au trecut prin această dramă, care şi astăzi, la o vârstă înaintată, încă îşi amintesc cu durere traumele prin care au trecut[1].

Nu de mulţi ani însă, în statele dezvoltate, probabil sub presiunea aceleiaşi ideologii marxiste care a născut şi comunismul, a devenit tot mai comună practica răpirii copiilor din propriile lor familii sub pretextul că sunt agresaţi de părinţii lor (adică li se mai dă din când în când câte o palmă) sau că nu sunt suficient de bine hrăniţi şi îngrijiţi. Atât de responsabil se simte statul faţă de soarta acestor copii, încât nu mai ţine cont nici chiar de dorinţa şi voinţa lor. Sunt smulşi pur şi simplu din sânul familiei, uneori chiar de către forţe poliţieneşti, în strigătele părinţilor şi plânsetul de necurmat al celor mici, apoi sunt daţi pe mâna unor asistenţi sociali, care le pregătesc recluziunea într-o altă familie, aleasă după criteriile acestor state democratice (am înţeles, de pildă, că în Anglia chiar sunt preferate aşa-zisele familii de homosexuali, pentru că sunt mai înstărite, deci au posibilităţi mai mari de oferit copiilor. Desigur, capacitatea de afecţiune nu e un indicator suficient de convingător pentru aceşti specialişti în viitorul copiilor).

Cazul soţilor Bodnariu nu este izolat. Cunoaştem personal o altă familie mixtă care a trecut prin

Pr Iulian Asandei Hram Troita Sfintii Constantin si Elena 2016

Iubiţii mei, o zi luminoasă şi plină de bucurie a răsărit astăzi, sărbătoarea
Sfinţilor Constantin şi a mamei lui, Elena. Constantin şi Elena sunt două nume
cunoscute şi populare nu doar naţiunii eline, ci întregii lumi ortodoxe. O
mulţime de bărbaţi şi de femei poartă numele lor. Şi nu doar oameni simpli, ci
şi principi şi regi, şi împăraţi, şi generali. De asemenea, multe biserici de
la oraşe şi sate, capele şi paraclise au ca hram numele lor şi astăzi
sărbătoresc. Sărbătoreşte şi frumoasa biserică a lor în Aminteos din Mitropolia
Florinei, care a fost construită într-o perioadă de timp scurtă.

***

Sfântul Constantin a fost numit de istorie „Mare”. Şi acest epitet,

Sfintii Constantin si Elena

Memoria şi evlavia Bisericii îi păstrează şi îi cinstesc pe Împăraţii Constantin şi Elena ca Sfinţi întocmai cu Apostolii, deşi au trăit la aproape două secole după aceştia. Această calitate este pusă, mai ales în ceea ce-l priveşte pe Împăratul Constantin, în legătură cu modul minunat al convertirii sale. 

În anul 312, înaintea unei lupte împotriva lui Maxenţiu, Hristos Domnul i se arată în vis şi îi descoperă în lumină pe cer, în miezul zilei, semnul Crucii Sale, însoţit de îndemnul: „În acest semn vei învinge!“ 

Fiind credincios acestei revelaţii şi cuvintelor Mântuitorului Iisus Hristos, Sfântul Constantin cel Mare îşi învinge rivalul şi devine primul conducător al Imperiului Roman chemat la misiune direct de Hristos, aşa cum l-a chemat şi pe Sfântul Apostol Pavel. Astfel, urcarea sa pe tron este strâns legată

"Duminica Femeilor Mironosiţe"

În Duminica a treia după Paşti, numită şi "Duminica Femeilor Mironosiţe", prăznuim potrivit sinaxarului din Penticostar pomenirea femeilor purtătoare de miruri de mare preţ care s-au dus să ungă trupul Mântuitorului în ziua Învierii Sale din morţi. Tot în această Duminică se face pomenire de Iosif cel cu bun chip sau de neam nobil şi de Nicodim, care au fost martori ai îngropării Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Sfintele femei mironosiţe, dascăli ai Bisericii prin modul lor de a fi credincioase

Această Duminică are o semnificaţie deosebită, întrucât ne arată că în Biserică învăţăm

Ritmuri de toaca.Asaftei Damian

Ca în fiecare an, în ziua de 12 mai, profesorii şi elevii Seminarului Teologic „Teoctist Patriarhul" din Giurgiu îl cinstesc pe ocrotitorul lor spiritual, Sfântul Mucenic Ioan Valahul.

Manifestările închinate Sfântului Mucenic Ioan Valahul au continuat cu Festivalul naţional „Ritmuri de toacă", aflat la a zecea ediţie. Festivalul s-a bucurat şi anul acesta de prezenţa mai multor elevi seminariști de la Seminariile Teologice din Buzău, Piatra Neamt, Slobozia şi Giurgiu. În faţa unei comisii de jurizare care a fost prezidată de Chiriarhul Episcopiei Giurgiului, elevii seminarişti şi-au arătat îndemânarea în această artă de a bate toaca. Premiile acordate au constat în cărţi, reviste, medalii, diplome, precum şi în sume de bani.

Premiul intai a fost castigat de seminaristul Asaftei Damian,membru al comunitatii noastre.Bucurie si satisfactie pentru noi toti .Felicitari si cat mai multi tineri sa-ti urmeze exemplul.

„A bate toaca nu este un drept, ci este rodul experienţei şi al jertfei de a putea trăi starea de Apostol” – spune părintele Iosif Moldovan, arhidiacon şi paraclisier la Catedrala Mitropolitană din Cluj. „Începătorul sau înaintemergătorul săvîrşirii slujbelor”, cel rînduit să bată toaca este „modelat prin jertfa deprinderii ritmului şi a bătăii în toacă, precedate de binecuvîntarea preotului sau a celui mai mare ce îi rînduieşte această ascultare”.

Într-un text apocrif siriac, numit Peştera Comorilor, datat ca aparţinînd secolelor V-VI, putem regăsi o relatare despre Noe, care după ce a terminat de construit arca, din porunca lui Dumnezeu a fost nevoit sa întocmească o toacă din lemn lungă de trei coţi şi lată de un cot şi jumătate, de asemenea un ciocan din acelaşi lemn. El trebuia să bată toaca de trei ori pe zi, dimineaţa devreme, la pranz şi seara, după apusul soarelui, pentru a-i aduna şi informa pe oameni despre venirea potopului, îndemnandu-i la pocăinţă. 

Pană în secolul al IV-lea, anunţurile importante cu privire la serviciile religioase erau făcute de

Duminica a III-a dupa Pasti, a Femeilor Mironosite

Evanghelia Duminicii a III-a dupa Pasti, a Femeilor Mironosite

"In vremea aceea a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care astepta si el Imparatia lui Dumnezeu, si, indraznind, a intrat la Pilat si a cerut trupul lui Iisus. Iar Pilat s-a mirat ca Iisus a murit asa curand si, chemand pe sutas, l-a intrebat daca a murit de mult. Deci, afland de la sutas, a daruit lui Iosif trupul. Atunci Iosif, cumparand giulgiu si coborandu-L de pe cruce, L-a infasurat in giulgiu si L-a pus intr-un mormant care era sapat in stanca si a pravalit o piatra la usa mormantului. Iar Maria Magdalena si Maria, mama lui Iosif, priveau unde L-au pus. Si, dupa ce a trecut ziua sambetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, si Salomeea au cumparat miresme, ca sa vina sa-L unga. Si dis-de-dimineata, in ziua cea dintai a saptamanii, pe cand rasarea soarele, au venit la mormant; si ziceau intre ele: Cine ne va pravali noua piatra de la usa mormantului?

Dar, ridicandu-si ochii, au vazut ca piatra fusese rasturnata; caci era foarte mare. Si, intrand in mormant, au vazut un tanar sezand in partea dreapta, imbracat in vesmant alb, si s-au spaimantat. Iar el le-a zis: Nu va inspaimantati! Cautati pe Iisus Nazarineanul, Cel rastignit? A inviat! Nu este aici. Iata locul unde L-au pus. Dar mergeti si spuneti ucenicilor Lui si lui Petru ca va merge in Galileea mai inainte de voi; acolo il veti vedea, dupa cum v-a spus voua. Si, iesind, au fugit de la mormant, ca erau cuprinse de frica si de uimire, si nimanui nimic n-au spus, caci se temeau." (Marcu 15, 43-47; 16, 1-8)

Mironositele sunt femei credincioase care L-au admirat si L-au pretuit pe Mantuitorul Iisus Hristos, iar unele dintre ele au vazut rastignirea Lui si au plans pentru suferintele Lui. De aceea, cu multa duiosie si mult respect, dis-de-dimineata, in ziua cea dintai a saptamanii, care urma dupa sambata, au mers la mormantul Mantuitorului Iisus Hristos ca sa implineasca ceea ce au inceput sa faca Iosif din Arimateea si Nicodim, care au uns cu aloe si cu smirna trupul Mantuitorului inainte de inmormantare. Acum insa ele aduc miruri de mare pret pentru a cinsti dupa obicei pe Iisus Domnul Cel ingropat si, in acelasi timp, pentru a impiedica descompunerea sau stricaciunea trupului Sau.

Rugăciune către Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul

Întru pomenire veşnică va fi dreptul, de auzul rău nu se va teme.

Sfinte al lui Dumnezeu, Ierarh şi Martir, Părinte Antim, care pe pământ toate neputinţele şi ispitele de la cel rău, cu darul lui Dumnezeu le-ai biruit; roagă-te neîncetat şi pentru noi nevrednicii şi păcătoşii, ca să primim, prin rugăciunile tale, daruri duhovniceşti: darul cunoaşterii păcatelor noastre, iertare de păcatele noastre prin mărtu­risire, vreme de pocăinţă cu lacrimi curate, răbdare a necazurilor ce ne vin din cauza păcatelor noastre, puterea de a ierta pe semenii noştri pentru necazurile pricinuite, voinţă neînduplecată în ispitirile diavolilor, îndelungă răbdare în încercările trimise de Dumnezeu spre sporirea noastră, creştere în credinţă, în nădejde şi mai ales în dragoste către Dumnezeu, către toţi semenii noştri şi către toată făptura, rugă­ciune curată întru trezvia minţii, discernământ al gândurilor, al cu­ge­telor şi al duhurilor, întru adâncă smerenie aflându-ne noi cu darul lui Dumnezeu.

Cu negrăite suspinuri, te rugăm: Sfinte Părinte Antim, cere-I Mântuitorului

Sfantul Antim Ivireanu

“Cel mai de seamă ierarh al Ţării Româneşti, deopotrivă păstor şi învăţător, ilustru om de carte și de arte, a fost şi rămâne Mitropolitul Antim Ivireanul. Deşi n-a fost român de neam, prin harul cuvintelor şi vieţii lui, Mitropolitul Antim a fost iubit şi preţuit de poporul nostru care a văzut în el un adevărat „om al lui Dumnezeu”. Aşa se şi explică decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 19-20 iunie 1992, prin care strălucitul între ierarhi, Antim Ivireanul, a fost confirmat oficial în rândul sfinţilor, ca Ierarh Martir, fiind prăznuit în data de 27 septembrie.

Originar din Iviria, Georgia de astăzi, născut în jurul anului 1650, purtând numele de botez Andrei, tânărul este luat rob de turci şi adus la Constantinopol (1680). Aici este răscumpărat de Patriarhia ecumenică unde îşi desăvârşeşte măiestria în sculptură, pictură, caligrafie şi broderie, învăţând totodată limbile greacă, turcă şi arabă pe care le va folosi mai târziu tipărind cărţi pentru creştinii din spaţiul creștinătății răsăritene aflate sub ocupaţie otomană.

În jurul anilor 1690, binecredinciosul voievod Constantin Brâncoveanu îl aduce în Ţara Românească,

Copiii plătesc prețul neînțelegerilor din familie

Nu este permis ca în iubire să înşeli. Bărbaţii trăiesc cu alte femei şi nu le convine să divorţeze. Copiii nu-i încurcă, că nu se ocupă deloc de ei. Şi le lasă copiilor şi o zestre morală proastă, pentru că pe copil ‒ spuneam la atâta lume ‒ nu-l învaţă nimeni să vorbească, el vorbeşte precum părinţii, deci ce aude şi ce vede, aceea va face şi el. Şi tot ce face soţul, că o bate pe soţie, că nu-ştiu-ce, copiii înregistrează şi cresc traumatizaţi.

Mai întâi este vorba de-o trăinicie a căsniciei, nu este vorba de o plăcere de moment care se consumă, după care se ajunge la nenorociri şi la despărţiri. Eu asist la divorţuri... Nu este permis ca în iubire să înşeli. Bărbaţii trăiesc cu alte femei şi nu le convine să divorţeze. Copiii nu-i încurcă, că nu se ocupă deloc de ei. Şi le lasă copiilor şi o zestre morală