Evanghelia duminicii vindecarii lunaticului

"In vremea aceea s-a apropiat de Iisus un om, ingenunchind inaintea Lui si zicandu-I: Doamne, miluieste pe fiul meu, ca este lunatic si patimeste rau, caci adesea cade in foc si adesea in apa. Si l-am dus la ucenicii Tai, insa ei n-au putut sa-l vindece. Iar Iisus, raspunzand, a zis: O, neam necredincios si indaratnic, pana cand voi fi cu voi? Pana cand va voi mai suferi? Aduceti-l aici la Mine. Si Iisus l-a certat si demonul a iesit din el si copilul s-a vindecat din ceasul acela.

Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut sa-l scoatem? Iar Iisus le-a raspuns: Pentru putina voastra credinta. Caci adevarat graiesc voua: Daca veti avea credinta cat un graunte de mustar, veti zice muntelui acestuia: Muta-te de aici dincolo si se va muta; si nimic nu va fi voua cu neputinta. Dar acest neam de diavoli nu iese decat numai cu rugaciune si cu post. Pe cand strabateau ei Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va fi dat in mainile oamenilor si-L vor omori, dar a treia zi va invia." (Matei 17, 14-23)

Sfanta Evanghelie din Duminica a X-a dupa Rusalii ne prezinta vindecarea unui lunatic sau epileptic, a unui copil care

Predica Preafericitului Parinte Patriarh Daniel la Duminica a VIII-a dupa Rusalii

Darurile se inmultesc prin binecuvantareEvanghelia Duminicii a VIII-a dupa Rusalii (Inmultirea painilor si a pestilor). Matei 14, 14-22

In vremea aceea, Iisus a vazut multimea de oameni si I S-a facut mila de dansii si a tamaduit pe toti bolnavii lor. Iar cand s-a facut seara, s-au apropiat de dansul ucenicii Sai si I-au zis: locul acesta este pustiu si, iata, e tarziu; deci, da drumul multimilor ca sa se duca in sate sa-si cumpere de mancare. Iisus insa le-a raspuns: nu trebuie sa se duca; dati-le voi sa manance. Dar ei I-au spus: nu avem aici decat numai cinci paini si doi pesti. Atunci El a zis: aduceti-le aici, la Mine. Dupa aceea a poruncit oamenilor sa sada pe iarba si, luand cele cinci paini si cei doi pesti, a ridicat ochii spre cer, a binecuvantat si, frangand, a dat ucenicilor painile, iar ucenicii multimilor. Şi au mancat toti si s-au saturat; si au strans ramasitele de faramituri, douasprezece cosuri pline. Iar cei care mancasera erau ca la cinci mii de barbati, afara de femei si de copii. Indata dupa aceea, Iisus a silit pe ucenicii Sai sa intre in corabie si sa treaca inaintea Lui, pe tarmul celalalt, pana ce El va da drumul multimilor. 

Sfanta Evanghelie din Duminica a VIII-a dupa Rusalii, numita si Evanghelia inmultirii painilor si pestilor, relateaza minunea savarsita de Mantuitorul Iisus Hristos dupa ce mai intai a saturat multimile

Credinţa în Hristos aduce vindecare

Evanghelia Duminicii a VII-a după Rusalii (Vindecarea a doi orbi şi a unui mut din Capernaum)

Evanghelia care se citeşte la Sfânta Liturghie în Duminica a VII-a după Rusalii înfăţişează două vindecări minunate, săvârşite de Mântuitorul Iisus Hristos asupra a doi orbi şi a unui mut. Cu toate că Sfântul Evanghelist Matei prezintă foarte succint aceste minuni, prezentarea sa conţine multe şi profunde înţelesuri, deosebit de folositoare vieţii noastre duhovniceşti.

În prim-plan este prezentată vindecarea a doi orbi care, auzind de minunile săvârşite de Mântuitorul, Îl urmau şi Îi cereau cu stăruinţă să-i vindece. Ca şi în alte cazuri, Mântuitorul Iisus Hristos arată importanţa credinţei în primirea vindecării. De aceea, El îi întreabă pe cei doi orbi: "Credeţi că pot să fac Eu aceasta?" (Matei 9, 28). Iar ei au răspuns: "Da, Doamne!" Atunci Iisus a zis către ei: "După credinţa voastră fie vouă" (Matei 9, 29). Şi în clipa aceea "s-au deschis ochii lor" (Matei 9, 30).

Mărturisirea credinţei este cerută celor care pot să o facă

După vindecarea celor doi orbi din Capernaum, ne spune Evanghelia, îndată "au adus la El un om mut, având demon. Şi, fiind scos demonul, mutul a grăit" (Matei 9, 32-33).

Vedem că Mântuitorul Iisus Hristos Se comportă diferit în cele două vindecări consecutive. El

Vindecarea celor doi demonizati din tinutul Gadarei - Duminica a V-a dupa Rusalii

Evanghelia duminicii a V a dupa Rusalii

"In vremea aceea, trecand Iisus dincolo, in tinutul Gadarenilor, L-au intampinat doi demonizati care ieseau din morminte, foarte cumpliti, incat nimeni nu putea sa treaca pe calea aceea. Si iata, au inceput sa strige si sa zica: Ce ai cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai inainte de vreme ca sa ne chinuiesti? Departe de ei era o turma mare de porci, pascand. Iar demonii Il rugau, zicand: Daca ne scoti afara, lasa-ne sa intram in turma de porci. Atunci El le-a zis: Duceti-va! Iar ei, iesind, s-au dus in turma de porci. Si, iata, toata turma s-a aruncat de pe tarm in mare si a pierit in apa. Iar pazitorii au fugit si, ducandu-se in cetate, au spus toate cele intamplate cu demonizatii. Si, iata, toata cetatea a iesit in intampinarea lui Iisus si, vazandu-L, L-au rugat sa treaca din hotarele lor. Si, intrand in corabie, Iisus a trecut si a venit in cetatea Sa." (Matei 8, 28-34; 9, 1)

Evanghelia Duminicii a V-a dupa Rusalii ne spune in putine cuvinte modul in care Mantuitorul Iisus Hristos isi arata iubirea Sa milostiva fata de oamenii care sunt chinuiti de demoni.

In Evanghelia de astazi se arata ca omul stapanit de duhurile rele se instraineaza de Dumnezeu, de semeni si de el insusi. Locuirea in morminte era simbolul faptului ca acesti oameni indraciti se aflau intr-un fel de moarte spirituala. Au cazut din starea de comuniune cu Dumnezeu si cu semenii, s-au insingurat si s-au instrainat. Insingurarea si instrainarea exprima o existenta chinuita, o existenta diminuata, o existenta la limita vietii umane. Omul posedat de demoni nu mai este o persoana libera. Facultatile sale mintale si simtirile sale sufletesti sunt folosite de demon. Nu mai sunt folosite de

Duminica a III-a după Rusalii (Despre grijile vieții).

 'Zis-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul; dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar dacă ochiul tău va fi viclean, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul, cu cât mai mult! Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi și pe celălalt îl va disprețui; nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui Mamona. De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiți pentru sufletul vostru ce veți mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veți îmbrăca; oare nu este sufletul mai mult decât hrana și trupul decât îmbrăcămintea? Priviți la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare și Tatăl vostru Cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai presus decât ele? Și cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiți? Luați seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc și vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceștia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este și mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puțin credincioșilor? Deci, nu duceți grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Pentru că după toate acestea se străduiesc păgânii; doar știe Tatăl vostru Cel ceresc că aveți nevoie de ele. Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă.'(Matei 6, 22-33)

În Evanghelia acestei Duminici, Mântuitorul Iisus Hristos ne spune că trebuie să dăm prioritate sau

Praznicul Sfintei Treimi

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântul Duh! Amin.

Iubiţi credincioşi!

Praznicul acesta al Sfintei Treimi se pregăteşte înaintea noastră spre înţelegere în toate praznicele pe care le parcurgem în Biserică. Fiecare sărbătoare ne apare ca o pagină într-un Abecedar din care învăţăm, pe rând, câte o literă, câte o propoziţie, câte o frază din Taina Sfintei Treimi.

 Spre deosebire de Abecedar, în schimb, cartea aceasta a cunoaşterii Treimii Celei Sfinte nu se parcurge într-un an şi, uneori, nici într-o viaţă, darul cunoaşterii ei putând să vină numai îndată după moarte, în taina Învierii, care nădăjduim că ne va afla Acolo, dinaintea Treimii Celei de o Fiinţă. Ce şcoală adâncă ne este Biserica! Cu câtă răbdare ne creşte spre vederea lui Dumnezeu, Cel în Treime lăudat!

În Vechiul Testament – să ne aducem aminte – Treimea cea Sfântă este mai mult în ghicitură.

 Fie că vorbim despre acel „Să facem pe om după chipul şi asemănare Noastră” (Facere 1, 26), fie

Sfantul ne va gasi pe noi, iar nu noi pe el!

Cu toate ca inca de mici copii auzim despre sfintii lui Dumnezeu, se intampla insa ca la un moment dat in viata sa intalnim (de fapt, sa fim gasiti) un anumit sfant, pe care inima noastra il va indragi mai apoi toata viata. Sfantul Ioan Rusul este unul dintre cei mai dragi sfinti ai inimii mele.

Din intamplare m-am trezit in biserica Sfantul Ioan Rusu (Biserica din Insula Evia, Grecia adaposteste, cu mare bucurie, mult cinstitele Moaste ale Sfantului Ioan Rusu, un sfant cunoscut si iubit in intreaga lume, atat pentru nenumaratele lui minuni, cat si pentru deosebita lui viata in Hristos.) pentru prima data in viatza mea m-am inchinat din toata inima am zis o rugaciune.

Dupa rugaciune,am inceput sa vorbesc cu sfantul (nu prea ma pricep la la teologie)" Sfinte Ioane daca intradevar esti un sfant fa o minune si pentru mine da-mi un semn... am stat putin si m-am gandit ce dorinta sa imi pun Sfantului Ioan daca tot am ajuns la Sfintele Moaste.

Aveam 31 de ani si niciodata nu am fost indragostit, am vorbit cu multe fete, am facut si dragoste cu unele ,dar nimic nu puteam sa tin la niciuna ,nu simteam nimic asa ca am cerut sa ma indragostesc si eu "Sfinte Ioane fa-ma si pe mine sa ma indragostesc ca nu am fost niciodata indragostit, vreau sa-mi gasesc si eu jumatatea sa o iubesc din toata inima" apoi am promis ca daca imi gasesc jumatatea o

COPIII, DARUL LUI DUMNEZEU

Niciodată în istoria omenirii – până în zilele noastre – nu s-a pus problema confiscării copiilor de către stat în ideea că proprii lor părinţi nu ar fi capabili să-i crească. Este adevărat, copiii erau răpiţi de străini pentru a fi exploataţi ca sclavi. Ţări coloniste precum Franţa, Anglia, Spania şi chiar America, care ne dau astăzi lecţii de democraţie, comercializau astfel de copii, o mână de lucru foarte ieftină. Recent s-a aflat şi faptul că în Elveţia, un alt stindard al drepturilor şi democraţiei mondiale, în anii ʼ20-ʼ40 se practica furtul copiilor din familiile sărace pentru a putea fi exploataţi pe pământurile celor bogaţi. E vorba de mii de copii care au trecut prin această dramă, care şi astăzi, la o vârstă înaintată, încă îşi amintesc cu durere traumele prin care au trecut[1].

Nu de mulţi ani însă, în statele dezvoltate, probabil sub presiunea aceleiaşi ideologii marxiste care a născut şi comunismul, a devenit tot mai comună practica răpirii copiilor din propriile lor familii sub pretextul că sunt agresaţi de părinţii lor (adică li se mai dă din când în când câte o palmă) sau că nu sunt suficient de bine hrăniţi şi îngrijiţi. Atât de responsabil se simte statul faţă de soarta acestor copii, încât nu mai ţine cont nici chiar de dorinţa şi voinţa lor. Sunt smulşi pur şi simplu din sânul familiei, uneori chiar de către forţe poliţieneşti, în strigătele părinţilor şi plânsetul de necurmat al celor mici, apoi sunt daţi pe mâna unor asistenţi sociali, care le pregătesc recluziunea într-o altă familie, aleasă după criteriile acestor state democratice (am înţeles, de pildă, că în Anglia chiar sunt preferate aşa-zisele familii de homosexuali, pentru că sunt mai înstărite, deci au posibilităţi mai mari de oferit copiilor. Desigur, capacitatea de afecţiune nu e un indicator suficient de convingător pentru aceşti specialişti în viitorul copiilor).

Cazul soţilor Bodnariu nu este izolat. Cunoaştem personal o altă familie mixtă care a trecut prin

Pr Iulian Asandei Hram Troita Sfintii Constantin si Elena 2016

Iubiţii mei, o zi luminoasă şi plină de bucurie a răsărit astăzi, sărbătoarea
Sfinţilor Constantin şi a mamei lui, Elena. Constantin şi Elena sunt două nume
cunoscute şi populare nu doar naţiunii eline, ci întregii lumi ortodoxe. O
mulţime de bărbaţi şi de femei poartă numele lor. Şi nu doar oameni simpli, ci
şi principi şi regi, şi împăraţi, şi generali. De asemenea, multe biserici de
la oraşe şi sate, capele şi paraclise au ca hram numele lor şi astăzi
sărbătoresc. Sărbătoreşte şi frumoasa biserică a lor în Aminteos din Mitropolia
Florinei, care a fost construită într-o perioadă de timp scurtă.

***

Sfântul Constantin a fost numit de istorie „Mare”. Şi acest epitet,

Sfintii Constantin si Elena

Memoria şi evlavia Bisericii îi păstrează şi îi cinstesc pe Împăraţii Constantin şi Elena ca Sfinţi întocmai cu Apostolii, deşi au trăit la aproape două secole după aceştia. Această calitate este pusă, mai ales în ceea ce-l priveşte pe Împăratul Constantin, în legătură cu modul minunat al convertirii sale. 

În anul 312, înaintea unei lupte împotriva lui Maxenţiu, Hristos Domnul i se arată în vis şi îi descoperă în lumină pe cer, în miezul zilei, semnul Crucii Sale, însoţit de îndemnul: „În acest semn vei învinge!“ 

Fiind credincios acestei revelaţii şi cuvintelor Mântuitorului Iisus Hristos, Sfântul Constantin cel Mare îşi învinge rivalul şi devine primul conducător al Imperiului Roman chemat la misiune direct de Hristos, aşa cum l-a chemat şi pe Sfântul Apostol Pavel. Astfel, urcarea sa pe tron este strâns legată

"Duminica Femeilor Mironosiţe"

În Duminica a treia după Paşti, numită şi "Duminica Femeilor Mironosiţe", prăznuim potrivit sinaxarului din Penticostar pomenirea femeilor purtătoare de miruri de mare preţ care s-au dus să ungă trupul Mântuitorului în ziua Învierii Sale din morţi. Tot în această Duminică se face pomenire de Iosif cel cu bun chip sau de neam nobil şi de Nicodim, care au fost martori ai îngropării Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Sfintele femei mironosiţe, dascăli ai Bisericii prin modul lor de a fi credincioase

Această Duminică are o semnificaţie deosebită, întrucât ne arată că în Biserică învăţăm

Ritmuri de toaca.Asaftei Damian

Ca în fiecare an, în ziua de 12 mai, profesorii şi elevii Seminarului Teologic „Teoctist Patriarhul" din Giurgiu îl cinstesc pe ocrotitorul lor spiritual, Sfântul Mucenic Ioan Valahul.

Manifestările închinate Sfântului Mucenic Ioan Valahul au continuat cu Festivalul naţional „Ritmuri de toacă", aflat la a zecea ediţie. Festivalul s-a bucurat şi anul acesta de prezenţa mai multor elevi seminariști de la Seminariile Teologice din Buzău, Piatra Neamt, Slobozia şi Giurgiu. În faţa unei comisii de jurizare care a fost prezidată de Chiriarhul Episcopiei Giurgiului, elevii seminarişti şi-au arătat îndemânarea în această artă de a bate toaca. Premiile acordate au constat în cărţi, reviste, medalii, diplome, precum şi în sume de bani.

Premiul intai a fost castigat de seminaristul Asaftei Damian,membru al comunitatii noastre.Bucurie si satisfactie pentru noi toti .Felicitari si cat mai multi tineri sa-ti urmeze exemplul.

„A bate toaca nu este un drept, ci este rodul experienţei şi al jertfei de a putea trăi starea de Apostol” – spune părintele Iosif Moldovan, arhidiacon şi paraclisier la Catedrala Mitropolitană din Cluj. „Începătorul sau înaintemergătorul săvîrşirii slujbelor”, cel rînduit să bată toaca este „modelat prin jertfa deprinderii ritmului şi a bătăii în toacă, precedate de binecuvîntarea preotului sau a celui mai mare ce îi rînduieşte această ascultare”.

Într-un text apocrif siriac, numit Peştera Comorilor, datat ca aparţinînd secolelor V-VI, putem regăsi o relatare despre Noe, care după ce a terminat de construit arca, din porunca lui Dumnezeu a fost nevoit sa întocmească o toacă din lemn lungă de trei coţi şi lată de un cot şi jumătate, de asemenea un ciocan din acelaşi lemn. El trebuia să bată toaca de trei ori pe zi, dimineaţa devreme, la pranz şi seara, după apusul soarelui, pentru a-i aduna şi informa pe oameni despre venirea potopului, îndemnandu-i la pocăinţă. 

Pană în secolul al IV-lea, anunţurile importante cu privire la serviciile religioase erau făcute de

Duminica a III-a dupa Pasti, a Femeilor Mironosite

Evanghelia Duminicii a III-a dupa Pasti, a Femeilor Mironosite

"In vremea aceea a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care astepta si el Imparatia lui Dumnezeu, si, indraznind, a intrat la Pilat si a cerut trupul lui Iisus. Iar Pilat s-a mirat ca Iisus a murit asa curand si, chemand pe sutas, l-a intrebat daca a murit de mult. Deci, afland de la sutas, a daruit lui Iosif trupul. Atunci Iosif, cumparand giulgiu si coborandu-L de pe cruce, L-a infasurat in giulgiu si L-a pus intr-un mormant care era sapat in stanca si a pravalit o piatra la usa mormantului. Iar Maria Magdalena si Maria, mama lui Iosif, priveau unde L-au pus. Si, dupa ce a trecut ziua sambetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, si Salomeea au cumparat miresme, ca sa vina sa-L unga. Si dis-de-dimineata, in ziua cea dintai a saptamanii, pe cand rasarea soarele, au venit la mormant; si ziceau intre ele: Cine ne va pravali noua piatra de la usa mormantului?

Dar, ridicandu-si ochii, au vazut ca piatra fusese rasturnata; caci era foarte mare. Si, intrand in mormant, au vazut un tanar sezand in partea dreapta, imbracat in vesmant alb, si s-au spaimantat. Iar el le-a zis: Nu va inspaimantati! Cautati pe Iisus Nazarineanul, Cel rastignit? A inviat! Nu este aici. Iata locul unde L-au pus. Dar mergeti si spuneti ucenicilor Lui si lui Petru ca va merge in Galileea mai inainte de voi; acolo il veti vedea, dupa cum v-a spus voua. Si, iesind, au fugit de la mormant, ca erau cuprinse de frica si de uimire, si nimanui nimic n-au spus, caci se temeau." (Marcu 15, 43-47; 16, 1-8)

Mironositele sunt femei credincioase care L-au admirat si L-au pretuit pe Mantuitorul Iisus Hristos, iar unele dintre ele au vazut rastignirea Lui si au plans pentru suferintele Lui. De aceea, cu multa duiosie si mult respect, dis-de-dimineata, in ziua cea dintai a saptamanii, care urma dupa sambata, au mers la mormantul Mantuitorului Iisus Hristos ca sa implineasca ceea ce au inceput sa faca Iosif din Arimateea si Nicodim, care au uns cu aloe si cu smirna trupul Mantuitorului inainte de inmormantare. Acum insa ele aduc miruri de mare pret pentru a cinsti dupa obicei pe Iisus Domnul Cel ingropat si, in acelasi timp, pentru a impiedica descompunerea sau stricaciunea trupului Sau.

Rugăciune către Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul

Întru pomenire veşnică va fi dreptul, de auzul rău nu se va teme.

Sfinte al lui Dumnezeu, Ierarh şi Martir, Părinte Antim, care pe pământ toate neputinţele şi ispitele de la cel rău, cu darul lui Dumnezeu le-ai biruit; roagă-te neîncetat şi pentru noi nevrednicii şi păcătoşii, ca să primim, prin rugăciunile tale, daruri duhovniceşti: darul cunoaşterii păcatelor noastre, iertare de păcatele noastre prin mărtu­risire, vreme de pocăinţă cu lacrimi curate, răbdare a necazurilor ce ne vin din cauza păcatelor noastre, puterea de a ierta pe semenii noştri pentru necazurile pricinuite, voinţă neînduplecată în ispitirile diavolilor, îndelungă răbdare în încercările trimise de Dumnezeu spre sporirea noastră, creştere în credinţă, în nădejde şi mai ales în dragoste către Dumnezeu, către toţi semenii noştri şi către toată făptura, rugă­ciune curată întru trezvia minţii, discernământ al gândurilor, al cu­ge­telor şi al duhurilor, întru adâncă smerenie aflându-ne noi cu darul lui Dumnezeu.

Cu negrăite suspinuri, te rugăm: Sfinte Părinte Antim, cere-I Mântuitorului

Sfantul Antim Ivireanu

“Cel mai de seamă ierarh al Ţării Româneşti, deopotrivă păstor şi învăţător, ilustru om de carte și de arte, a fost şi rămâne Mitropolitul Antim Ivireanul. Deşi n-a fost român de neam, prin harul cuvintelor şi vieţii lui, Mitropolitul Antim a fost iubit şi preţuit de poporul nostru care a văzut în el un adevărat „om al lui Dumnezeu”. Aşa se şi explică decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 19-20 iunie 1992, prin care strălucitul între ierarhi, Antim Ivireanul, a fost confirmat oficial în rândul sfinţilor, ca Ierarh Martir, fiind prăznuit în data de 27 septembrie.

Originar din Iviria, Georgia de astăzi, născut în jurul anului 1650, purtând numele de botez Andrei, tânărul este luat rob de turci şi adus la Constantinopol (1680). Aici este răscumpărat de Patriarhia ecumenică unde îşi desăvârşeşte măiestria în sculptură, pictură, caligrafie şi broderie, învăţând totodată limbile greacă, turcă şi arabă pe care le va folosi mai târziu tipărind cărţi pentru creştinii din spaţiul creștinătății răsăritene aflate sub ocupaţie otomană.

În jurul anilor 1690, binecredinciosul voievod Constantin Brâncoveanu îl aduce în Ţara Românească,

Copiii plătesc prețul neînțelegerilor din familie

Nu este permis ca în iubire să înşeli. Bărbaţii trăiesc cu alte femei şi nu le convine să divorţeze. Copiii nu-i încurcă, că nu se ocupă deloc de ei. Şi le lasă copiilor şi o zestre morală proastă, pentru că pe copil ‒ spuneam la atâta lume ‒ nu-l învaţă nimeni să vorbească, el vorbeşte precum părinţii, deci ce aude şi ce vede, aceea va face şi el. Şi tot ce face soţul, că o bate pe soţie, că nu-ştiu-ce, copiii înregistrează şi cresc traumatizaţi.

Mai întâi este vorba de-o trăinicie a căsniciei, nu este vorba de o plăcere de moment care se consumă, după care se ajunge la nenorociri şi la despărţiri. Eu asist la divorţuri... Nu este permis ca în iubire să înşeli. Bărbaţii trăiesc cu alte femei şi nu le convine să divorţeze. Copiii nu-i încurcă, că nu se ocupă deloc de ei. Şi le lasă copiilor şi o zestre morală

Anul acesta...

Doamne, când mă gândesc la anul ce a trecut şi la datoriile încă neplătite faţă de dragostea Ta şi faţă de semenii mei, îmi plec ochii în pământ de ruşine şi plâng pentru că nu sunt vrednic să mi-i ridic spre cer, spre măreţia ta. La început de an îmi pun faptele în cântar şi mă gândesc la misiunea mea pe acest pământ, la greutăţile prin care voi trece.
Mă încred în ajutorul mâinilor Tale şi promit că anul acesta voi face mai mult pentru Tine, în Lucrarea Ta. Spre binecuvântările cereşti aş dori să vin pe calea cea îngustă, neclătinânu-mă, ca Iacov.

Să fiu tare în orişice ispită, ca blândul Iosif, omul dragostei şi al meditaţiei, sau ca mul-încercatul Iov, şi ca Daniel, rămânând statornic în necaz şi în bucurii. În lupta cu păcatul şi cu duhul lumii să fiu ca Iosua, care a făcut să cadă zidurile Ierihonului, datorită ascultării lui faţă de Tine.
Ca psalmistul David să-Ţi cânt, cu ochii înlăcrimaţi, fiind o lumină în lume. Călăuzit de înţelepciunea ce vine de la

Viaţa şi minunile Sfinţilor Doctori fără de arginţi şi făcători de minuni Cosma şi Damian (1 noiembrie)

Sfinţii Cosma şi Damian erau fraţi, de neam din Asia, avînd tată păgîn şi mamă creştină, anume Teodotia. Aceasta, după moartea bărbatului ei, a trăit în văduvie, avînd vreme liberă şi fără piedici şi a slujit cu sîrguinţă lui Hristos, închinîndu-şi toată viaţa lui Dumnezeu. Ea s-a făcut ca văduva aceea pe care o lăuda Apostolul, cînd zicea că văduva cea adevărată şi singură nădăjduieşte spre Dumnezeu şi petrece în rugăciuni şi în cereri, ziua şi noaptea.
Deci, precum vieţuia
Teodotia, cu plăcere de Dumnezeu, aşa îi învăţa şi pe iubiţii săi fii, Cosma şi Damian, căci i-a hrănit cu bună învăţătură, în credinţa creştinească şi cu dulceaţa dumnezeieştii Scripturi, povăţuindu-i spre toată fapta bună. Iar ei, venind în vîrstă desăvîrşită, petrecînd în legea Domnului şi deprinzîndu-se în viaţa cea fără de prihană, s-au făcut ca doi luminători, strălucind pe pămînt cu faptele cele bune. Pentru aceasta au şi luat de la Dumnezeu darul tămăduirii, dînd sănătate sufletelor

Femeia ca un simbol al lui Hristos

Puteti crede ca Mantuitorul Hristos s-a infatisat pe Sine sub infatisarea unei femei, in doua din parabolele Sale? Una este cea a femeii ce a luat trei masuri de faina si a facut aluat. Dar mai intai sa vorbim despre cealalta, in care Domnul ne spune despre femeia care a avut zece drahme si a pierdut una. Acestea sunt cele mai tainice dintre toate parabolele Mantuitorului. Deoarece parabola drahmei pierdute este scurta, o vom cita in intregime.
Sau care femeie, avand zece drahme, daca pierde o drahma, nu aprinde lumina si nu matura casa si nu cauta cu grija pana ce o gaseste? Si gasind-o, cheama prietenele si vecinele sale, spunandu-le: Bucurati-va cu mine, caci am gasit drahma pe care o pierdusem (Luca 15:8-9)

La prima privire aceasta parabola pare atat de simpla, sau chiar naiva, incat nu il impresioneaza pe cititorul Evangheliei. De fapt, in aceasta parabola simpla ni se dezvaluie taina universului.

Izvorul Tamaduirii

Vineri, in Saptamana Luminata, ortodoxia sarbatoreste Izvorul Tamaduirii, un mare praznic ce dateaza din a doua jumatate a primului mileniu crestin. Izvorul Tămăduirii, această mare sărbătoare a creştinătăţii ortodoxe, are o istorie veche de 1.500 de ani, avîndu-şi originea în perioada domniei împăratului bizantin Leon cel Mare, evlavios şi binecredincios.
Pe cînd încă nu era pe tronul Bizanţului, Leon a întîlnit un orb, pe care l-a luat de mînă spre a-l călăuzi. Acest bătrîn însă era un om luminat de Dumnezeu şi neîncetat predica creştinilor că, în pădurile imperiale, sînt izvoare şi lacuri ce sînt ocrotite de Maica Domnului, apărătoarea sihaştrilor din acele locuri.

Tradiţia spune că cei doi, afundaţi în discuţiile lor teologice despre marele praznic al Învierii

Altarul

ALTARUL

     Altarul este' "Sfînta Sfintelor" din biserica creştină . Clericii cand intră în altar, fac două metanii către Sfînta Masă , care simbolizează mormîntul Domnului , în cinstea prezenţei lui Iisus prin Sf . Taine , apoi mai fac o metanie . Monahul ( calugarul ) şi paraclisierul mirean , cînd intră în altar , fac trei metanii , fără a săruta Sf . Masă . In altar , se poate face numai o Sf . Liturghie pe zi .
   " Nimănui dintre mireni nu - i este îngăduit să intre în altar ;  însă , stăpînirea împărătească nu este oprită de la aceasta , cînd ar voi să aducă daruri Creatorului după o tradiţie foarte veche " - VI , ec . 69 .
   " Nu se cuvine femeilor să intre în altar . " Laod . 44
   " Se cuvine călugăriţelor să intre în altar , ca să aprindă candele şi
luminări şi să facă curăţenie şi să măture " - Sf . Nichifor , 15 .

     Sfantul Altar este cea mai sfanta parte a unei biserici, dupa acesta urmand naosul, pronaosul si

Despre patima beţiei şi eliberarea prin pocăinţă

E foarte greu pentru cei mai mulţi dintre noi să înţelegem dificultatea alcoolicului şi de ce are el atât de multe probleme care pornesc de la băut. Spunem: “nu ar trebui să bea atât de mult” sau “ai fi crezut că se va opri de dragul soţiei” sau “i-a spus doctorul că băutura îl va omorî, dar nu se opreşte”.

Acest fel de a gândi învinovăţeşte victima. Deşi e responsabilă pentru acţiunile sale, persoana care bea e încătuşată de ceva mai puternic decât ea, ceva despre care s-a tot vorbit de secole. În termeni medicali, se foloseşte cuvântul “alcoolism”. În Biserică, îi spunem “patima beţiei”

Medicina are remediile specifice pentru această boală, incluzând dezintoxicarea, consilierea şi diferite

Cod Rosu ,pentru suflet

       Sfântul Ioan Gură de Aur spune: chiar prin muncă cinstită, dacă ai mai multe decât îţi trebuie, toate cele de prisos sunt ale văduvelor, orfanilor, săracilor, ale tuturor necăjiţilor. Să fim atenţi şi să nu ne tăiem craca de sub picioare, fălindu-ne că facem cine ştie ce lucru când dăm o milostenie; poate nu e chiar aşa de curată, poate nu e din osteneala noastră, cum se întâmplă de multe ori chiar la creştinii botezaţi. 

Toţi păcătoşii din toate veacurile au fost primiţi şi au intrat în împărăţia cerurilor.
 Dar au intrat aceia care au lucrat pocăinţa, care şi-au cunoscut păcatele şi prin dreptate şi osteneală s-au spălat de ele, căci fără pocăinţă nu s-a mântuit nimeni din cei ce au căzut, mai ales în păcate grele.

       Nici creştinii de la început nu s-ar fi mântuit, nu ar fi devenit sfinţi, dacă nu ar fi făcut pocăinţă, dacă nu s-ar fi smerit, dacă nu ar fi postit, dacă nu s-ar fi rugat, dacă nu ar fi venit la biserică. 

Nu cum cred unii creştini de astăzi, care trăiesc în fel de fel de păcate mari, necununaţi, în desfrânări, avorturi, în lux şi mândrie, în chefuri şi beţii, fără nici un fel de recunoştinţă faţă de patimile Domnului nostru Iisus Hristos.

Evanghelisti in Poloboc.Cine sunt?

Pentru ca si la noi in localitate au aparut de ceva timp "sectantii" si,bineinteles,nu stau "cu mainile in san "ci cauta noi adepti,spre pierzanie si nu spre mantuire (ei spun invers), sa lamurim sau sa vedem ce si cine sunt acesti rataciti.

Astazi despre evanghelisti.

Evangheliştii sau „creştinii după Evanghelie” şi-au luat numele acesta sub pretextul că toată viaţa lor este în perfectă armonie cu Sfânta Evanghelie.

Secta a apărut în Elveţia, la sfârşitul secolului XIX, unde poartă numele de Chrétiens– creştini.

La noi, a fost adusă la începutul acestui secol de nişte străini, mai întâi, prin părţile Sibiului (Cisnădie), apoi în Bucureşti şi Iaşi.

Învăţăturile lor sunt expuse în broşurile „Memoriu sau scurtă expunere a punctelor de doctrină ale Comunităţilor creştine” şi „Memoriu sau scurtă expunere a doctrinei Creştinilor după Evanghelie”.

Astfel fac adunări de prozelitism pe stadioane, prin marile săli de sport din ţară, prin parcuri din

CRUCEA- SIMBOLUL BIRUINŢEI ŞI AL MÂNTUIRII

Crucea este atestată încă din antichitatea cea mai îndepărtată a istoriei şi face parte din simbolurile fundamentale ale omenirii. În ea se amestecă timpul şi spaţiul, este mijlocul de comunicare între pământ şi cer. Ea rânduieşte şi măsoară spaţiile sacre, desenează pieţele oraşelor, marchează răspântiile, străbate câmpurile şi cimitirele. În legendele orientale, crucea este puntea sau scara pe care urcă la Dumnezeu sufletele oamenilor

.

Tradiţia creştină a îmbogăţit şi mai mult simbolismul crucii, condensând în această imagine

Iubirea lui Dumnezeu

"Iubirea lui Dumnezeu fata de cel mai mare pacatos  ii mai mare decat iubirea celui mai mare sfant fata de Dumnezeu" (Parintele Arsenie Boca)
    Nu poate iubi un sfant pe Dumnezeu, cat ar fi sfantul de mare, cat iubeste Dumnezeu pe cel mai mare pacatos; si-l asteapta; si vrea sa-l primeasca; si alearga inaintea lui, dupa cum citim in pilda cu fiul risipitor, unde se spune ca tatal nu l-a asteptat pe fiul care se intorcea; l-a asteptat intr-un fel, dar cand l-a vazut ca vine, nu l-a mai tinut locul: a alergat inaintea lui, ca sa-l primeasca, sa-l imbratiseze, sa-l sarute, sa-l ajute, sa-l aseze iarasi in starea din care a plecat.
Pentru ca din inima lui fiul n-a plecat niciodata!
 El a ramas in inima tatalui asa cum ramanem noi in inima lui Dumnezeu, in inima Mantuitorului

În faţa noastră stă Crucea Domnului, cea de-viaţă-dătătoare.

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

„Între doi tâlhari, măsură a dreptăţii s-a aflat Crucea Ta: căci unul, prin povara hulei, în iad a coborât, iar celălalt, uşurându-se de păcate, spre cunoaşterea teologiei [a urcat]…” (Tropar din Marele Post, glasul al 9-lea, la slavă).

Aşa se spune despre Crucea Domnului. Măsura dreptăţii s-a aflat între doi tâlhari: trei cruci a înfipt Pilat pe Golgota – [două pentru] doi tâlhari şi [una pentru] Dătătorul vieţii. Dar numai Crucea Mântuitorului a fost izbăvire întregii omeniri, Crucea care stătea la mijloc, ea este arma păcii, biruinţa cea nebiruită – biruinţă asupra diavolului şi asupra morţii. Dintre celelalte două cruci, una a fost mântuitoare pentru cel spânzurat pe ea, cealaltă a fost scară spre iad.

Doi tâlhari erau spânzuraţi pe cruci lângă Domnul Iisus Hristos, unul îl hulise tot timpul şi continua să-L hulească, iar celălalt era cât pe ce să hulească, dar şi-a venit în fire şi,cunoscându-şi păcatele, a strigat către Domnul: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta!”.

Ce este coliva?

Minunea Sf. Teodor Tiron Istoria bisericeasca arata ca, la 50 de ani dupa moartea Sfantului Teodor Tiron, imparatul Iulian Apostatul (361-363), dorind sa-i batjocoreasca pe crestini, a dat ordin guvernatorului orasului Constantinopol sa stropeasca toate proviziile din pietele de alimente cu sangele jertfit idolilor, in prima saptamana a Postului Mare.

     Crestinii nu cunosteau nicidecum gandul cel rau al paganului imparat. Dar Domnul, Cel cu ochiul Sau atotvazator, a stricat mestesugul cel tainuit si inselator al calcatorului de lege, pentru ca a trimis, (aievea sau in vis), la Arhiepiscopul Evdoxie, care era pe atunci patriarh al Constantinopolului, pe rabdatorul Sau de chinuri, sfantul marele mucenic Teodor, care era din randuiala tironilor.

      Acesta, venind la arhiereu, i-a zis astfel: „Degrab sculandu-te, sa aduni turma lui Hristos si sa poruncesti cu tarie ca nimeni sa nu manance bucatele si bauturile cele ce se vand in targ, caci toate sant intinate cu sange din jertfele idolesti, dupa porunca paganului imparat“. Arhiereul intreba: „Cum s-ar putea ca cei saraci sa nu cumpere

CREDINTA

Un ateu a căzut de pe o stâncă. În timp ce cădea el s-a prins de o mică rădăcinuţă. A rămas astfel atârnat între cer şi prăpastia de sub el, ştiind că nu va mai rezista multă vreme.
 Atunci, i-a venit o idee. -

Dumnezeule!, a strigat el cât îl ţinea gura. Tăcere! Nu i-a răspuns nimeni. - Dumnezeule, a strigat el din nou.

 Dacă exişti, salvează-mă şi îţi promit că voi crede în tine şi că îi voi învăţa şi pe alţii să creadă. 

Din nou, tăcere! Subit, s-a auzit o Voce ca de tunet care l-a făcut aproape să dea drumul la rădăcina de care se ţinea: - Aşa spun toţi atunci când se află la greu! 
- Nu, Doamne, nu!, a strigat el, cu ceva mai multă speranţă. Eu nu sunt la fel ca alţii.
 Nu vezi, am început deja să cred, acum, când ţi-am auzit şi vocea.
Nu mai trebuie decât să mă salvezi şi voi proclama pretutindeni numele Tău, până la capătul pământului.
- Foarte bine, a răspuns Vocea. Te voi salva. Dă drumul la rădăcina aceea.

Istoria firului de ceapă

“A fost odată ca niciodată o femeie rea și amarnică la suflet. Și femeia aceea a făcut

umbră pământului și, împlinindu-i-se sorocul,
a murit.
  Și murind n-a lăsat după ea nici o faptă bună. Dracii au pus atunci gheara pe ea și au aruncat-o în iazul de foc. Iar îngerul ei păzitor sta pe mal și-și tot frământa mintea:
“Oare ce faptă bună o fi săvârșit în viaţa
ei?” Și, aducându-și aminte, se duce el și-i
spune lui Dumnezeu:
- A smuls din grădină un fir de ceapă și
l-a dat de pomană, a miluit o biată femeie
săracă.
- Ia firul cela de ceapă, zise Dumnezeu, și
dă-i-l să se agaţe de el și pe urmă caută s-o
tragi afară  Dacă izbutești s-o scapi, să vină aici, în Rai, iar dacă s-o rupe firul de ceapă, să rămână

Cum primim musafirii in post ?

    Este precumpănitor la mulţi punctul de vedere că pentru motive de primire deoaspeti se îngăduie dezlegarea postului. Ca exemplu, din istoria Bisericii, se scoate în evidenţă tactica Părinţilor pustiului care încetau postul lor cu prilejul primirii unui oaspete sau a unui frate, când erau în călătorie.

Stareţul a limpezit lucrurile:

- Nicăieri în Pateric - spune el - nu se laudă vreun pustnic şi nu se consideră ca exemplu deoarece a dezlegat postul pe motivul primirii de străini. Ceea ce s-a spus este faptul că acei pustnici şi nevoitori sfinţi dezlegau postul lor ascetic personal, care era mult mai aspru decât cel rânduit de Biserică. Mâncau, de pildă, puţine crudităţi, legume muiate sau verdeţuri crude, sau puţin posmag muiat şi asta nu în fiecare zi, ci la 2-3 zile, sau mai rar.

    Dacă se întâmpla, aşadar, să găzduiască pe cineva, atunci fierbeau legumele, sau verdeţurile şi

Postul Paştelui

           Postul Paştelui, Postul Mare sau Păresimile este postul dinaintea Paştelui. E aşezat în cinstea Patimilor Domnului şi ne aminteşte de postul de patruzeci de zile al Mântuitorului în pustie, înainte de a ieşi în lume pentru propovăduirea Evangheliei. Ţine şapte săptămâni, începând cu Duminica lăsatului sec de brânză (Duminica izgonirii lui Adam din rai) şi se încheie în noaptea Paştelui, la Înviere. E cel mai vechi, mai lung şi mai de seamă dintre posturile bisericeşti. Nu se mănâncă nici peşte, nici untdelemn şi nu se bea vin. Se dezleagă la vin şi untdelemn numai sâmbăta şi duminica (pentru că în aceste zile se face Liturghie deplină), iar la peşte, numai în ziua de Buna Vestire şi de Florii (pentru că sunt praznice mari).

               Postul este şi un mijloc de desăvârşire, de omorâre a voii trupului, un semn văzut al râvnei şi sârguinţei noastre, spre asemănarea cu Dumnezeu şi cu îngerii, care n-au nevoie de hrană. „Postul este lucrul lui Dumnezeu, căci Lui nu-I trebuie hrană - zice Sf. Simeon al Tesalonicului. Este viaţă şi petrecere îngerească, pentru că îngerii sunt fără hrană. Este omorârea trupului, că acesta hrănindu-se,

Ce este Liturghia Darurilor mai inainte sfintite?

Aceasta Liturghie are o randuiala aparte, deosebita de a celorlalte doua. Ea e formata din doua slujbe deosebite: Vecernia si Liturghia, contopite laolalta. Partea ei de la inceput nu este altceva decat prima jumatate a Vecerniei pana la Vohod, sau iesire; iar a doua parte este alcatuita din randuiala Liturghiei obisnuite, incepand de la Apostol si avand Heruvic si Rugaciunea Amvonului, proprii, dar lipsindu-i in intregime partea dintre Heruvic (iesirea cu Sfintele Daruri) si ectenia de dupa Axion.

Ii lipseste deci tocmai partea care alcatuieste miezul Liturghiei, si anume Jertfa, adica sfintirea si prefacerea Darurilor.

 De aceea, aceasta Liturghie nici nu se poate numi o Liturghie deplina, desavarsita, ca celelalte; dupa cum o arata si numele, ea este mai degraba o slujba solemna a impartasirii cu Sfintele Daruri slujite sau sfintite mai dinainte, in timpul uneia din cele doua Liturghii depline sau propriu-zise.

Care este obarsia acestei Liturghii?

Este urmatoarea:
Slujba Sfintei Liturghii a fost privita totdeauna ca un prilej de bucurie si de luminare sufleteasca, intrucat, prin impartasirea cu Sfintele Daruri care se sfintesc intr-insa, il avem intre noi pe Hristos, Mirele nostru Ceresc, Care petrece intru noi si noi intru El (Ioan 6, 56). Aceasta bucurie nu se potrivea insa cu zilele Postului Mare, zile de intristare si de pocainta, cand Mirele este luat de la noi (comp. Matei 9, 15 si Luca 5, 34-35).

De aceea, consfintind o veche traditie a Bisericii, soborul Parintilor adunati la Laodiceea (Asia Mica, 360-380) a hotarat sa nu se mai savarseasca Liturghie si sa nu se mai serbeze pomenirea Sfintilor Mucenici, care era impreunata cu Liturghia in timpul Postului Mare, decat Sambata si Duminica, zile in care postul era mai putin aspru (canoanele 49 si 51).

Erau insa crestini care doreau sa se impartaseasca si in celelalte zile din cursul saptamanii si mai ales miercurea si vinerea469 (Sf. Vasile cel Mare, Epistola 93 catre Cezareea, Despre impartasire, alin. 289 (la Nicodim Milas, Canoanele Bisericii Ortodoxe, insotite de comentarii, trad. rom. de U. Lovincici si N. Popovici, vol. II, partea a II-a, Arad, 1936, p. 258). Ca sa impace aceasta dorinta pioasa a credinciosilor cu hotararile Sinodului de la Laodiceea, s-a luat obiceiul de a opri o parte din Darurile Sfintite la Liturghia de sambata si duminica, pentru a impartasi cu ele pe credinciosi in celelalte zile in care nu se putea savarsi Liturghie. Iar ca sa nu se intrerupa ajunarea obisnuita dintre zilele de post, impartasirea aceasta avea loc spre seara, indata dupa slujba Vecerniei.

Randuiala impartasirii, destul de simpla la inceput, a devenit incetul cu incetul din ce in ce mai sarbatoreasca, fiind incadrata intre slujba Vecerniei de o parte si rugaciunile si ceremoniile din randuiala Liturghiei, care erau mai ales in legatura cu Taina impartasirii, de cealalta. Cele doua slujbe, deosebite la inceput, in cadrul carora avea loc impartasirea credinciosilor in zilele de post, s-au contopit cu timpul intr-o singura slujba, care s-a numit Liturghia Darurilor mai inainte sfintite.

Soborul al cinci-saselea al Sfintilor Parinti (Trulan 692), a hotarat ca aceasta Liturghie sa se faca in toate zilele postului Paresimilor, afara de sambete si duminici, precum si de sarbatoarea Bunei-Vestiri (canonul 52).
 sursa:Catehism Ortodox

RUGĂCIUNE DE LAUDĂ ȘI MULŢUMIRE

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Dumnezeule a toată milostivirea şi îndurarea, Care ai nemăsurată milă, nespusă şi neajunsă iubire de oameni, căzând acum către a Ta slavă, cu frică şi cu cutremur, aduc Ţie mulţumire pentru binefacerile de care m-ai învrednicit pe mine nevrednicul robul Tău.

 Te slăvesc, Te laud şi Te cânt ca pe un Domn, Stăpân şi Făcător de bine. Şi iarăşi căzând înaintea Ta, îţi mulţumesc şi cu smerenie mă rog nemăsuratei şi negrăitei Tale milostiviri, ca şi de acum înainte să-mi dăruieşti faceri de bine, ca să sporesc în dragostea de Tine şi de aproapele meu.

 lzbăveşte-mă de tot răul şi necazul. Dăruieşte-mi linişte şi mă învredniceşte ca în toate zilele vieţii mele totdeauna mulţumire să-Ţi aduc şi să grăiesc şi să cânt cele preabune Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

În orice împrejurare te-ai afla, de bucurie, de întristare, lipsă ori bunăstare, înalţă gândul smerit şi inima curată către Dumnezeu, aducându-I laudă, mulţumire ori cerere, şi El, Care ascultă chemările sincere şi curate, nu te va trece cu vederea.

Ruga de deslegare

Părintele Andonie Radu,parohia Naşterea Maicii Domnului din satul Fru...

"Sa fii intelegator fata de neputinta omeneasca!" (Parintele Arsenie Boca)

Am fost odata la Parintele Arsenie Boca - Dumnezeu sa-l odihneasca! -, la Bucuresti, cu un student la teologie de atunci, care acuma-i preot - au trecut anii peste toti de-atunci... a fost asta in 1965 -, si Parintele vorbind cu el, desigur sa aud eu, i-a spus un cuvant care mi-a ramas mie pentru cealalta vreme a vietii mele si cred ca si pentru vesnicie.

N-am sa-l uit niciodata! Zice: "Uite, mai frate. O sa fii preot. Sa fii intelegator fata de neputinta omeneasca!"

Nici nu va puteti inchipui cat m-am gandit eu la cuvintele acestea, de atunci incoace; cat le-am urmarit in viata mea si in viata oamenilor. Si mi-am dat seama ca neputinta omeneasca e o realitate.

Sunt atatia oameni rai in lumea asta, si nici ei nu vor sa fie rai... Si-s rai, si noi trebuie sa intelegem rautatea lor de pe pozitia noastra, din situatia noastra. Sa intelegem ca ei nu pot mai mult, ca ei ei insisi sunt nemultumiti de rautatea lor - "Pe cel rau rautatea il ucide", ii scris in Psalmi: "pe cel rau rautatea il ucide", il nimiceste, rautatea il nemultumeste. Pomenirea de rau spun parintii cei duhovnicesti ca e o rautate fara margini, e o rautate ca o rugina care mananca fierul, asa mananca sufletul; rautatea-i cui infipt in suflet. Pomenirea de rau, nemultumirea, neiertarea este viermele mintii. Un parinte spune ca "raul sa-l scrii pe apa".

De aceea sa ne gandim la lucrurile acestea, ca sfantul apostol Pavel zice ca iubire nu exista manie.
 Daca exista manie inseamna ca nu exista iubire; se contrazic iubirea cu mania: asa cum nu poate fi intuneric unde-i lumina si unde-i lumina nu poate fi intuneric, se contrazice lumina cu intunericul; poate fi intuneric unde nu-i lumina, dar unde-i lumina nu mai poate fi intuneric. Deci unde-i iubire nu mai poate fi pomenire de rau.

Unde-i iubire nu poate sa fie neiertare. Unde-i iubire nu poate sa fie nemultumire. Iubirea, dragostea toate le rabda, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le poarta.

Rugăciune pentru vrăjmaşi

Binecuvântează-i pe vrăjmaşii mei, Doamne. Eu însumi îi binecuvântez şi nu îi blestem.

Vrăjmaşii m-au purtat către îmbrăţişarea Ta, mai mult decât au făcut-o prietenii.
Prietenii m-au legat pământului, vrăjmaşii m-au slobozit din robia pământului şi mi-au dărâmat toate năzuinţele mele lumeşti.
Vrăjmaşii m-au făcut străin tărâmurilor lumeşti şi locuitor în afara lumii. Precum un dobitoc hăituit îşi găseşte un adăpost mai sigur decât unul ce nu e hăituit, la fel şi eu, prigonit de vrăjmaşi, am aflat cel mai ferit Lăcaş, adăpostindu-mă dinapoia Cortului tău, unde nici prietenii, nici vrăjmaşii nu îmi pot omorî sufletul.
Binecuvântează-i pe vrăjmaşii mei, Doamne. Eu însumi îi binecuvântez şi nu îi blestem.
Ei, mai degrabă decât mine, au mărturisit păcatele mele înaintea lumii.
Ei m-au pedepsit, de câte ori am pregetat să o fac eu însumi.
Ei m-au chinuit, de câte ori am încercat să scap chinurilor.
Ei m-au ocărât, de câte ori m-am linguşit în sine-mi.
Ei au scuipat asupră-mi, de câte ori m-am umplut de mândrie.
Binecuvântează-i pe vrăjmaşii mei, Doamne. Eu însumi îi binecuvântez şi nu îi blestem.
De câte ori m-am făcut înţelept, ei mi-au zis nebun.
De câte ori m-am ridicat întru mărire, m-au batjocorit precum un pitic.
De câte ori am vrut să conduc oamenii, m-au împins în spate.
De câte ori m-am grăbit spre a mă îmbogăţi, m-au împiedicat cu o mână de fier.
De câte ori am crezut că voi dormi în pace, m-au trezit din adormire.
De câte ori am încercat să zidesc o casă spre o viaţă lungă şi liniştită, au dărâmat-o şi m-au alungat.
Cu adevărat, vrăjmaşii m-au îndepărtat de la faţa lumii şi mi-au întins mâinile către poala veşmântului Tău.”
Binecuvântează-i pe vrăjmaşii mei, Doamne. Eu însumi îi binecuvântez şi nu îi blestem.
Binecuvântează-i şi îi sporeşte; înmulţeşte-i şi fă-i pe ei şi mai înverşunaţi împotriva mea:
pentru ca fuga mea către Tine să nu aibă întoarcere;
pentru ca toată nădejdea mea în oameni să se împrăştie precum pânza de păianjen;
pentru ca liniştea desăvârşită să înceapă a domni în sufletul meu;
pentru ca inima mea să ajungă mormânt celor doi gemeni ticăloşi, mândria şi mânia;
pentru ca să pot chivernisi toată comoara mea cea cerească;
ah, pentru ca să pot odată să mă slobozesc din înşelarea de sine, care m-a prins în îngrozitoarele mreje ale vieţii celei neadevărate.
Vrăjmaşii m-au învăţat să cunosc ceea ce puţini alţii mai cunosc, că cineva nu are alţi vrăjmaşi în lume decât pe sine.
Cineva îşi urăşte vrăjmaşii doar atunci când nu îşi dă seama că nu-i sunt vrăjmaşi, ci prieteni nemiloşi.
Cu adevărat, greu îmi este a spune cine mi-a făcut mai mult bine şi cine mi-a făcut mai mult rău, în lume: prietenii sau vrăjmaşii.
Prin urmare, binecuvântează-i, Doamne, atât pe prieteni, cât şi pe vrăjmaşi.
Un rob îşi blesteamă vrăjmaşii, căci nu pricepe. Dar un fiu îi binecuvântează, pentru că el pricepe.
Căci un fiu cunoaşte că vrăjmaşii săi nu îi pot atinge viaţa.
Prin urmare, el păşeşte slobod în rândul lor şi se roagă Domnului pentru ei.

 Sf. Nicolae Velimirovici

Această rugăciune ne ajută în lupta cu duhurile rele, ne feresc de vrăji şi de necazuri.

Nu mă strivi pe mine păcătosul, Mântuitorule, ca pe smochinul neroditor, ci adăpând sufletul meu cu lacrimile pocăinţei dărueşte-mi rod pe mulţi ani înainte ca să Ţi-L pot închina Ţie, Multmilostive. Doamne Multmilosârde!
Tu, oarecând, prin gura slujitorului lui Moise, Iosua, fiul lui Navi, ai oprit pentru o întreagă zi mişcarea soarelui şi a lunii, atâta timp cât poporul israelitean se răzbuna pe duşmanii săi. (Iosua, cap. 10)

Prin rugăciunea prorocului Elisei ai lovit pe sirieni oprindu-i, ca apoi din nou să-i ridici.

Tu, Carele ai vestit prorocului Isaia: "Iată voi întoarce umbra cu zece linii pe care soarele le-a străbătut pe ceasornicul lui Ahaz." Şi soarele s-a dat înapoi cu zece linii, pe care el le străbătuse". (Isaia 38-8)

Tu, oarecând, prin gura prorocului Iezechiel ai închis adâncul, ai oprit râurile şi ai secat apele. (Iezechiel 31-15)

Şi Tu, oarecând prin postul şi rugăciunea prorocului Tău Daniel ai astupat gurile leilor. (Evr. 11-33)

Aşa, Doamne, şi astăzi reţine, până la timpul potrivit, pe cei care mă înconjoară pe mine şi uneltesc gânduri de strămutare, de înlăturare şi de izgonire a mea.

Aşa, Doamne, şi acum nimiceşte dorinţele şi cerinţele rele, astupă gura şi inima tuturor celor ce mă judecă, mă defăima, mă înjosesc, mă urăsc şi uneltesc răul împotriva mea.

Aşa, Doamne, şi astăzi pune orbire duhovnicească asupra duşmanilor mei şi asupra tuturor celor ce se ridică împotriva mea.

Oare nu Tu, Doamne, ai vestit apostolului Pavel: Nu te teme ci vorbeşte şi nu tăcea. Pentru că Eu sunt cu tine şi nimeni nu va pune mâna pe tine ca să-ţi facă rău". (Fapte 18-9)

Îmblânzeşte inimile tuturor celor ce se împotrivesc bunăstării şi slavei Bisericii lui Hristos. De aceea să nu tacă buzele mele de a-i descoperi pe cei nelegiuiţi şi de a-i preaslăvi pe cei drepţi şi toate lucrurile Tale minunate. Şi să se împlinească toate bunele noastre începuturi şi dorinţe.

Către voi, drepţilor şi rugători ai Lui Dumnezeu şi ai noştri mijlocitori îndrăzneţi, care oarecând prin puterea rugăciunilor voastre aţi oprit venirea altor neamuri şi apropierea celor ce ne urăsc, care aţi risipit relele uneltiri ale oamenilor, care aţi închis gurile leilor, către voi îmi îndrept rugăciunea şi cererea mea.

Şi tu, preacuvioase şi mare Elie Egipteanul, care oarecând ai îngrădit cu semnul crucii sălaşul ucenicului tău, poruncindu-i să se înarmeze cu numele Domnului şi să nu se mai înfricoşeze de ispitirile diavoleşti, îngrădeşte casa mea cu rugăciunile tale şi o păzeşte pe ea de aprinderea focului, de năvălirea tâlharilor, de tot răul şi înfricoşarea.

Şi tu preacuvioase părinte Poplie Sirianul, care prin rugăciune neîncetată către Dumnezeu ai ţinut demonul nemişcat zece zile, zi şi noapte. Reţine în afara casei mele toate puterile potrivnice şi pe toţi cei ce hulesc numele Lui Dumnezeu şi mă urăsc pe mine.

Şi tu, preacuvioasă fecioară Piama, care cu puterea rugăciunilor tale ai oprit înaintarea celor ce se duceau să-i omoare pe sătenii tai, acum opreşte toate uneltirile vrăjmaşilor mei care vor să mă gonească din acest loc şi să mă nimicească, nu le îngădui să se apropie de casa mea, opreşte-i pe ei cu puterea rugăciunilor tale: "Doamne, Judecătorul lumii, Cel ce iubeşti adevărul şi urăşti minciuna, fie ca atunci când va ajunge la Tine rugăciunea mea, Tu, cu puterea cea Sfântă, să-i opreşti în loc pe duşmanii mei".

Şi tu, fericite Lavrentie din Kaluga, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine, ca cel ce ai îndrăzneală înaintea Domnului. Mijloceşte pentru cei ce suferă de ispitirile diavolului, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine ca să mă îngrădească de uneltirile satanice.

Şi tu, preacuvioase Vasile Pecerschi, fă rugăciuni de reţinere a celor ce se năpustesc asupra mea şi goneşte de la mine uneltirile diavoleşti.

Şi voi, toţi sfinţii pământului şi ai ţării noastre, cu puterea rugăciunilor voastre, risipiţi toate înşelările drăceşti, toate izvodirile şi uneltirile diavoleşti ce se fac spre a mă necăji şi a mă pierde pe mine şi întreaga mea avuţie.

Şi tu, mare şi groaznice păzitor, Arhistrategule Mihaile, taie cu sabia de foc toate poftele vrăjmaşului neamului omenesc şi ale slugilor lui care vor să mă piardă pe mine. Stai neclintit la straja casei mele, a tuturor celor ce vieţuiesc în ea şi a averii mele.

Şi Tu, Stăpână, care nu întâmplător Te numeşti "Zid Nesurpat" fii, pentru toţi cei care mă duşmănesc şi cugetă să-mi facă rău, o piedică şi un zid nesurpat care să mă îngrădească pe mine de tot răul şi împrejurările grele. 
Amin.

Duminica Infricosatei Judecati Pr Asandei Iulian